ALBINĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifera). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.

albină [At: CORESI, ap. HEM 7 4 4 / Pl: ~ne / E: ml alvina „stup”] 1 Insectă din familia apidelor, cu picioarele posterioare adaptate pentru strângerea polenului și cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, care trăiește în familii și produce miere și ceară Si: (pop) bâză, biză, gâză-folositoare, gâză-de-miere, gâzuță, muscă (Apis mellifica). 2 (Îs) ~ lucrătoare (sau, pop, lucroaie) Albină care lucrează la fagure. 3 (Pop; îc) ~-împărătească Matcă. 4 (Reg; îc) ~-mare, ~-de-pădure, ~-de-pământ, ~-țigănească, ~na-țiganului Bondar. 5 (Reg; îc) ~-țigănească Viespe. 6 (Mun; îc) ~na-țiganului Gărgăun. 7 Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). corectat(ă)

ALBINĂ (pl. -ine) sf. 1 🐙 Insectă care produce mierea și ceara (Apis mellifica) (🖼 58): albinele roiesc de la Dumineca mare pînâ la Sîm-Pietru; bîzîit de albine; harnic ca o ~; proverb: l-au mușcat albinele de limbă, se zice despre cineva care stă tăcut sau care s’a îmbătat; ~ LUCRĂTOARE, albină care lucrează la fagur (HASD.); ~ ÎMPĂRĂTEASCĂ (HASD.) = MATCĂ ¶ 2 🐙 ~ MARE, DE PĂMÎNT, DE PĂDURE, bondar ¶ 3 ~ ȚIGĂNEASCĂ, ALBINA ȚIGANULUI, bondar, gărgăun, viespe ¶ 4 🌿 Plantă ierboasă cu flori frumoase ce seamănă foarte mult cu o albină: crește pe locuri argiloase, pe coaste și rîpe cu iarbă sau pe marginea pădurilor (Ophrys cornuta) (🖼 59) [lat. *alvīna < alvus].

ALBINĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.

ALBINĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia himenopterelor, al cărei abdomen este prevăzut cu un ac veninos; trăiește în roiuri organizate, producînd miere și ceară (Apis mellifica). Albina... suge nectarul din potire. DEȘLIU, G. 51. O albină trece ca un fir de aur prin soare, drept pe lîngă pălărioara lui de paie, pe lîngă părul bălai, aproape alb. SADOVEANU, O. III, 22S. Priviră... cum albinele culegeau ceara și adunau mierea. ISPIRESCU, L. 381. Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur. EMINESCU, O. I 87. ♦ (Metaforic, cu aluzie la hărnicia albinei) Și părăgineala și bălăriilel ți le plivesc albinele-albastre [muncitorii] Ca nădejdile și zările noastre! DEȘLIU, G. 14. 2. Plantă erbacee ale cărei flori, dispuse într-un spic, seamănă cu o albină; crește primăvara prin locuri cu iarbă, la marginea pădurilor (Ophrys cornuta).

ALBINĂ, albine, s. f. 1. Insectă al cărei abdomen este prevăzut cu un ac veninos; trăiește în roiuri organizate, producînd miere și ceară (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee ale cărei flori seamănă cu o albină (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.

ALBINĂ ~e f. Insectă care trăiește în roiuri și produce miere și ceară, având picioarele din urmă adaptate pentru strângerea polenului și un ac veninos în partea posterioară a abdomenului. ~ă lucrătoare. /<lat. alvina

albină f. 1. insectă care produce miere și ceară; 2. plantă cu flori frumoase dispuse în spic, semănând foarte mult cu o albină (Ophrys cornuta). [Lat. ALVINA, stup: numele locuinței trecând asupra insectei, ca macedo-românul stup, albină].

albínă f., pl. e (lat. pop. alvina, cl. alvearium, stup, d. alvus, stup, roĭ. V. albie). Un fel de muscă imenopteră maĭ mare care produce mĭere și ceară și pe care oameniĭ o îngrijesc ținînd-o în stup, unde ĭa trăĭește cu semenele eĭ ca într’o republică supt conducerea uneĭ albine maĭ marĭ numite matcă saŭ regină. (Trîntoriĭ îs albinele masculine. În partea din apoĭ albinele aŭ un ac veninos, cu care împung cînd îs furioase și care maĭ tot-de-a-una rămîne în împunsătură și cauzează o unflătură foarte dureroasă). Harnic ca o albină, foarte harnic. V. bondar, gărgăun, vespie.

albin, ~ă [At: MARIAN CH. / Pl: ~i, ~e / E: alb + -in] (Reg) 1 a Alburiu. 2 sf (Îf albină) Vită cu părul alb.

arghină sf vz albină

ALBINIȘ sbst. 🐙 col. ALBINĂ (HASD.) (MAR.).

ALBINUȚĂ (pl. -uțe) sf. 🐙 dim. ALBINĂ1.

albină s. f., g.-d. art. albinei; pl. albine

albină s. f., g.-d. art. albinei; pl. albine

albină s. f., g.-d. art. albinei; pl. albine

ALBINĂ s. (ENTOM.; Apis mellifica) (înv. și pop.) muscă, (reg.) bâză. (~ produce mierea.)

ALBINĂ s. (ENTOM.; Apis mellifica) (înv. și pop.) muscă, (reg.) bîză. (~ produce mierea.)

albină (albine), s. f. – 1. Insectă care produce miere și ceară. – 2. Specie de orhidee (Ophrys cornuta). – Mr. alvină, megl. albină, istr. albire. Lat. alvῑna „stup”, der. de la alvus (Pușcariu 59; Candrea-Dens., 48; REW 393). Pentru a explica semantismul, DAR se referă la alb. bletë „stup” și „albină”. Trebuie probabil să se plece de la o expresie (musca)alvina, unde alvina îndeplinește firesc funcția adj.; mai tîrziu, a ajuns s., ca în cazul lui (asinus) onagrarius, orbus(oculis) și în multe alte cazuri. Muscă, avînd sensul de „roi” este curent în apicultură. Der. albinar, s. m. (apicultor); albinărel, s. m. (pasăre); albinărie, s. f. (roi; apicultură); albinărit, s. n. (apicultură); albinet, s. n. (mulțime de albine, roi).

ALBINA ROMÂNEASCĂ, gazetă politico-literară, primul periodic în limba română, publicat în Moldova. A apărut la Iași, bisăptămînal, cu întreruperi, între 1829 și 1850. Proprietar și editor: Gh. Asachi.

La cage sans oiseaux, la ruche sans abeilles, la maison sans enfants! (fr. „Colivia fără păsări, stupul fără albine, casa fără copii!”) – comparațiile sînt ale lui Victor Hugo și le găsim în poezia Lorsque l’enfant paraît (Cînd copilul vine pe lume) din volumul Les feuilles d’automne (Frunze de toamnă). Se citează ca un îndemn, spre a nu lăsa familia fără urmași. LIT.

știi bancul cu albinele? expr. (iron. – aluzie la interj. „roiu!”) pleacă de aici!, fugi!

vacs albina cremă caramel / crema puca expr. v. vacs.