10 definiții pentru aiurit (adj.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

aiurit2, ~ă [At: HEM 607 / Pl: ~iți, ~e / E: fr ahuri] 1-2 smf, a (Persoană) care este zăpăcit(ă). 3 av Trăsnit.

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care are comportări anormale; (om) zăpăcit, trăsnit, zănatic. 2. Adj. (Despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. [Pr.: a-iu-] – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea).

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni) Cu mintea tulbure, confuză; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestări ale oamenilor) care presupune o minte confuză. Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221. Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114. Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40. ◊ Fig. Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117. [Rîndunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsă – călăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52. ◊ (Adverbial) Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. ♦ (Substantivat) Om care acționează nechibzuit, împotriva rațiunii sănătoase.

AIURÍT, -Ă, aiuriți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Cu mintea tulbure; uluit, zăpăcit; p. ext. (despre manifestările oamenilor; adesea adverbial) care arată o minte confuză. – V. aiuri.

aĭurít, -ă adj. Cu gîndu aĭurea, zăpăcit, S. n., pl. urĭ. Rar. Aĭureală.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aiurit adj. m., s. m., pl. aiuriți; adj. f., s. f. aiurită, pl. aiurite

aiurít adj. m., s. m., pl. aiuríți; f. sg. aiurítă, pl. aiuríte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AIURÍT adj. 1. v. smintit. 2. v. zăpăcit.

AIURIT adj. 1. aiurea, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) deșucheat, pălăvatic, silhui, (înv. și reg.) prilestit, (reg.) șucheat, tui, (Mold.) tuieș, zălud, zărghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trăsnit, țăcănit. (Ce tip ~!) 2. buimac, buimăcit, derutat, descumpănit, dezorientat, năuc, năucit, zăpăcit, (Olt.) zăbăuc, (Mold.) zălud, (fig.) împrăștiat. (Om ~.)

Intrare: aiurit (adj.)
aiurit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiurit
  • aiuritul
  • aiuritu‑
  • aiuri
  • aiurita
plural
  • aiuriți
  • aiuriții
  • aiurite
  • aiuritele
genitiv-dativ singular
  • aiurit
  • aiuritului
  • aiurite
  • aiuritei
plural
  • aiuriți
  • aiuriților
  • aiurite
  • aiuritelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aiurit, aiuriadjectiv

  • 1. Care are comportări anormale. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Apostol Bologa rămase cîteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dînsul. REBREANU, P. S. 221. DLRLC
    • format_quote Slab... aiurit, pășind ușor... îngenunche la picioarele soției sale. DELAVRANCEA, S. 114. DLRLC
    • format_quote Radu gemu, tresări iarăși, își deschise ochii mari, speriați, îi ținu cîtva pironiți asupra amicului său, într-o căutătură aiurită și moartă, ca de nebun. VLAHUȚĂ, N. 40. DLRLC
    • format_quote figurat Hîrciogii, aiuriți, înghiontiți și fugăriți. Se suceau, se învîrteau. CASSIAN, în POEZ. N. 117. DLRLC
    • format_quote figurat [Rândunica] se-nălță aiurită la stele; apoi pluti spre miazănoapte și se lăsă – călăuzită de o scînteie – în munții cu brazi. BASSARABESCU, V. 52. DLRLC
  • 2. adesea adverbial (Despre manifestările oamenilor) Care este anormal. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Radu, cu ochii aiurit pironiți în deșert... rămînea... dus pe gînduri. VLAHUȚĂ, N. 12. DLRLC
etimologie:
  • limba franceză ahuri (apropiat prin etimologie populară de aiurea). DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.