AGEAMIU, -IE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) nepriceput. – Din tc. acemi.

ageamiu, ~ie [At: GORJAN, H. I, 159/12 / V: agiam~^[1] / Pl: ~ii / E: tc acemi] (Fam) 1-2 smf, a (Om) începător. 3-4 smf, a (Om) care nu se pricepe.

AGEAMIU, Mold. AGEMIU, -IE adj. și sm. f. Începător, nepriceput, novice, fără experiență: era și ageamie și ’nfumurată că nimeni nu știa juca mai bine ca ea (CAR.): la vînătorie... mă pricep cam tot atîta precît se pricepea vestitul ~ (ODOB.) [tc. ağami].

AGEAMIU, -IE, ageamii, adj., s. m. și f. (Fam.) Începător, novice, profan; (om) care nu se pricepe. – Din tc. acemi.

AGEAMIU, -IE, ageamii, adj. (Familiar, despre oameni) Începător, novice, fără experiență, nepriceput, neiscusit, neștiutor, nedibaci. Umil, mai slăbănog, mai ageamiu, își muia numai limba [în paharul cu rachiu], strîmbîndu-se de parcă ar fi pus pe ea o doctorie. PAS, L. I 73. 4 (Substantivat) La vînătorie... eu mă pricep cam tot atîta precît se pricepea vestitul ageamiu, carele, văzîndu-se hiat în răspăr de babele satului pentru izbînzile ce făcuse cu pușca dimineața în bătătură, se apăra în dulcea limbă a poeziei. ODOBESCU, S. III 9.

AGEMlU 👉 AGEAMIU.

AGIAMIU = AGEAMIU.

ageamiu (fam.) adj. m., s. m., pl. ageamii; adj. f., s. f. ageamie; pl. ageamii

ageamiu (fam.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. ageamie; pl. m. și f. ageamii

ageamiu adj. m., s. m., f. ageamie; pl. m. și f. ageamii

ageamiu.

AGEAMIU s. v. debutant, începător.

AGEAMIU adj., s. v. ignorant, incapabil, incompetent, necapabil, nechemat, necompetent, necunoscător, neinițiat, neisprăvit, nepregătit, nepriceput, neștiutor, prost.

ageamiu adj., s. v. IGNORANT. INCAPABIL. INCOMPETENT. NECAPABIL. NECHEMAT. NECOMPETENT. NECUNOSCĂTOR. NEINIȚIAT. NEISPRĂVIT. NEPREGĂTIT. NEPRICEPUT. NEȘTIUTOR. PROST.

ageamiu s. v. DEBUTANT. ÎNCEPĂTOR.

ageamiu, ageamii s. m. (intl.) infractor mărunt / mediocru