28 de definiții pentru adulmeca

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ADULMECA, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I] – Et. nec.

adulmeca vti [At: CANTEMIR, HR. 298 / V: (înv) ~maca, ~măca, ~urmăca2, ~urmeca / Pzi: adulmec / E: lat adolmicare] 1 (D. animale) A simți vânatul, dușmanul sau prada cu ajutorul mirosului. 2 (Fig) A lua urma. 3 (Fig) A descoperi. 4 (Fig) A mirosi.

ADULMECA, ADURMECA (-mec) vb. tr. 1 🔫 A simți prin miros vînatul, a găsi, a descoperi după miros urma, dîra vînatului (vorb. de cîini): mi-am adus aminte că dihania de lup adulmecă și vine după fum (CRG.); copoiul adurmecă dîra fiarei prin țărînă (ODOB.) 2 Pr. ext. A descoperi prin miros urma sau adăpostul cuiva (vorb. de animale): dulăii... adulmecînd mirosul cărnurilor (GN.); cînele tot adurmecînd încătrău au apucat fugarii (RET.) 3 fig. A presimți (o primejdie, uneltiri dușmănești), a descoperi, a afla: ca copoii adulmecă ori-ce mișcare a domniei (ODOB.) [comp. ADULMA].

ADULMECA, adulmec, vb. I. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a descoperi cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. ♦ Fig. (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă, a descoperi. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I] – Et. nec.

ADULMECA, adulmec, vb. I. I. Tranz. (Despre animale) A simți sau a se strădui să simtă, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal sau urmele lăsate de acesta, sau ceva ce servește drept hrană. V. mirosi. Vulpea adulmecă rațele. ◊ Boii mugesc. Peste mugetul lor lung, crește și scade repede un alt muget. E taurul, care adulmecă mirosul de fîn cosit. CAMILAR, TEM. 43. Racii o adulmecă [carnea] și se trag spre dînsa cu bucurie. SADOVEANU, N. F. 89. (În basme) O, dați-mi mîndrul buzdugan Și-aduceți calul năzdrăvan Ce-adulmecă jăratic. IOSIF, PATR. 59. ◊ Fig. Locomotiva aleargă despletită... trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă, parcă adulmecind aer. SAHIA, N. 31. ◊ Absol. Din urmă îl goneau [pe bour], adulmecînd, patru cînt, înșirați unul după altul și chefuind cu glasuri diferite. SADOVEANU, F. J. 374. Acum... mi-am adus aminte că dihania de lup adulmecă și vine după fum. CREANGĂ, P. 131. (Fig.) Pîrîul adulmecă stingher. LESNEA, I. 31. ◊ Intranz. Cînd l-a strigat duduca... Colțun s-a pus pe picioare și-a adulmecat spre dumneaei. SADOVEANU, N. F. 35. II. Fig. (Despre oameni) 1. Tranz. (Complementul arată ceva ce poate trăda persoana urmărită) A urmări; a da de urmă; a observa, a supraveghea, a nu lăsa să-i scape. A pîndit cu ochi de fiară îndepărtarea lor și s-a îngrozit. Va să zică [jandarmii] îi adulmecaseră pașii și porniseră acum pe urmele lui. POPA, V. 75. [Boierii craioveni], ca copoii, adulmecă orice mișcare a domniei. ODOBESCU, S. I 82. ♦ (Cu privire la elemente din mediul înconjurător) A se pătrunde de prezența a ceva. Aspiră grăbit și scurt pe nas de cîteva ori, adulmecînd aerul, văzduhul, lumina. SEBASTIAN, T. 83. ◊ (Instrumentul adulmecării este ah simț decît mirosul) Nu se-nnoptase cînd ați ieșit pe bariera Vitanului și adulmecai cu ochii priveliștile noi. PAS, Z. I 44. 2.Tranz. (Complementul indică un obiect rîvnit sau admirat) A căuta să afli, să-ți însușești ceva, a umbla după... Luați seama, avem oameni care adulmecă galbenii. NEGRUZZI, S. III 116. 3. Refl. Reciproc. A se cerceta cu neîncredere, a-și da tîrcoale unul altuia, a se scruta. Un cîrd se întilnea cu altul și se adulmecau: de unde or fi ăștia? de unde ceilalți? PAS, L. I 123. - Variantă: (regional) adurmeca (RETEGANUL, P. III 35, ODOBESCU, S. III 147) vb. I.

ADULMECA, adulmec, vb. I. 1. Tranz. și intranz. (Despre animale) A simți sau a se strădui să simtă, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. 2. Tranz. Fig. (Despre oameni) A căuta să afle, a umbla după...; a urmări; a da de urmă; a observa, a supraveghea. Avem oameni care adulmecă galbenii (NEGRUZZI). ♦ Refl. A se cerceta cu neîncredere unul pe altul; a se măsura, a se scruta. [Var.: (reg.) adurmeca vb. I]

A ADULMECA adulmec tranz. 1) (hrană, persoane etc.) A simți prezența cu ajutorul mirosului. 2) fig. (persoane) A încerca să afle. /Orig. nec.

adulmecà v. 1. a mirosi urma vânătorului (de fiare); 2. a cunoaște vânatul după miros (de câini): copoiul adulmecă dâra fiarei prin pădure; 3. fig. a presimți: adulmecă orice mișcare a Domniei OD. [Vechiu-rom. a ulmeca, din olmu, miros (v. ulma)].

ADURMECA vb. I v. adulmeca.

adulma[1] v vz adulmeca

  1. Variantă neconsemnată la intrarea principală. — gall

durmeca[1] v vz adulmeca

  1. Variantă neconsemnată la intrarea principală. — gall

ADULMA (adulm) vb. tr. 1 🔫 A adulmeca (DOS.) 2 fig. A afla, a prinde de veste: adulmă că Ferdinand trimite și el solii la Unguri poftind cu înșelăciune înnoirea crăiei (N. -COST.).

adúlmec și (vechĭ) adúlm, aúlm și úlm, a v. tr. (lat. ad-olmĭcare saŭ rom. olm, miros, compus ca ad-un). Iaĭ urma mirosind (cum fac cîniĭ ca să descopere vînatu ca să se ferească de vînătorĭ): un cîne care adulmecă putoarea fĭareĭ. (Sadov. VR. 1924,1,9). Fig. Inima îĭ umbla aĭiurea cercetînd, adulmecînd (Rebr, 2,129); hoțu adulmecă mișcarea polițiiĭ. – Și dúlmăc, -ecĭ, -ecă; să -ece (Mold. sud) și ulmesc (Mold. sud): îșĭ unflă nările lupu ca să ulmească stîna, și pornește (VR. 2,204). Mrom. úlmic, a -a (d. olmu, olm). V. aput și oblicesc 1.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

adulmeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adulmec, 2 sg. adulmeci, 3 adulmecă; conj. prez. 1 sg. să adulmec, 3 să adulmece

adulmeca (a ~) vb., ind. prez. 3 adulmecă

adulmeca vb., ind. prez. 1 sg. adulmec, 3 sg. și pl. adulmecă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ADULMECA vb. 1. a mirosi, (rar) a puncta, (reg.) a mușina, a mușlui, a ulma, a vetri, (Munt. și Olt.) a mâșâi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vânatul.) 2. a simți. (L-au ~ câinii.)

ADULMECA vb. 1. a mirosi, (rar) a puncta, (reg.) a mușina, a mușlui, a ulma, a vetri, (Munt. și Olt.) a mîșîi, (înv.) a adulma. (Ogarul ~ vînatul.) 2. a simți. (L-au ~ cîinii.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

adulmeca (-c, -at), vb. – A simți prin miros prezența unui animal, a omului etc. – Var. adulma. Origine obscură. Posibil din lat. *adŏsmāre, de la *ŏsmāre (din gr. ὀσμάω „a adulmeca”, ὀσμή „miros”). Din *ŏsmāre provin sp. husmear, it. ormare (ven. usmar), rom. urma; din *adŏsmāre › *adŏrmāre provin it. aormare (REW 6112; Prati) și rom. adulma. Adulmeca presupune un der. lat. *adŏsmĭcāre; dar chiar așa, der. este dificilă din punct de vedere fonetic. Pușcariu 29 (urmîndu-l pe Hasdeu 386) presupune un lat. *adolmicare, de la olere (cf. DAR). Philippide, Principii, 295, se gîndea la o der. directă de la urmă; iar Pascu, I, 181, propune lat. *adŏrmĭcāre.Der. adulmecător, adj. (care are miros bun).

Intrare: adulmeca
verb (VT14)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adulmeca
  • adulmecare
  • adulmecat
  • adulmecatu‑
  • adulmecând
  • adulmecându‑
singular plural
  • adulmecă
  • adulmecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adulmec
(să)
  • adulmec
  • adulmecam
  • adulmecai
  • adulmecasem
a II-a (tu)
  • adulmeci
(să)
  • adulmeci
  • adulmecai
  • adulmecași
  • adulmecaseși
a III-a (el, ea)
  • adulmecă
(să)
  • adulmece
  • adulmeca
  • adulmecă
  • adulmecase
plural I (noi)
  • adulmecăm
(să)
  • adulmecăm
  • adulmecam
  • adulmecarăm
  • adulmecaserăm
  • adulmecasem
a II-a (voi)
  • adulmecați
(să)
  • adulmecați
  • adulmecați
  • adulmecarăți
  • adulmecaserăți
  • adulmecaseți
a III-a (ei, ele)
  • adulmecă
(să)
  • adulmece
  • adulmecau
  • adulmeca
  • adulmecaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adulmaca
  • adulmacare
  • adulmacat
  • adulmacatu‑
  • adulmacând
  • adulmacându‑
singular plural
  • adulmacă
  • adulmacați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adulmac
(să)
  • adulmac
  • adulmacam
  • adulmacai
  • adulmacasem
a II-a (tu)
  • adulmaci
(să)
  • adulmaci
  • adulmacai
  • adulmacași
  • adulmacaseși
a III-a (el, ea)
  • adulmacă
(să)
  • adulmace
  • adulmaca
  • adulmacă
  • adulmacase
plural I (noi)
  • adulmacăm
(să)
  • adulmacăm
  • adulmacam
  • adulmacarăm
  • adulmacaserăm
  • adulmacasem
a II-a (voi)
  • adulmacați
(să)
  • adulmacați
  • adulmacați
  • adulmacarăți
  • adulmacaserăți
  • adulmacaseți
a III-a (ei, ele)
  • adulmacă
(să)
  • adulmace
  • adulmacau
  • adulmaca
  • adulmacaseră
urmeca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adulmăca
  • adulmăcare
  • adulmăcat
  • adulmăcatu‑
  • adulmăcând
  • adulmăcându‑
singular plural
  • adulmăcă
  • adulmăcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adulmăc
(să)
  • adulmăc
  • adulmăcam
  • adulmăcai
  • adulmăcasem
a II-a (tu)
  • adulmăci
(să)
  • adulmăci
  • adulmăcai
  • adulmăcași
  • adulmăcaseși
a III-a (el, ea)
  • adulmăcă
(să)
  • adulmăce
  • adulmăca
  • adulmăcă
  • adulmăcase
plural I (noi)
  • adulmăcăm
(să)
  • adulmăcăm
  • adulmăcam
  • adulmăcarăm
  • adulmăcaserăm
  • adulmăcasem
a II-a (voi)
  • adulmăcați
(să)
  • adulmăcați
  • adulmăcați
  • adulmăcarăți
  • adulmăcaserăți
  • adulmăcaseți
a III-a (ei, ele)
  • adulmăcă
(să)
  • adulmăce
  • adulmăcau
  • adulmăca
  • adulmăcaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adurmăca
  • adurmăcare
  • adurmăcat
  • adurmăcatu‑
  • adurmăcând
  • adurmăcându‑
singular plural
  • adurmăcă
  • adurmăcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adurmăc
(să)
  • adurmăc
  • adurmăcam
  • adurmăcai
  • adurmăcasem
a II-a (tu)
  • adurmăci
(să)
  • adurmăci
  • adurmăcai
  • adurmăcași
  • adurmăcaseși
a III-a (el, ea)
  • adurmăcă
(să)
  • adurmăce
  • adurmăca
  • adurmăcă
  • adurmăcase
plural I (noi)
  • adurmăcăm
(să)
  • adurmăcăm
  • adurmăcam
  • adurmăcarăm
  • adurmăcaserăm
  • adurmăcasem
a II-a (voi)
  • adurmăcați
(să)
  • adurmăcați
  • adurmăcați
  • adurmăcarăți
  • adurmăcaserăți
  • adurmăcaseți
a III-a (ei, ele)
  • adurmăcă
(să)
  • adurmăce
  • adurmăcau
  • adurmăca
  • adurmăcaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adurmeca
  • adurmecare
  • adurmecat
  • adurmecatu‑
  • adurmecând
  • adurmecându‑
singular plural
  • adurmecă
  • adurmecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adurmec
(să)
  • adurmec
  • adurmecam
  • adurmecai
  • adurmecasem
a II-a (tu)
  • adurmeci
(să)
  • adurmeci
  • adurmecai
  • adurmecași
  • adurmecaseși
a III-a (el, ea)
  • adurmecă
(să)
  • adurmece
  • adurmeca
  • adurmecă
  • adurmecase
plural I (noi)
  • adurmecăm
(să)
  • adurmecăm
  • adurmecam
  • adurmecarăm
  • adurmecaserăm
  • adurmecasem
a II-a (voi)
  • adurmecați
(să)
  • adurmecați
  • adurmecați
  • adurmecarăți
  • adurmecaserăți
  • adurmecaseți
a III-a (ei, ele)
  • adurmecă
(să)
  • adurmece
  • adurmecau
  • adurmeca
  • adurmecaseră
verb (VT14)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • durmeca
  • durmecare
  • durmecat
  • durmecatu‑
  • durmecând
  • durmecându‑
singular plural
  • durmecă
  • durmecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • durmec
(să)
  • durmec
  • durmecam
  • durmecai
  • durmecasem
a II-a (tu)
  • durmeci
(să)
  • durmeci
  • durmecai
  • durmecași
  • durmecaseși
a III-a (el, ea)
  • durmecă
(să)
  • durmece
  • durmeca
  • durmecă
  • durmecase
plural I (noi)
  • durmecăm
(să)
  • durmecăm
  • durmecam
  • durmecarăm
  • durmecaserăm
  • durmecasem
a II-a (voi)
  • durmecați
(să)
  • durmecați
  • durmecați
  • durmecarăți
  • durmecaserăți
  • durmecaseți
a III-a (ei, ele)
  • durmecă
(să)
  • durmece
  • durmecau
  • durmeca
  • durmecaseră
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • adulma
  • adulmare
  • adulmat
  • adulmatu‑
  • adulmând
  • adulmându‑
singular plural
  • adulmă
  • adulmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • adulm
(să)
  • adulm
  • adulmam
  • adulmai
  • adulmasem
a II-a (tu)
  • adulmi
(să)
  • adulmi
  • adulmai
  • adulmași
  • adulmaseși
a III-a (el, ea)
  • adulmă
(să)
  • adulme
  • adulma
  • adulmă
  • adulmase
plural I (noi)
  • adulmăm
(să)
  • adulmăm
  • adulmam
  • adulmarăm
  • adulmaserăm
  • adulmasem
a II-a (voi)
  • adulmați
(să)
  • adulmați
  • adulmați
  • adulmarăți
  • adulmaserăți
  • adulmaseți
a III-a (ei, ele)
  • adulmă
(să)
  • adulme
  • adulmau
  • adulma
  • adulmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

adulmeca, adulmecverb

  • 1. (Despre animale) A simți sau a descoperi, cu ajutorul mirosului, prezența unui animal, a omului, a hranei etc. DEX '09 MDA2 DLRLC
    • format_quote Vulpea adulmecă rațele. DLRLC
    • format_quote Boii mugesc. Peste mugetul lor lung, crește și scade repede un alt muget. E taurul, care adulmecă mirosul de fîn cosit. CAMILAR, TEM. 43. DLRLC
    • format_quote Racii o adulmecă [carnea] și se trag spre dînsa cu bucurie. SADOVEANU, N. F. 89. DLRLC
    • format_quote în basme O, dați-mi mîndrul buzdugan Și-aduceți calul năzdrăvan Ce-adulmecă jăratic. IOSIF, PATR. 59. DLRLC
    • format_quote figurat Locomotiva aleargă despletită... trece de pe o linie pe alta, e oprită brusc, apoi din nou i se dă frîu liber și ea se lasă condusă, parcă adulmecind aer. SAHIA, N. 31. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Din urmă îl goneau [pe bour], adulmecînd, patru cîni, înșirați unul după altul și chefuind cu glasuri diferite. SADOVEANU, F. J. 374. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Acum... mi-am adus aminte că dihania de lup adulmecă și vine după fum. CREANGĂ, P. 131. DLRLC
    • format_quote (și) absolut figurat Pîrîul adulmecă stingher. LESNEA, I. 31. DLRLC
    • format_quote Cînd l-a strigat duduca... Colțun s-a pus pe picioare și-a adulmecat spre dumneaei. SADOVEANU, N. F. 35. DLRLC
    • 1.1. figurat (Despre oameni) A căuta să afle; a da de urmă. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A pîndit cu ochi de fiară îndepărtarea lor și s-a îngrozit. Va să zică [jandarmii] îi adulmecaseră pașii și porniseră acum pe urmele lui. POPA, V. 75. DLRLC
      • format_quote [Boierii craioveni], ca copoii, adulmecă orice mișcare a domniei. ODOBESCU, S. I 82. DLRLC
      • format_quote Luați seama, avem oameni care adulmecă galbenii. NEGRUZZI, S. III 116. DLRLC
      • 1.1.1. (Cu privire la elemente din mediul înconjurător) A se pătrunde de prezența a ceva. DLRLC
        • format_quote Aspiră grăbit și scurt pe nas de cîteva ori, adulmecînd aerul, văzduhul, lumina. SEBASTIAN, T. 83. DLRLC
        • format_quote Nu se-nnoptase cînd ați ieșit pe bariera Vitanului și adulmecai cu ochii priveliștile noi. PAS, Z. I 44. DLRLC
      • 1.1.2. reflexiv reciproc A se cerceta cu neîncredere, a-și da târcoale unul altuia, a se scruta. DLRLC
        sinonime: scruta
        • format_quote Un cîrd se întîlnea cu altul și se adulmecau: de unde or fi ăștia? de unde ceilalți? PAS, L. I 123. DLRLC
    • 1.2. figurat Mirosi. MDA2
      sinonime: mirosi
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.