AD HOMINEM loc. adj. argument ~ = argument îndreptat contra persoanei înseși de către adversarul său. (< lat. ad hominem, la om)

ad hominem adv. se zice de un argument în care se combate adversarul prin ceeace a zis sau făcut.

AD-HOMINEM loc. adj. și adv. 1. Care se adresează mai curând sentimentelor sau prejudecăților decât rațiunii. 2. Caracterizat prin criticarea trăsăturilor preopinentului în locul formulării unui răspuns la subiectul dezbătut în cadrul unei discuții. (neolat. = asupra persoanei) [morf., def., et. MW]

AD HOMINEM (lat.) la om, la persoană – Argumentum ad hominem, mod de argumentare care vizează adversarul ca persoană, și nu fondul afirmațiilor sale.

A, ab, ad... Cu aceste prepoziții latine s-au format numeroase expresii. lată cîteva mai răspîndite: Ab absurdo (prin reducere la absurd); Ab antiguo (din vechime); Ab hoc et ab hac (de la aceasta și de la aceea); Ab imo pectore (din tot sufletul); Ab initio (de la început); Ab intestat (fără testament); Ab irato (sub imperiul mîniei); Ab origine (de la obîrșie); ș.a. Ad acta (la acte, la dosar); Ad gloriam (pentru glorie); Ad hominem (la om, personal); Ad honores (onorific, fără plată); Ad infinitum (la nesfîrșit); Ad interim (interimar, provizoriu); Ad libitum (după plac, pe alese); Ad litem (pentru un proces); Ad litteram (după literă, cuvînt cu cuvînt); Ad patres (referitor la strămoși); Ad perpetuam rei memoriam (spre veșnică amintire); Ad rem (la problemă, la obiect, precis); Ad unum (pînă la unul); Ad usum (după obicei); Ad valorem (după valoare); ș.a. A fortiori (cu atît mai mult); A minima (prea puțin); A priori (din cele dinainte); A posteriori (din experiență) ș.a.