16 definiții pentru accepta


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

accepta vt [At: MAIORESCU, D. II, 189 / Pzi: accépt / E: fr accepter] A fi de acord.

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. (În opoziție cu refuza; cu privire la oferte, la propuneri) A primi, a consimți la..., a se învoi la... Accept invitația. ♦ (Cu privire la o situație, la un fapt) A fi de acord cu..., a se învoi la..., a admite, a aproba. Nu pot să accept vorbirea aceasta decît cu largi rezerve. GALACTION, O. I 226.

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A primi, a consimți să...; a fi de acord cu...; a admite, a aproba. – Fr. accepter (lat. lit. acceptare).

ACCEPTÁ vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimți, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].

ACCEPTÁ vb. tr. a primi, a consimți, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare)

A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, polițe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare

acceptà v. 1. a primi (bucuros) 2. a semna o poliță.

*accept și -éz, a v. tr. (lat. acceptáre, d. ac-cípere, ac-céptum a primi. V. încep. Primesc de bună voie: accept un dar. Mă arăt gata de: accept lupta. Accept o poliță, mă angajez s’o plătesc la scadență.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. și pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. și pl. accépte

accepta (ind. prez. 1 sg. accept)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimți. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaște. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăși.

ACCEPTA vb. 1. a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a admite, a primi. (A fost ~ la club.) 3. a admite, a consimți, a se învoi, a primi, a voi, a vrea. (~ să fii sofia mea?) 4. a conveni, a se învoi, (înv.) a pristăni. (A ~ să vină la nuntă.) 5. (POLITICĂ) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. a admite, a mărturisi, a recunoaște. (Pînă la urmă a ~ că așa este.) 7. a admite, a concepe, a îngădui, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.)a pristăni, (înv.) a obicnî, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta!) 8. a admite, a împărtăși, a primi. (Nu ~ opiniile lui.)

A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunța, a respinge


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

acceptá (acceptát, át), vb. – A fi de acord, a admite. < Fr. accepter.Der. accept, s. n., din germ. Akzept care coincide cu pers. I de la accepta; acceptabil, adj.; acceptant, s. m. (persoană care acceptă); accepțiune, s. f.

Intrare: accepta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • accepta
  • acceptare
  • acceptat
  • acceptatu‑
  • acceptând
  • acceptându‑
singular plural
  • acceptă
  • acceptați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • accept
(să)
  • accept
  • acceptam
  • acceptai
  • acceptasem
a II-a (tu)
  • accepți
(să)
  • accepți
  • acceptai
  • acceptași
  • acceptaseși
a III-a (el, ea)
  • acceptă
(să)
  • accepte
  • accepta
  • acceptă
  • acceptase
plural I (noi)
  • acceptăm
(să)
  • acceptăm
  • acceptam
  • acceptarăm
  • acceptaserăm
  • acceptasem
a II-a (voi)
  • acceptați
(să)
  • acceptați
  • acceptați
  • acceptarăți
  • acceptaserăți
  • acceptaseți
a III-a (ei, ele)
  • acceptă
(să)
  • accepte
  • acceptau
  • accepta
  • acceptaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

accepta

etimologie: