harță [At: URECHE, ap. LET. I, 119/7 / V: (înv) harț sn, (reg) hanță³ / Pl: ~te / E: mg harc] 1 (Înv) Ciocnire între avangărzi sau între mici grupuri militare potrivnice. 2 (Înv) Detașament însărcinat să oprească înaintarea dușmanilor prin ușoare încăierări. 3 Încăierare. 4 (Înv) Duel. 5 Război. 6 (Pop) Răzmeriță. 7 Ceartă.

HARȚĂ subst. 1. – Răzeșul, tip în literatură (V. Alecsandri). 2. Hărțea (17 B III 16); pentru acesta cf. și subst. harți. 3. Hărățul Ant. (BCI VII 52) < direct din subst. ard. hărăț „luptător”.