fum sn [At: DOSOFTEI, PS. 50 / Pl: ~uri / E: ml fumus] 1 Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). 2 (Îlv) A pune (ceva) la ~ A afuma (ceva). 3 (Fig) Amețeală (provocată de alcool). 4 (Pfm; îe) A avea ~ (sau ceață) în creieri A fi beat. 5 Cantitate de fum (1) pe care fumătorul o trage dintr-o dată din țigară sau din pipă. 6 (Mpp) Substanțe medicamentoase, mai ales pulberi mercuriale, din a căror ardere rezultă un fum (1) considerat a avea efecte terapeutice în unele boli, mai ales cele sifilitice. 7 (Fig; lpl) Îngâmfare. 8 (Fig; lpl) Pretenții nejustificate Si: gărgăuni. 9 (Înv; în legătură cu impozite, dări) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei Si: casă (41), familie (1). 10 Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. 11 (Bot; îc) ~ul-pământului (Fumăriei officinalis).

FUM subst. 1. Fumu (Dm); – Șt., mold. (Sd XI 73). 2. Fumărel, C., act. 3. *Fumotă: Fumotești s. (17 B IV 294).