Dragoș m. voievod român din Maramureș, se strămută la 1353 în câmpiile Moldovei, unde întemeiă în partea de sus a țării un mic principat sub dependența Ungariei; el muri după o domnie de doi ani, lăsând tronul fiului său Sasu. V. Bogdan.

DRAGOȘ (sec. 14), voievod român din Maramureș. S-a remarcat în luptele împotriva tătarilor. A condus marca creată (c. 1352-1353) în NV Moldovei, cu centrul probabil la Baia.

DRAGOȘ, Coman (sec. 16), zugrav român din Iași. A integrat elemente stilistice ale artei occidentale fondului tradițional autohton. Autor principal al picturilor bisericii Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul din Arbore (1541). Se impune prin desăvârșita rezolvare compozițională, suplețea desenului și coloritul strălucitor.

DRAGOȘ, Lazăr (1930-2009, n. Usad, jud. Bihor), matematician român. M. al Acad. (1992), Prof. univ. la București. Lucrări în domeniile mecanicii fluidelor, magnetohidrodinamicii, magnetoelasticității, aerodinamicii.

Dragoș Nume de o frumoasă tradiție la români, reluat în epoca noastră și devenit prenume frecvent tocmai datorită capacității sale de evocare istorică, Drágoș este la origine un derivat de la tema onomastică Drag-. De origine slavă (la vechii slavi erau frecvente compusele cu drag-: Dragoliub, Dragomir, Dragoslav etc., obișnuite și astăzi mai ales la sîrbi și croați, al căror tradiționalism onomastic este recunoscut), tema Drag- este întîlnită în numeroase compuse sau derivate (împrumutate de la popoarele: slave vecine sau create la noi), frecvente și răspîndite în vechea onomastică a românilor din toate regiunile. Rămase astăzi în inventarul numelor de familie sau în toponimie, în folclor, credințe, obiceiuri și sărbători populare (Drăgaica – veche sărbătoare legată de strîngerea recoltei care păstrează probabil elemente din cultul zeiței Ceres, Dragobete sau în terminologia plantelor și a insectelor: drăgaică, dragavei, drăghici), numele în discuție s-au bucurat în trecut de o mare popularitate. Dar iată o parte dintre ele: Drag, Dragomir (cel mai frecvent nume al seriei, atestat în documentele Țării Românești începînd cu anul 1393; pînă la 1500 apar nu mai puțin de 32 persoane numite Dragomir), Draghislav, Dragoslav, Draghici și Drăghici, Dragoe, Drăgoi (frecvent atestat începînd din anul 1398), Dragotă, Drăguș, Drăgușin, Dragole, Drăguta – toate acestea apar în documentele dinainte de 1500, Draga, Drăgulea, Drăgulin, Drăgaia, Drăgaica, Dragostin, Drăgșan, Drăguț, Drăgana, Drăgușana, Dragna, Drăguna etc. Cum se explică faptul că, deși nici unul dintre numele citate nu este calendaristic (deci nu au putut fi sprijinite de biserică, ba chiar veneau în contradicție cu botezul creștin) ele au avut o asemenea răspîndire și frecvență? Un prim motiv este vechimea (numele au fost sprijinite deci de tradiție), dar de aceeași importanță trebuie socotită și existența temei comune drag- în numeroase cuvinte românești (drag, drăguț, drăgălaș, drăgăstos, dragoste, a se îndrăgosti, îndrăgostit, a îndrăgi etc.). Tema drag- și derivatele ei au susținut familia numelor personale și au contribuit substanțial atît la lărgirea și diversificarea procesului de creare a noi și noi derivate proprii românești, cît și la răspîndirea acestora. Sensul „iubit, drag”, ca expresie a sentimentelor părinților față de copii sau a dorinței de a atrage bunăvoința divinității față de noul născut, stă la baza unui mare număr de nume personale, profane sau teoforice, din onomastica tuturor timpurilor și a tuturor popoarelor. Dacă → David sau → Maria s-au menținut pe baza tradiției laice sau ecleziastice, în diferite sisteme onomastice, fără ca semnificația lor inițială să mai fie cunoscută, numele din tema Drag-, deși lipsite de sprijinul autorității ecleziastice, s-au menținut și răspîndit tocmai datorită semnificației lor cunoscute. Dintre toate numele citate pînă acum, au rămas astăzi în uz ca prenume fem. Draga, Drăghița, Drăguța, masc. Dragomir și Dragoș, foarte frecvent în epoca noastră. Cel mai vechi din seria lui Drag-, Dragoș este astăzi la modă și se încadrează în grupa prenumelor care evocă gloria trecutului, preluate din istoria și literatura națională (Basarab; Bogdan; Dan; Mircea; Vlad etc.). ☐ Dragoș-Vodă, „descălecător” și domn al Moldovei (1851 – 1353), păstrat în amintirea poporului prin istorie și legendă; Drag voievod și comite de Maramureș (1368 – 1398), ctitor al cunoscutei mănăstiri din Peri etc.

DRAGOȘ VODĂ, com. în jud. Călărași; 3.093 loc. (1995). Stație de c. f.