Diogene m. 1. filozof grec din secta cinicilor (413-325 a. Cr.); 2. (Laerțiu), istoric grec, scrise Viețile și opiniunile celor mai iluștri filozofi (sec. III d. Cr.).

DIOGENE din Sinope (c. 412-323 î. Hr.), filozof grec. A pus în practică principiile Școlii cinice, ducând o viață simplă „conform cu natura” (de aceea, dramatizând, locuia într-un butoi și condamnând corupția contemporanilor săi umbla ziua cu felinarul aprins în căutarea unui „om”).

DIOGENE LAERȚIU (sec. 3), învățat grec. Autorul lucrării „Despre viețile și doctrinele filozofilor” (10 cărți).

Butoiul lui Diogene – Vestitul filozof grec Diogene (412-323 î.e.n.) făcea parte din școala numită cinică a lui Antisthene, care propovăduia o viață conformă cu natura, disprețuind bogățiile și conveniențele sociale. Dar ceea ce i-a asigurat lui Diogene celebritatea postumă n-au fost atît ideile sale, cît butoiul și lanterna (vezi nr. 581), adică anecdotele puse pe seama lui, fără a li se putea garanta autenticitatea. S-a păstrat versiunea că el locuia într-un butoi, ceea ce, în treacăt fie zis, nu era pe vremea aceea un fapt chiar atît de excepțional (o atestă Aristofan). Butoiul-domiciliu a devenit astfel o imagine pentru a vorbi de oamenii care, ca Diogene, dezgustați de vicii, desfrîu, corupție etc. preferă să ducă un trai izolat, închis sau – cum au spus poeții noștri Iosif și Anghel – „o viață de bursuc”: „M-am săturat de zarvă și bucluc, M-am săturat să dau din puț în lac - Ca Diogene, marele sărac Vreau să trăiesc o viață de bursuc.” FIL.

Lampa lui Diogene – Istoria anecdotică povestește că Diogene umbla în plină zi cu lampa aprinsă pe străzile Atenei. La întrebarea: „de ce?”, a răspuns: „Caut un om!”. Vom înțelege bine acest răspuns, dacă vom ști că filozoful grec predica munca, egalitatea între cetățeni, desființarea sclaviei, simplitatea moravurilor etc. și socotea, pe vremea lui, în Atena huzurului și a decadenței, că foarte puțini ar merita, în lumina ideilor sale generoase și înaintate, să fie numiți oameni. Cuvintele lui Diogene se mai explică și prin atitudinea lui retrasă, puțin sociabilă, fapt pentru care era poreclit „mizantropul”. Lampa lui Diogene servește de atunci ca termen de comparație, pentru a ilustra o situație asemănătoare. De pildă, Dostoevski vorbind de unul care era foarte avid de noblețe, spune: „o căuta cu lanterna, ca Diogene” (Frații Karamazov, partea 3-a, cap. 9); sau Goncearov în Prăpastia scrie: „Diogene căuta cu lanterna un om, eu caut o femeie”. FIL.