Cozia, m-re în orașul Călimănești, jud. Vâlcea, ctitorie a lui Mircea cel Bătrân, unul dintre cele mai importante complexe de arhitectură și artă medievale românești. Biserica mare (1387-1388) păstrează în pronaos pictura originară din 1391, precum și mormântul lui Mircea cel Bătrân. Bis. a fost întregită în 1706-1707 cu un frumos pridvor de către Constantin Brâncoveanu.

COZIA 1. Masiv muntos în SV M-ților Făgăraș, între Olt și Topolog, alcătuit din gnaise, șisturi cristaline și calcare. Alt. max.: 1.668 m (vf. Cozia). Parc național (1990). 2. Pas și defileu situate pe cursul mijlociu al Oltului, între confl. acestuia cu Lotru și orașul Călimănești; lungime: 14 km. 3. Mănăstire ctitorită de Mircea cel Bătrîn. Biserica mare datează din 1387-1388, păstrînd în pronaos pictura originară din 1391 și adăpostind mormîntul domnitorului (1418). În 1706-1707, C. Brîncoveanu îi adaugă un pridvor, iar în 1708 comandă pictura din naos și pridvor. În 1542, Radu Paisie ctitorește biserica bolniței, cu fresce din 1543, realizate de David și Radoslav. Tot din sec. 16 datează paraclisul sudic, ctitorit de egumenul Amfilohie, iar din sec. 17 paraclisul nordic, ctitorit de arhimandritul Ioan de la Hurezi.

COZIA, cultură hallstattiană (sec. 10-9 î. Hr.), răspîndită în Moldova centrală și de S, denumită astfel după așezarea descoperită în satul C. din com. Costuleni (jud. Iași).

COZIA. 1. Toponimul provenit din кoэиѧ adj. posesiv sl. < subst. кoэa „capră”, după expl. dată de E. Petrovici (Studii lingv. IV 71), apare sporadic în actualitate, ca antroponim, nume de familie: Cozia, Maria, mold. act.; – Ion, ard., din Agnita; dacă aceste două antroponime sînt rezultatul unei grafii greșite a diftongului -ia pentru -ea în acest caz ele se pot explica prin COZA § 3. 2. Cf. Cozia, T., 1630 (Isp II¹) < sl. кoэьлѧ „ied”.