Caiafa m. 1. mare preot evreu, unul dintre autorii morții lui Isus; 2. fig. ipocrit, fățarnic: o caiafă de călugăr. V. Ana.

Caiafa m. V. Vocabular.

Caiafa (anchetatorul lui Isus) s. propriu m.

Caiafa (personaj biblic) s. propriu m.

Caiafa (Iosif-Caiafa), mare-preot iudeu, ginerele lui Ana, destituit de Vitelius în anul 18 d. Hr. și căruia i-a luat locul. Sub el și-au început activitatea Ioan Botezătorul și Iisus Hristos și tot sub el a survenit sfârșitul lor. Potrivit evangheliei, Iisus Hristos a fost trimis în judecată mai întâi în fața lui Ana și după aceea în fața lui Caiafa, de unde expresia: „A purta pe cineva de la Ana la Caiafa”. El a mituit pe ostașii care străjuiau mormântul lui Iisus să mintă că ucenicii Săi i-au furat trupul și a arestat pe mulți dintre apostoli.

CAIAFA (în „Noul Testament”), mare preot iudeu. L-a judecat pe Iisus Hristos și i-a prigonit pe apostoli. V. Ana.

De la Anna la Caiafa – Expresia e însoțită de obicei de un verb: mă poartă... mă duce... mă trimite de la Anna la Caiafa. Ea își are obîrșia în scriptură. Anna a fost un sacerdot al iudeilor. Ezitînd să-l judece pe Hristos, l-a trimis la Caiafa, alt preot și judecător evreu care, la rîndul lui, l-a trimis la Pilat. Prin analogie, expresia se folosește cînd ești trimis de la o persoană la alta, fiecare evitînd să-ți rezolve o cerere, o problemă, sau să-ți facă dreptate. BIB.

a trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa expr. (livr.) a purta (pe cineva) pe drumuri.