BĂCIOC-BUCIOC 1. Bucioc, ard., 1235 la Oradea (Iorga III 135). Familie mold. a socrului lui Vasile Lupu (Ur II 254). Codrescu, Miron Costin și Bălan (vol III)îl scriu Bucioc, cu „labializarea lui ă în u, prin acomodarea cu b” zice Hasdeu, care propune patru etimologii dintre care preferă băcioc (măciucă). Forma corectă în hrisoave originale și semnături este Băcioc (Has). Coste Băcioc fiul pîrcălabului, mare vornic în 1611-1619, socrul lui Vasile Lupu este scris Băcioc (Ins 52; Isp I²) și chiar Băciog (17 A IV 15), după ce trecuse prin alte ranguri: ciașnic (17 A II 225, clucer (Sd XI 74 și 274); Băl I în 1601, cf. (RI VI 76); mare comis (Isp III¹), stolnic (Băl I). Poate fi și o contaminare a formei vechi din 1235 cu subst. bocioacă (măciucă), dacă s-ar proba înrudirea acestui cuvînt cu ung. bucok „gălușcă” (DLR), aplicat în mod figurat unui prunc așa cum se zice azi, „un boț”, sau „un nod” copilului mic. 2. Bucioc fam. mold. 3. Buciocĭa, Toma, 1784 (RA IV 267). 4. Bocioc, Coste, mold., 1610; – Ilea, vornic, 1608 (Sd XI 276) zis și Băcioc (17 A I 215). 5. Bocioncă olt. (RI VI 263). 6. Băciog, Drăgan, munt. (VM); Băcioagă munt. (BCI XI 95), cu diftongul oa. 7. Bocioacă ard. (Paș); – Ion (P Bor 46). 3. Bocioagă, I. (IS 274); – Pană din Vălenii de Munte (BCI X 108), o altă contaminare a formelor precedente.