BURNĂ subst. „burniță, bură, bîma”; cf. și pers. prin canal turc. bumi „năsos” (etim. Bogrea DR I). 1. Burna N., ar. (Cara 99). 2. Burne, C. (Bîr I); -a, Nartilă; -a, Stan (17 B IV 182); Burn/escu; -ești s. (Mus; Băl III); -ești fam. (BCI XV 61). 3. Burnic, N., mold. (BCI IV 202). 4. + -ici, Burnici olt. (Sd V 492). 5. Burnichi por. cf. Burnar.