2 definiții pentru Blând

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

blînd, -ă adj., s.f. I adj. 1 (despre oameni) Care este omenos, pașnic, prietenos; blajin. Blîndă și îngăduitoare, n-a vrut să-și pună mintea c-o sturlubatecă (CR.). ♦ (despre fizionomia, firea, manifestările oamenilor) De om bun; care exprimă bunătate, blîndețe. Blînzi erau ochii, blîndă era fața, Blînd era glasul celui străin (ALECS.). ◊ (adv.) Pleacă gura la ureche-i, blînd pe nume el o cheamă (EMIN.). 2 (despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie; de care te poți apropia fară teamă. El zărește-o căprioară, Fiară blîndă de la munte (ALECS.). ◊ Expr. (A fi) mîță blîndă v. mîță. 3 Fig. (despre timp, natură etc.) Care este plăcut, care nu este aspru, care nu este excesiv. Soarele blînd ne stropește cu razele lui calde (STANCU). II s.f. (pop.) 1 Urticarie. Uite, ce blîndă mi-a ieșit pe trup! (CR.). 2 Umflătură de la o înțepătură de insectă. Are blînde din cauza țînțarilor. • pl. blînzi, -de. /lat. blandus, -a, -um.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BLÎND adj. 1. Blîndu (Hur; Viciu 15); -l (16 A I 262); – Roman (ib. 140; C Ștef; C Bog). 2. Blînd/ea, V. (Sd XI 280; -escu ard. -ești s.; Blînzii s. 3. Blănde (Sd XI 281); Blundean, Gr. (17 A III 3), prob. lectură greșită.

Intrare: Blând
Blând nume propriu
nume propriu (I3)
  • Blând