BASARABA, nume răspîndit din sec. al XIII-lea în Sud-Vestul Ardealului, repetat în dinastia munteană, zisă a Basarabilor. Asupra originii s-au emis diferite ipoteze; < trac. Bessapara (D. Onciul), < Bessaparos (Giuglea, DR III 1099), < ban + Sarab „nobil dac” (Hasdeu), < Bess-Rabo (V. Pîrvan); originea cumana presupusă de N. Iorga, prin comparație (Iorga III 155), e admisă de O. Densusianu, care o explică din bas + aru „cel bun” + aba „tata”. Pentru Basarabii din Hațeg (AO XVI) v. și ampla documentare a lui N. Drăganu (pp. 520 – 527) și Etim. Magnum III. Pentru răspîndirea numelui, v. Drăganu (Drăg. 521 -523) și Conea (G.1934 – 36). 1. „Besera-bam” din 1241 (Cronica persană); Basaraba, forma numelui Ia domnii munteni; – m-te în Maramureș, de unde izvorăște Iza (M. mar); – b., buc; Basarabă (Has; AO XII 46). 2. Basarab, forma nouă; -escu, Ioan. 3. Băsărabf M. (Ard). 4. Contaminare cu Radu: Basarad, deal (M mar), formă ce apare și în documentele latino-ungare privitoare la Basarab I. 5. Basarag nobil din Șiria 1454 (Drăg, formă atestată și ca poreclă (Bordeni).