3 definiții pentru Athos

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Athos m. celebru munte în Turcia (1935 m. înălțime), numit de Greci Aghion-Oros (Sfântul Munte), și de Ruși Sfetagura (Sfânta Agura), acoperit cu vr’o 20 mănăstiri de călugări greci (între cari și una românească), zidite pe promontorii ca niște cetăți cu ziduri și turnuri, formând un fel de republică monacală.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Athos (Sfântul Munte, Sfetagora), republică monastică în masivul muntos cu același nume din nord-estul Greciei, cu capitala Kariés, unde se află numeroase mănăstiri ortodoxe (Marea Lavră, Vatopedi, Cutlumuș, Zografos, Dionisiu, Xeropotam, Dokiariu etc.), întemeiate cu începere din sec. 9, în care se află valoroase fresce, mozaicuri, sculpturi, manuscrise rare etc. Numeroși voievozi români, printre care Vlaicu-vodă, Ștefan cel Mare, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Alexandru Lăpușneanu, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu și alții, au înzestrat mănăstirile atonite cu odoare, substanțiale danii în bani, pământuri și bunuri, le-au reparat și le-au refăcut în întregime, ceea ce a determinat pe principalul monograf al Sf. Munte, Porfir Uspensky, să afirme că nici un popor nu a făcut atâta bine pentru Athos cât au făcut românii.

ATHOS (HÁGIÓN ÓROS) 1. Masiv muntos și pen. în Grecia de NE, în Pen. Calcidică. Alt. max.: 2.033 m. 2. Republică monastică, cu regim de departament ad-tiv autonom în cadrul Greciei; 336 km2; 1,5 mii loc. (1981); reșed.: Karyaí. Climă mediteraneană. Numeroase mănăstiri ortodoxe („Marea Lavră”, „Vatopedi” ș.a.), întemeiate cu începere din sec. 9, în care se găsesc valoroase fresce, mozaicuri, sculpturi în lemn, manuscrise rare. Încă din sec. 14 numeroși domni români au reparat, refăcut și înzestrat mănăstiri de la A. La sfîrșitul sec. 16 au început „închinările” de mănăstiri și moșii din Țările Române comunităților grecești de la A., situație curmată de legea secularizării averilor mănăstirești adoptată în 1863 de domnitorul Al.I. Cuza. Importanță religioasă și turistică.

Intrare: Athos
Athos
substantiv propriu (SP001MS)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Athos
  • Athosul
plural
genitiv-dativ singular
  • Athosului
plural
vocativ singular
plural