11 definiții pentru șuierătură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘUIERĂTURĂ, șuierături, s. f. Șuierat1, șuier. – Șuiera + suf. -ătură.

șuierătu sf [At: BIBLIA (1688), 1762/50 / Pl: ~ri / E: șuiera + -ătură] 1-7 Șuierat1 (1-7). 8 Sunet strident, ascuțit și prelung, produs prin suflarea cu putere a aerului printre buzele întredeschise, printre dinți, printre degetele băgate în gură sau cu ajutorul unui instrument special Si: șuier (1), șuierat1 (8), (rar) șuierare (8), (îvr) șuieret. 9 Sunet (ascuțit) scos de unele animale, păsări sau insecte Si: șuier (2), șuierat1 (9), (rar) șuierare (9). 10 Zgomot caracteristic, ascuțit și puternic, pe care-l face vântul, furtuna, vijelia etc. Si: șuier (3), șuierat1 (10), vâjâit, (rar) șuierare (10). 11 Zgomot strident, scurt și intens produs de anumite obiecte, corpuri care se deplasează, se mișcă, se învârtesc ori spintecă aerul cu iuțeală sau care se freacă violent de o suprafață dură Si: șuier (11), șuierat1 (11) (rar) șuierare (11).

ȘUIERĂTÚRĂ, șuierături, s. f. Șuierat1, șuier. [Pr.: șu-ie-] – Șuiera + suf. -ătură.

ȘUIERĂTURĂ, șiuerături, s. f. Șuierat, șuier. Trăsnetele de obuz se prăbușesc acum în plotonul meu... O întîrziere întinsă și, pe urmă, alte șuierături. CAMIL PETRESCU, U. N. 358. Cîteva luni d-a rîndul nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37.

șuierătură f. 1. șuierat prelungit; 2. dezaprobare manifestată prin șuierat.

șuĭerătúră f., pl. ĭ. Est. Rezultatu șuĭerăriĭ: s’a auzit o șuĭerătură. Modu cum șuĭerĭ: șuĭerătura asta nu-mĭ place. – În vest fluĭerătură.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

șuierătu s. f., g.-d. art. șuierăturii; pl. șuierături

șuierătu s. f., g.-d. art. șuierăturii; pl. șuierături

șuierătu s. f., g.-d. art. șuierăturii; pl. șuerături

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȘUIERĂTU s. 1. v. șuierat. 2. v. țiuitură. 3. v. fluierătură. 4. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pârâitură, răpăit, șuierat, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (O ~ ritmică.) 5. fâsâitură, sâsâitură. (~ de șerpi.)

ȘUIERĂTU s. 1. șuier, șuierare, șuierat, vîjîială, vîjîire, vîjîit, vîjîitură, vuiet. (~ vîntului.) 2. piuit, piuitură, șuierat, țiuit, țiuitură, vîjîit, vîjîitură, (rar) piuială. (~ glonțului.) 3. fluier, fluierat, fluierătură, șuier, șuierat. (Se aude o ~.) 4. păcăneală, păcănire, păcănit, păcănitură, pîrîitură, răpăit, șuierat, țăcăneală, țăcănire, țăcănit, țăcănitură. (O ~ ritmică.) 5. fîsîitură, sîsîitură. (~ de șerpi.)

Intrare: șuierătură
șuierătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șuierătu
  • șuierătura
plural
  • șuierături
  • șuierăturile
genitiv-dativ singular
  • șuierături
  • șuierăturii
plural
  • șuierături
  • șuierăturilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

șuierătu, șuierăturisubstantiv feminin

  • 1. Șuierat (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Trăsnetele de obuz se prăbușesc acum în plotonul meu... O întîrziere întinsă și, pe urmă, alte șuierături. CAMIL PETRESCU, U. N. 358. DLRLC
    • format_quote Cîteva luni d-a rîndul nu mai auzi nici prin holde, nici prin crînguri, pocnetul ierbei de pușcă și șuierătura alicelor. ODOBESCU, S. III 37. DLRLC
etimologie:
  • Șuiera + sufix -ătură. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.