19 definiții pentru învrăjbire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi.

ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. – V. învrăjbi.

învrăjbire sf [At: COD. VOR. 148/4 / Pl: ~ri / E: învrăjbi] 1 Dușmănie. 2 Degradare a relațiilor cu cineva până la dușmănie Si: învrăjbit1 (2), învrăjbitură. 3 Instigare la vrajbă Si: (înv) învrăjbit1 (3), învrăjbitură (3), învrăjmășire (5), învrăjmîșit1 (5). 4 Semănare a discordiei între oameni Si: învrăjbit1 (4), învrăjbitură (4). 5 Animozitate (2). 6 (Înv) Pedeapsă.

ÎNVRĂJBÍRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a se învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. Dădu ca pildă de învrăjbire pe feciorul Glanetașului. REBREANU, I. 77. Învrăjbirea din ziua aceea dură multă vreme. DUNĂREANU, CH. 73. Și-a vîrît coada între dînșii diavolul învrăjbirii. ISPIRESCU, U. 2.

ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. ♦ Tranz. A semăna vrajbă, a face să se dușmănească, a învrăjmăși. 2. Tranz. și refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta. – În + vrajbă.

învrăjbi [At: COD. VOR. 76 / V: (îvr; cscj) ~ba / Pzi: ~besc / E: în- + vrajbă] 1 vrr A ajunge să fie în vrajbă, în dușmănie cu cineva Si: a se învrăjmăși (4). 2 vt A semăna vrajbă, discordie, dușmănie Si: a învrăjmăși (5). 3 vt (Îvp) A face pe altul dușman. 4-5 vtr A (se) înfuria. 6 vt (Înv) A speria. 7 vt A instiga la vrajbă.

ÎNVRĂJBÍ, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A se afla în raporturi de dușmănie, a intra în vrajbă, a se certa, a se dușmăni. Era un bujor de flăcău... se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. În urmă-i urlă a urei aiurare, Zîmbind, cînd, să-l sfîșie, cei răi se învrăjbesc. MACEDONSKI, O. I 109. Cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată! CREANGĂ, A. 60. ◊ Fig. Cititorul... simte în sine mintea învrăjbindu-se cu urechea. ODOBESCU, S. III 86. Cu a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38. ◊ Tranz. Amoriul, vicleanul șerpe, prin Eva, iubita mea, Din brațe-i mă izgoniră și mă învrăjbi cu ea. CONACHI, P. 134. 2. Tranz. A înfuria, a mînia, a supăra, a întărîta, a instiga la revoltă. Toate aceste gîndiri îmi înfierbîntau capul și-mi învrăjbeau inima. VLAHUȚĂ, O. A. 149. ◊ Refl. Într-acel loc... apele se-nvrăjbesc și se sfredelesc în adînci vîrtejuri. ODOBESCU, S. I 144.

A ÎNVRĂJBÍ ~ésc tranz. A face să se învrăjbească. /în + vrajbă

A SE ÎNVRĂJBÍ mă ~ésc intranz. 1) A intra în vrajbă (cu cineva); a deveni vrăjmaș; a se învrăjmăși; a se dușmăni; a se urî. 2) A fi cuprins de vrajbă. /în + vrajbă

învrăjbì v. 1. a semăna vrajbă, a dezuni; 2. a deveni vrăjmaș.

învrăjbésc v. tr. (d. vrajbă). Fac vrăjmaș: baniĭ îĭ învrăjbesc pe oamenĭ. V. refl. Devin vrăjmaș: s’a învrăjbit cu el din cauza banilor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

învrăjbire s. f., g.-d. art. învrăjbirii; pl. învrăjbiri

învrăjbire s. f., g.-d. art. învrăjbirii; pl. învrăjbiri

învrăjbíre s. f., g.-d. art. învrăjbírii; pl. învrăjbíri

învrăjbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbesc, imperf. 3 sg. învrăjbea; conj. prez. 3 învrăjbească

învrăjbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbésc, imperf. 3 sg. învrăjbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învrăjbeáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVRĂJBÍRE s. 1. v. neînțelegere. 2. v. dușmănie.

ÎNVRĂJBIRE s. 1. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. si pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.) 2. animozitate, discordie, dușmănie, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zîzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scîrbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urîciune, vrăjbie, (latinism înv.) rancoare. (Ce e ~ asta neîmblînzită între voi?)

ÎNVRĂJBÍ vb. 1. v. certa. 2. v. dezbina.

ÎNVRĂJBI vb. 1. a se certa, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a se pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a (se) dezbina, (înv.) a (se) despărți, a (se) dezuni. (De ce s-au ~ astfel?)

Intrare: învrăjbire
învrăjbire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învrăjbire
  • ‑nvrăjbire
  • învrăjbirea
  • ‑nvrăjbirea
plural
  • învrăjbiri
  • ‑nvrăjbiri
  • învrăjbirile
  • ‑nvrăjbirile
genitiv-dativ singular
  • învrăjbiri
  • ‑nvrăjbiri
  • învrăjbirii
  • ‑nvrăjbirii
plural
  • învrăjbiri
  • ‑nvrăjbiri
  • învrăjbirilor
  • ‑nvrăjbirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

învrăjbi, învrăjbescverb

  • 1. reflexiv reciproc A intra în vrajbă cu cineva, a se dușmăni cu cineva, a se învrăjmăși. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era un bujor de flăcău... se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. DLRLC
    • format_quote În urmă-i urlă a urei aiurare, Zîmbind, cînd, să-l sfîșie, cei răi se învrăjbesc. MACEDONSKI, O. I 109. DLRLC
    • format_quote Cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată! CREANGĂ, A. 60. DLRLC
    • format_quote figurat Cititorul... simte în sine mintea învrăjbindu-se cu urechea. ODOBESCU, S. III 86. DLRLC
    • format_quote figurat Cu a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Amoriul, vicleanul șerpe, prin Eva, iubita mea, Din brațe-i mă izgoniră și mă învrăjbi cu ea. CONACHI, P. 134. DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întărâta; a instiga la revoltă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Toate aceste gîndiri îmi înfierbîntau capul și-mi învrăjbeau inima. VLAHUȚĂ, O. A. 149. DLRLC
    • format_quote Într-acel loc... apele se-nvrăjbesc și se sfredelesc în adînci vîrtejuri. ODOBESCU, S. I 144. DLRLC
etimologie:
  • În + vrajbă DEX '09 DEX '98

învrăjbire, învrăjbirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) învrăjbi și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Dădu ca pildă de învrăjbire pe feciorul Glanetașului. REBREANU, I. 77. DLRLC
    • format_quote Învrăjbirea din ziua aceea dură multă vreme. DUNĂREANU, CH. 73. DLRLC
    • format_quote Și-a vîrît coada între dînșii diavolul învrăjbirii. ISPIRESCU, U. 2. DLRLC
etimologie:
  • vezi învrăjbi DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.