11 definiții pentru învoire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi.

ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. ♦ Permisie acordată cuiva. – V. învoi.

învoire sf [At: BĂRAC, A. 69/10 / Pl: ~ri / E: învoi] 1 Acordare cuiva a ceea ce cere Si: învoit1 (1). 2 Obținere a unei permisiuni Si: învoit1 (2). 3-4 (Îlav) Cu (sau fără) -a cuiva (Cu sau) fără acordul cuiva. 5 Permisie a unui soldat în timpul serviciului militar. 6 Punere de acord Si: învoit1 (3). 7 Ajungere la o înțelegere Si: învoit1 (4). 8 Acord asupra condițiilor de plată la angajarea unei munci Si: învoit1 9 Convenție (1). 10 Favorizare. 11 (Înv) Acord. 12 Consimțământ (2). 13 (Pop) Punere de acord asupra prețului unei mărfi Si: învoit1 (10). 14 Înțelegere cu privire la zestre, încheiată între familiile celor doi logodnici Si: învoit1 (11). 15 Bună înțelegere Si: învoit1 (12). 16 (Îs) Bună - Armonie1 (2). 17 (Îlav) Prin (bună) ~ Pe cale pașnică. 18 (Îal) De comun acord. 19 (înv; îs) ~a firilor Potrivire de caracter. 20 (înv; îas) Simpatie. 21 Permisiune de a lipsi de la școală, serviciu, cazarmă etc. Si: învoit1 (13). 22 (Îlav) După ~ După cum s-a căzut de acord.

ÎNVOÍRE, învoiri, s. f. Acțiunea de a (se) învoi. 1. Permisiune, voie, îngăduire, aprobare. Să nu poată ieși de aici fără învoirea mea. CREANGĂ, P. 300. Văzînd că el venea cu însuși învoirea Porții... cerură voie să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. Orice act... trebuia să fie făcut cu învoirea sfatului. BĂLCESCU, O. II 13. ♦ Permisiune de a lipsi pentru scurt timp de la locul de muncă. Mîine îți dau în primire regimentul. După un an și jumătate, am și eu învoire de-o lună. SADOVEANU, M. C. 100. 2. Acord, convenție, pact, înțelegere. ◊ Loc. adv; După învoire = potrivit înțelegerii. 3. (Adesea determinat prin «bună») Înțelegere, armonie. Se silea... să facă pace, să fie între oameni bună învoire. ISPIRESCU, L. 394.

ÎNVOÍRE ~i f. 1) v. A ÎNVOI și A SE ÎNVOI.După ~ potrivit înțelegerii. 2) Permis de a lipsi pentru scurt timp de la serviciu. /v. a (se) învoi

învoíre f. Acțiunea de saŭ de a se învoi. Permisiune: învoirea dată unor soladțĭ de a ĭeși în oraș.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

învoire s. f., g.-d. art. învoirii; pl. învoiri

învoire s. f., g.-d. art. învoirii; pl. învoiri

învoíre s. f., g.-d. art. învoírii; pl. învoíri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVOÍRE s. 1. v. înțelegere. 2. v. încuviințare. 3. v. permisie.

ÎNVOIRE s. 1. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, legămînt, pact, tranzacție, (înv. și pop.) legătură, (pop.) tîrg, tocmeală, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) așezămînt, cuvînt, simfonie, sulf, șart, (arg.) șustă. (Conform ~...) 2. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ lui.) 3. (MIL.) permisie, (Transilv. și Maram.) săbășag, (înv.) slobozenie, slobozie. (Are o ~ de 3 zile.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a avea învoire de la maiorul Gărdescu expr. (mil.) a fugi din cazarmă sărind peste gard.

Intrare: învoire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învoire
  • ‑nvoire
  • învoirea
  • ‑nvoirea
plural
  • învoiri
  • ‑nvoiri
  • învoirile
  • ‑nvoirile
genitiv-dativ singular
  • învoiri
  • ‑nvoiri
  • învoirii
  • ‑nvoirii
plural
  • învoiri
  • ‑nvoiri
  • învoirilor
  • ‑nvoirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

învoire, învoirisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) învoi și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Permisie acordată cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Să nu poată ieși de aici fără învoirea mea. CREANGĂ, P. 300. DLRLC
      • format_quote Văzînd că el venea cu însuși învoirea Porții... cerură voie să rămîie a-l întovărăși. NEGRUZZI, S. I 142. DLRLC
      • format_quote Orice act... trebuia să fie făcut cu învoirea sfatului. BĂLCESCU, O. II 13. DLRLC
      • 1.1.1. Permisiune de a lipsi pentru scurt timp de la locul de muncă. DLRLC
        sinonime: permisiune
        • format_quote Mîine îți dau în primire regimentul. După un an și jumătate, am și eu învoire de-o lună. SADOVEANU, M. C. 100. DLRLC
    • 1.2. Acord, convenție, pact, înțelegere. DLRLC
    • 1.3. Adesea determinat prin «bună»: armonie, înțelegere. DLRLC
      • format_quote Se silea... să facă pace, să fie între oameni bună învoire. ISPIRESCU, L. 394. DLRLC
etimologie:
  • vezi învoi DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.