10 definiții pentru înviorător

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. [Pr.: -vi-o-] – Înviora + suf. -ător.

înviorător, ~oare a vz înviorător

înviorător, ~oare a [At: SANDU-ALDEA, U. P. 101/ V: ~rat~ / P: ~vi-o~ / Pl: ~i, ~oare / E: înviora + -(ă)tor)] 1 Care dă viață. 2 Care face să fie mai vioi. 3 Care trezește din amorțeală. 4 Care face pe cineva să-și revină în simțiri. 5 Care înveselește. 6 Care îmbărbătează. 7 Care împrospătează.

ÎNVIORĂTÓR, -OÁRE, înviorători, -oare, adj. Care înviorează, care dă putere, viață, veselie; care însuflețește, împrospătează. Un fior de bucurie, o frămîntare înviorătoare trecu prin inimi. AGÎRBICEANU, S. P. 30. În clipele acelea înviorătoare ale luminatului de ziuă, apa părea presărată cu pulbere de pietre nestimate. SANDU-ALDEA, U. P. 101. – Pronunțat: -vi-o-.

ÎNVIORĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care înviorează; care dă înviorare. Răcoare ~oare. /a înviora + suf. ~ător

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înviorător (-vi-o-) adj. m., pl. înviorători; f. sg. și pl. înviorătoare

înviorătór adj. m. (sil. -vi-o-), pl. înviorătóri; f. sg. și pl. înviorătoáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNVIORĂTÓR adj. v. însuflețitor.

ÎNVIORĂTOR adj. însuflețitor. (O atmosferă ~.)

Intrare: înviorător
înviorător adjectiv
  • silabație: în-vi-o- info
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înviorător
  • ‑nviorător
  • înviorătorul
  • înviorătoru‑
  • ‑nviorătorul
  • ‑nviorătoru‑
  • înviorătoare
  • ‑nviorătoare
  • înviorătoarea
  • ‑nviorătoarea
plural
  • înviorători
  • ‑nviorători
  • înviorătorii
  • ‑nviorătorii
  • înviorătoare
  • ‑nviorătoare
  • înviorătoarele
  • ‑nviorătoarele
genitiv-dativ singular
  • înviorător
  • ‑nviorător
  • înviorătorului
  • ‑nviorătorului
  • înviorătoare
  • ‑nviorătoare
  • înviorătoarei
  • ‑nviorătoarei
plural
  • înviorători
  • ‑nviorători
  • înviorătorilor
  • ‑nviorătorilor
  • înviorătoare
  • ‑nviorătoare
  • înviorătoarelor
  • ‑nviorătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înviorător, înviorătoareadjectiv

  • 1. Care înviorează, care însuflețește; care îmbărbătează. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un fior de bucurie, o frămîntare înviorătoare trecu prin inimi. AGÎRBICEANU, S. P. 30. DLRLC
    • format_quote În clipele acelea înviorătoare ale luminatului de ziuă, apa părea presărată cu pulbere de pietre nestimate. SANDU-ALDEA, U. P. 101. DLRLC
etimologie:
  • Înviora + sufix -ător. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.