12 definiții pentru întorsură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors2 + suf. -ură.

ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. (Rar) 1. Întorsătură (1). 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură (2). – Întors2 + suf. -ură.

întorsu sf [At: CORESI, ap. GCR 10/16 / Pl: ~ri / E: întors + -ură] 1-3 Întorsătură (2-4). 4-5 (Fig) Mlădiere, modulație, intonație (nouă). 6 Vârtej. 7 Plăcintă din foi, răsucite în formă de sul Si: ștrudel. 8 (Mpp; pbl) Convulsiuni. 9 (Îs) ~ra brazdei (unui ogor, izlaz etc.) Arătură de toamnă. 10 (Înv; după fr tournure) Ținută a corpului. 11 (Fig) Atitudine. 12 (Lpl) Afaceri necinstite Si: învârteli.

ÎNTORSÚRĂ, întorsuri, s. f. 1. Întorsătură (1). Întorsura gîrlei dunărene s-a schimbat. SADOVEANU, P. M. 129. Pe potmolul Dunării, La-ntorsurile gîrlei. TEODORESCU, P. P. 562. 2. Fig. Mlădiere, modulație, intonație (nouă). În tot clinul acesta de cîmp... rătăcește o-ntorsură de cîntec romînesc, un șuier de voinic. SANDU, D. P. 41. Glasul acela-mlădiitor, Ce c-o-ntorsură lină, ușoară, Treptat se urcă și se coboară. ALEXANDRESCU, M. 317.

întorsură f. pământ lucrat de cu toamna.

întorsúră f., pl.ĭ. Întorsătură. Ocol, cotitură. Arătură (p. a întoarce pămîntu).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

întorsu (rar) s. f., g.-d. art. întorsurii; pl. întorsuri

întorsúră s. f., g.-d. art. întorsúrii; pl. întorsúri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNTORSÚRĂ s. v. cot, cotitură, curbă, întorsătură, întortochetură, ocol, răsucitură, serpentină, sinuozitate, șerpuire, șerpuitură.

întorsu s. v. COT. COTITURĂ. CURBĂ. ÎNTORSĂTURĂ. ÎNTORTOCHETURĂ. OCOL. RĂSUCITURĂ. SERPENTINĂ. SINUOZITATE. ȘERPUIRE. ȘERPUITURĂ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

întorsúră s.f. (reg.) pământ lucrat de cu toamna.

întorsúră, întorsuri, s.f. – Răscumpărare a unei părți din moșie, din casă; întorsătură: „I-o dat lu’ frate-so întorsură din casă” (Faiciuc, 2008). – Din întors „revenit” + suf. -ură (DEX, MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ÎNTORSURA BUZĂULUI, oraș în jud. Covasna, în curbura internă a Carpaților, pe cursul superior al Buzăului; 9.042 loc. (1998.) Expl. de gresii, argile, calcare, nisip și balast. Expl. și prelucr. lemnului. Constr. de piese pentru mașini agricole. Centru pomicol. Iarna au loc frecvente inversii de temperatură. Menționat documentar, ca sat, în 1770. Declarat oraș în 1968. Biserică (1836).

Intrare: întorsură
întorsură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întorsu
  • ‑ntorsu
  • întorsura
  • ‑ntorsura
plural
  • întorsuri
  • ‑ntorsuri
  • întorsurile
  • ‑ntorsurile
genitiv-dativ singular
  • întorsuri
  • ‑ntorsuri
  • întorsurii
  • ‑ntorsurii
plural
  • întorsuri
  • ‑ntorsuri
  • întorsurilor
  • ‑ntorsurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

întorsu, întorsurisubstantiv feminin

rar
  • 1. Întorsătură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Întorsura gîrlei dunărene s-a schimbat. SADOVEANU, P. M. 129. DLRLC
    • format_quote Pe potmolul Dunării, La-ntorsurile gîrlei. TEODORESCU, P. P. 562. DLRLC
  • 2. figurat Mlădiere, modulație, intonație (nouă); întorsătură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În tot clinul acesta de cîmp... rătăcește o-ntorsură de cîntec romînesc, un șuier de voinic. SANDU, D. P. 41. DLRLC
    • format_quote Glasul acela-mlădiitor, Ce c-o-ntorsură lină, ușoară, Treptat se urcă și se coboară. ALEXANDRESCU, M. 317. DLRLC
etimologie:
  • Întors + sufix -ură. DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.