23 de definiții pentru îngâmfare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

ÎNGÂMFÁRE s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri; trufie, orgoliu, fală; infatuare. – V. îngâmfa.

îngâmfare sf [At: DRĂGHICI, R. 59/25 / S și: ~ânf~ / Pl: ~fări / E: îngâmfa] 1 (Înv) Umflare. 2 (Spc; d. păsări) Umflare în pene. 3 Mândrie. 4 Fudulie (3). 5 Trufie. 6 Încredere exagerată în propriile însușiri Si: îngâmfeală.

ÎNGÂMFÁ, îngâmfez, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngấmf] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).

îngâmfa [At: (a. 1594) MARDARIE, L. 1986 / V: (cscj) ~fi / S și: ~ânfa / Pzi: îngâmf, (înv) ~fez / E: în- + gâmfa] 1-2 vtr (Înv) A (se) umfla. 3 vr (D. păsări) A se umfla în pene. 4 vr A se fuduli. 5 vr A fî vanitos. 6 vr A se mândri. 7 (Rar) vr A avea pretenția să...

ÎNGÂMFÁ, îngấmf, vb. I. Refl. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. [Prez. ind. și: (înv.) îngâmfez] – În + gâmfa (înv. și reg. „a se umfla” < lat.).

ÎNGÎMFÁ, îngî́mf, vb. I. Refl. (Despre oameni) A fi încrezut, a avea o atitudine trufașă; a se fuduli, a se mîndri, a se crede, a se făli, a se umfla în pene. Fiul împăratului era mîndru nevoie mare, fiindcă zîna numai cu dînsul juca... Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311. Murgul se scula, La stăpîn mergea Și-astfel îi grăia: Stăpîne, stăpîne... Șoimul s-a-ngîmfat Și s-a lăudat Că-n fugă m-o-ntrece. TEODORESCU, P. P. 63. – Prez. ind. și: (învechit) îngîmfez (ALEXANDRESCU, M. 63).

ÎNGÎMFÁRE, îngîmfări, s. f. Atitudine de încredere exagerată în propriile forțe; vanitate, orgoliu, trufie, fudulie. Nu se amestecau cu ceilalți, însă nici nu arătau îngîmfare sau vrăjmășie. PAS, Z. I 224. Șarlatanul... să înșele putu mai cu-nlesnire, Aci prin îngîmfare, aci prin lingușire. MACEDONSKI, O. I 169. Albert... Privește cu-ngîmfare frumoasa lui oștime. ALECSANDRI, P. A. 144.

A SE ÎNGÂMFÁ mă îngâmf intranz. 1) A deveni (foarte) fudul; a se împăuna; a se înfumura. 2) A-și da importanță deosebită; a se umfla în pene; a se semeți; a se împăuna; a se înfumura. /în + înv. gâmfă

HICIMĂȘIE s.f. (Mold.) Îngîmfare, trufie. A: Nu cu cuvente cu hicimășie, ce cu cuvente zmerite strigînd. L SEC. XVII, 78v. Tăiarea tuturor hicimășiilor mîndrie<i>, cîte să pricep că-s a deșartei măriri. L SEC. XVII, 134v. // B: Tăiarea tuturor hicimășiilor mîndriei, cîte să pricep că sînt ale deșartei măriri. L ante 1693, 212v- 213r; cf. L ante 1693, 125v. Etimologie necunoscută. Cf. b u i e c e a l ă, b u i e c i e, b u i e c i t u r ă (1), f ă l i e (2). f ă l o ș i e, m ă r o ș i e, z u z i e.

îngânfà v. a se umfla de mândrie, a se făli cu deșertăciuni. [Lat. CONFLARE].

îngânfare f. mândrie nebunească și excesivă.

îngî́nf (mă), a v. refl. (din *îngînflu, d. lat. gon-flare îld. con-flare, a sufla, a forma; it. gonfiare, a unfla, de unde și fr. gonfler. V. su-flu, un-flu). Mă unflu de mîndrie, de vanitate: prostu se îngînfă. – Într’un descîntec din Banat: Bubă, nu înfla, nu gînfa = nu te unfla (Șez. 35, 109).

îngînfáre f. Mîndrie ridiculă, mare încîntare de persoana ta.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!îngâmfare s. f., g.-d. art. îngâmfării

îngâmfáre s. f., g.-d. art. îngâmfării; pl. îngâmfări

!îngâmfa (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se îngâmfează/se îngâmfă

îngâmfá vb., ind. prez. 1 sg. îngâmf, 3 sg. și pl. îngâmfă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNGÂMFÁRE s. aroganță, fală, fudulie, grandomanie, infatuare, împăunare, înfumurare, megalomanie, mândrie, orgoliu, pretenții (pl.), semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, prezumțiozitate, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țâfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mândrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul neîntemeiată.)

ÎNGÂMFARE s. aroganță, fală, fudulie, infatuare, înfumurare, mîndrie, orgoliu, semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țîfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mîndrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie. (~ lui este cu totul neîntemeiată.)

Îngâmfare ≠ modestie, simplețe, simplitate

ÎNGÂMFÁ vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se lăuda, a se mândri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bârzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atâta!)

ÎNGÎMFA vb. a se făli, a se fuduli, a se grozăvi, a se infatua, a se împăuna, a se înfumura, a se lăuda, a se mîndri, a se semeți, (rar) a se trufi, (înv. și pop.) a se mări, (pop.) a se păuni, (reg.) a se bîrzoia, a se făloși, a se marghioli, a se sfătoși, (reg. fam.) a se furlandisi, a se marțafoi, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (înv.) a se înălța, a se preaînălța, a se preamări, a se prearădica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se șucări. (Nu te mai ~ atîta!)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ÎNGÎMFARE. Subst. Îngîmfare, înfumurare, iactanță (rar), fatuitate (livr.), infatuare, suficiență, prețiozitate (rar), aroganță, morgă (livr.), prezumție (livr.), închipuire; țîfnă (pop.), mîndrie, mîndrire (rar), ifos (fam.), ocoșeală (reg. și ir.), orgoliu, vanitate, trufie, trufă (înv.), trufășie, semeție, fudulie, fală, făloșie (rar), țanțoșie (rar); laudă (de sine), lăudăroșenie, lăudare, lăudăroșie (rar); împăunare, afectare, fanfaronadă. Supraapreciere, supraestimare, supraevaluare. Grandomanie, megalomanie. Dispreț, disprețuire, desconsiderare, desconsiderație, sfidare. Îngîmfat, înfumurat, arogant, închipuit, trufaș, semeț; fanfaron, grandoman, megaloman. Adj. Îngîmfat, înfumurat, iactant (rar), infatuat, prețios, arogant, prezumțios (livr.), închipuit, încrezut, nărtos (fig., rar), țîfnos (pop.), mîndru, orgolios, vanitos; trufaș, semeț, fudul, ocoș (reg., ir.), fălos (pop.), țanțoș; lăudăros, lăudăcios (rar), fanfaron, împăunat (rar), umflat în pene, plin de sine, plin de ifose, cu nasul pe sus, cu nasul (cu nările) în vînt, cu fumuri, înfipt ca cioara în par, coborît cu hîrzobul din cer. Disprețuitor, sfidător. Megaloman. Vb. A fi închipuit, a fi înfumurat, a fi încrezut, a se îngîmfa, a se înfumura, a se încrede (pop.), a se infatua, a se închipui, a se mîndri, a se semeți, a se fuduli, a se făli, a se făloși (reg.), a se furlandisi (fam.), a se lăuda; a se împăuna, a se umfla în pene, a se umfla în nări, a-și burzului creasta, a pune căciula pe o sprînceană, a-și băga fumuri în cap, a i se sui (a i se urca) (cuiva) la cap, a-și lua aere, a-și da ifose, a-și da importanță; a se grozăvi, a face pe grozavul, a se afecta, a se supraaprecia, a se supraestima, a fi plin de sine, a se ține mare (și tare), a ține (a ridica) coada sus, a ședea cu coada bîrligată, a călca popește, a fi mîndru ca un păun, a ține nasul pe sus, a fi cu nasul în vînt, a nu-și cunoaște (vedea) lungul (vîrful) nasului, a merge cu nasul pe sus, a fi (a umbla) cu capul mare, a nu-i ajunge prăjina la nas, a nu-l mai încăpea cămașa, a se crede buricul pămîntului, a se crede căzut (coborît cu hîrzobul) din cer. A disprețui, a desconsidera, a sfida, a trata cu dispreț, a nu lua în seamă (pe cineva), a se uita la cineva ca din pod. Adv. Cu îngîmfare, cu aroganță, cu trufie, cu ifos, cu fală. V. afectare, automulțumire, capriciu, dispreț, grandilocvență, ostentație.

Intrare: îngâmfare
îngâmfare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îngâmfare
  • ‑ngâmfare
  • îngâmfarea
  • ‑ngâmfarea
plural
  • îngâmfări
  • ‑ngâmfări
  • îngâmfările
  • ‑ngâmfările
genitiv-dativ singular
  • îngâmfări
  • ‑ngâmfări
  • îngâmfării
  • ‑ngâmfării
plural
  • îngâmfări
  • ‑ngâmfări
  • îngâmfărilor
  • ‑ngâmfărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îngâmfa, îngâmfez / îngâmfa, îngâmfverb

  • 1. A se mândri, a se fuduli, a se făli; a fi încrezut, a fi trufaș, a se infatua. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fiul împăratului era mîndru nevoie mare, fiindcă zîna numai cu dînsul juca... Și unde se rotea pe lîngă dînsa și se îngîmfa ca un curcan. ISPIRESCU, L. 311. DLRLC
    • format_quote Murgul se scula, La stăpîn mergea Și-astfel îi grăia: Stăpîne, stăpîne... Șoimul s-a-ngîmfat Și s-a lăudat Că-n fugă m-o-ntrece. TEODORESCU, P. P. 63. DLRLC
etimologie:
  • În + gâmfa (învechit și regional al lui „a se umfla” din limba latină). DEX '09 DEX '98

îngâmfare, îngâmfărisubstantiv feminin

  • 1. Atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nu se amestecau cu ceilalți, însă nici nu arătau îngîmfare sau vrăjmășie. PAS, Z. I 224. DLRLC
    • format_quote Șarlatanul... să înșele putu mai cu-nlesnire, Aci prin îngîmfare, aci prin lingușire. MACEDONSKI, O. I 169. DLRLC
    • format_quote Albert... Privește cu-ngîmfare frumoasa lui oștime. ALECSANDRI, P. A. 144. DLRLC
etimologie:
  • vezi îngâmfa DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.