13 definiții pentru înfrânge

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

înfrânge [At: CORESI, EV. 27/33 / Pzi: înfrâng / E: ml *infrangere] 1-2 vtr (Înv) A (se) frânge. 3-4 vtr (Nob) (A face să-și piardă sau) a-și pierde forma originară. 5 vt (Fig; d. inimă) A zdrobi. 6 vt (D. lege, ordin etc.) A încălca. 7 vt (Rar) A nesocoti voința cuiva. 8 vt (D. cusururi, greșeli, obiceiuri rele, vicii) A curma. 9 vt A-și stăpâni o anumită stare sufletească. 10 vt (Înv) A duce o viață destrăbălată. 11 vr (Înv) A suferi de o boală venerică. 12 vt (Fig) A învinge rezistența cuiva. 13 vt (Fig) A seduce. 14 vt A învinge în luptă. 15 vr (Înv) A se căi. 16 vr (Înv) A reveni la sentimente mai bune.

ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere)

A ÎNFRÂNGE înfrâng tranz. 1) A bate câștigând lupta. 2) A supune voinței sale. [Sil. în-frân-] /<lat. infrangere

înfrânge v. 1. a învinge cu totul: Traian a înfrânt pe Daci; 2. fig. a călca o lege, un ordin. [V. frânge].

ÎNFRÎ́NGE, înfrî́ng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a zdrobi (în lupte înarmate). S-a dovedit încă o dată că nu există forță în lume care să poată înfrînge popoare care și-au luat soarta în propriile lor mîini. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2773. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Îi ajutase asupra protivnicilor... de-i înfrînse. ISPIRESCU, L. 51. (Fig.) Galileu... înfrînt prin chinurile temniței, fu scos în fine la lumină. ODOBESCU, S. III 319. ◊ (Cu privire la abstracte) Strîngînd legăturile cu masele, sprijinindu-te pe mase, explicîndu-le sarcinile care stau în fața lor și mobilizîndu-le la luptă pentru rezolvarea lor, poți înfrînge orice greutate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2436. ♦ (Cu privire la stări sufletești) A înăbuși. Mai avea remușcări, însă reușea să și le înfrîngă. SAHIA, N. 109. Orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. EMINESCU, O. IV 253. ◊ Refl. pas. Deznădejdi, ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng. MACEDONSKI, O. I 200. ♦ (Cu privire la legi, dispoziții, ordine) A nesocoti, a încălca, a viola. A înfrînt dispozițiile legii. – Forme gramaticale: perf. s. înfrînsei, part. înfrînt..

înfrî́ng, -î́nt, a -nge v. tr. (lat. infringere [îld. infrángere], d. frángere, a frînge; it. infrángere și infrágnere, vfr. enfraindre, nfr. enfreindre). Înving de tot: Trăĭan ĭ-a înfrînt pe Dacĭ. Fig. Calc, violez o lege, un ordin, un tratat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înfrânge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrâng, 1 pl. înfrângem, perf. s. 1 sg. înfrânsei, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt

înfrânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrâng, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNFRÂNGE vb. 1. v. birui. 2. v. depăși. 3. v. stăpâni. 4. v. răzbi.

ÎNFRÂNGE vb. v. căi, frânge, pocăi, regreta, rupe.

ÎNFRÎNGE vb. 1. a bate, a birui, a întrece, a învinge, (pop.) a dovedi, a prididi, a rămîne, a răpune, a răzbi, a supăra, (înv. și reg.) a supune, (înv.) a dobîndi, a frînge, a pobedi, a răzbate, a sparge, a tîmpi, a vinci. (Îi ~ pe dușmani.) 2. a birui, a depăși, a învinge, a răzbi, (livr.) a surmonta. (A ~ toate dificultățile.) 3. a(-și) birui, a(-și) înfrîna, a(-și) învinge, a(-și) stăpîni, (pop. și fam.) a(-și) struni. (Și-a ~ emoția.) 4. a(-l) ajunge, a(-l) birui, a(-l) copleși, a(-l) covîrși, a(-l) cuprinde, a(-l) învinge, a(-l) podidi, a(-l) prinde, a(-l) răzbi, a(-l) toropi, (înv.) a(-l) preacovîrși, (fig.) a(-l) doborî, a(-l) lovi. (L-a ~ oboseala.)

înfrînge vb. v. CĂI. FRÎNGE. POCĂI. REGRETA. RUPE.

Intrare: înfrânge
verb (VT655)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
  • înfrângere
  • ‑nfrângere
  • înfrânt
  • ‑nfrânt
  • înfrântu‑
  • ‑nfrântu‑
  • înfrângând
  • ‑nfrângând
  • înfrângându‑
  • ‑nfrângându‑
singular plural
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
  • înfrângeți-
  • ‑nfrângeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
(să)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
  • înfrângeam
  • ‑nfrângeam
  • înfrânsei
  • ‑nfrânsei
  • înfrânsesem
  • ‑nfrânsesem
a II-a (tu)
  • înfrângi
  • ‑nfrângi
(să)
  • înfrângi
  • ‑nfrângi
  • înfrângeai
  • ‑nfrângeai
  • înfrânseși
  • ‑nfrânseși
  • înfrânseseși
  • ‑nfrânseseși
a III-a (el, ea)
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
(să)
  • înfrângă
  • ‑nfrângă
  • înfrângea
  • ‑nfrângea
  • înfrânse
  • ‑nfrânse
  • înfrânsese
  • ‑nfrânsese
plural I (noi)
  • înfrângem
  • ‑nfrângem
(să)
  • înfrângem
  • ‑nfrângem
  • înfrângeam
  • ‑nfrângeam
  • înfrânserăm
  • ‑nfrânserăm
  • înfrânseserăm
  • ‑nfrânseserăm
  • înfrânsesem
  • ‑nfrânsesem
a II-a (voi)
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
(să)
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
  • înfrângeați
  • ‑nfrângeați
  • înfrânserăți
  • ‑nfrânserăți
  • înfrânseserăți
  • ‑nfrânseserăți
  • înfrânseseți
  • ‑nfrânseseți
a III-a (ei, ele)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
(să)
  • înfrângă
  • ‑nfrângă
  • înfrângeau
  • ‑nfrângeau
  • înfrânseră
  • ‑nfrânseră
  • înfrânseseră
  • ‑nfrânseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înfrânge, înfrângverb

  • 1. A învinge, a birui, a bate (în luptă). DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    • format_quote S-a dovedit încă o dată că nu există forță în lume care să poată înfrînge popoare care și-au luat soarta în propriile lor mîini. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2773. DLRLC
    • format_quote Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. DLRLC
    • format_quote Îi ajutase asupra protivnicilor... de-i înfrînse. ISPIRESCU, L. 51. DLRLC
    • format_quote figurat Galileu... înfrînt prin chinurile temniței, fu scos în fine la lumină. ODOBESCU, S. III 319. DLRLC
    • format_quote Strîngînd legăturile cu masele, sprijinindu-te pe mase, explicîndu-le sarcinile care stau în fața lor și mobilizîndu-le la luptă pentru rezolvarea lor, poți înfrînge orice greutate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2436. DLRLC
    • 1.1. A-și stăpâni o anumită stare sufletească. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
      sinonime: înăbuși
      • format_quote Mai avea remușcări, însă reușea să și le înfrîngă. SAHIA, N. 109. DLRLC
      • format_quote Orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. EMINESCU, O. IV 253. DLRLC
      • format_quote reflexiv pasiv Deznădejdi, ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng. MACEDONSKI, O. I 200. DLRLC
    • 1.2. rar A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A înfrânt dispozițiile legii. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.