20 de definiții pentru îndreptățit

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. Care are dreptul la ceva; autorizat să...; justificat; îndrituit. – V. îndreptăți.

îndreptățit, ~ă a [At: SAHIA, N. 30 / Pl: ~iți, ~e / E: îndreptăți] 1 Care are dreptul la ceva. 2 Care este autorizat la ceva Si: îndrituit. 3 Justificat.

ÎNDREPTĂȚÍT, -Ă, îndreptățiți, -te, adj. (De obicei urmat de determinări introduse prin «la» sau «să») Care are dreptul la ceva, căruia i se permite ceva, care este autorizat să...; justificat. Ești poate cel mai îndreptățit să te amesteci în afacerea aceasta. SAHIA, N. 39. Mă găsii îndreptățit, după ce-mi sfîrșii treaba, să mă primblu. HOGAȘ, M. N. 168. Au găsit dorința lor îndreptățită. SBIERA, P. 264.

ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva); a îndritui, a îndreptui. – În + dreptate.

îndreptăți vt [At: AMIRAS, ap. LET. III, 111/16 / Pzi: esc / E: în- + dreptate] 1 A da cuiva dreptul la ceva Si: a autoriza, (înv) a îndreptai, a îndritui. 2 A justifica ceva. 3 A face dreptate. 4 (Rar) A declara nevinovăția cuiva.

ÎNDREPTĂȚÍ, îndreptățesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva dreptul la ceva, a justifica (ceva), a autoriza. Boala de care suferă îl îndreptățește la un concediu medical.Nu numai că umblați să-i cocoloșiți pe ucigași, ci sînteți la un pas de a le îndreptăți fapta. CAMIL PETRESCU, O. II 496. De altmintrelea [omul] își îndreptățea pe deplin numele-i, tot așa de zburlit ca și dînsul. HOGAȘ, DR. II 5.

A ÎNDREPTĂȚÍ ~ésc tranz. 1) A face să fie în drept de a realiza ceva; a autoriza. 2) (acțiuni, opinii etc.) A considera ca just, legitim; a justifica; a motiva. ~ o faptă. 3) (persoane) A considera nevinovat; a dezvinovăți; a dezvinui; a disculpa; a justifica. /în + dreptate

îndreptățì v. 1. a da dreptate, a justifica; 2. a da dreptul, a autoriza.

îndreptățésc v. tr. (d. dreptate). Daŭ drept, autorizez: sărăcia nu te îndreptățește să furĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îndreptăți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățesc, imperf. 3 sg. îndreptățea; conj. prez. 3 să îndreptățească

îndreptățí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptățésc, imperf. 3 sg. îndreptățeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndreptățeáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNDREPTĂȚÍT adj. 1. v. fundamentat. 2. drept, just, legitim. (O cerere ~.) 3. v. chemat. 4. v. autorizat.

ÎNDREPTĂȚIT adj. 1. fundamentat, întemeiat, just, justificat, legitim, logic, motivat, serios, temeinic, (livr.) îndrituit, (fig.) binecuvîntat. (Un motiv ~.) 2. drept, just, legitim. (O cerere ~.) 3. chemat, competent, (înv.) volnic. (Nu este el ~ să ne dea lecții.)

Îndreptățit ≠ neîndreptățit

ÎNDREPTĂȚÍ vb. v. apăra, dezvinovăți, disculpa, justifica, scuza.

ÎNDREPTĂȚÍ vb. 1. v. justifica. 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)

ÎNDREPTĂȚI vb. 1. a justifica, a motiva, (livr.) a legitima. (Toate acestea ~ hotărîrea lui.) 2. a autoriza, a îngădui, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem unele concluzii.)

îndreptăți vb. v. APĂRA. DEZVINOVĂȚI. DISCULPA. JUSTIFICA. SCUZA.

A îndreptăți ≠ a acuza, a învinui

A (se) îndreptăți ≠ a (se) învinovăți, a (se) învinui, a nedreptăți

Intrare: îndreptățit
îndreptățit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndreptățit
  • ‑ndreptățit
  • îndreptățitul
  • îndreptățitu‑
  • ‑ndreptățitul
  • ‑ndreptățitu‑
  • îndreptăți
  • ‑ndreptăți
  • îndreptățita
  • ‑ndreptățita
plural
  • îndreptățiți
  • ‑ndreptățiți
  • îndreptățiții
  • ‑ndreptățiții
  • îndreptățite
  • ‑ndreptățite
  • îndreptățitele
  • ‑ndreptățitele
genitiv-dativ singular
  • îndreptățit
  • ‑ndreptățit
  • îndreptățitului
  • ‑ndreptățitului
  • îndreptățite
  • ‑ndreptățite
  • îndreptățitei
  • ‑ndreptățitei
plural
  • îndreptățiți
  • ‑ndreptățiți
  • îndreptățiților
  • ‑ndreptățiților
  • îndreptățite
  • ‑ndreptățite
  • îndreptățitelor
  • ‑ndreptățitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndreptăți, îndreptățescverb

  • 1. A da cuiva dreptul la ceva; a autoriza, a justifica (ceva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Boala de care suferă îl îndreptățește la un concediu medical. DLRLC
    • format_quote Nu numai că umblați să-i cocoloșiți pe ucigași, ci sînteți la un pas de a le îndreptăți fapta. CAMIL PETRESCU, O. II 496. DLRLC
    • format_quote De altmintrelea [omul] își îndreptățea pe deplin numele-i, tot așa de zburlit ca și dînsul. HOGAȘ, DR. II 5. DLRLC
etimologie:
  • În + dreptate DEX '98 DEX '09

îndreptățit, îndreptățiadjectiv

  • 1. Care are dreptul la ceva; autorizat să... DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ești poate cel mai îndreptățit să te amesteci în afacerea aceasta. SAHIA, N. 39. DLRLC
    • format_quote Mă găsii îndreptățit, după ce-mi sfîrșii treaba, să mă primblu. HOGAȘ, M. N. 168. DLRLC
    • format_quote Au găsit dorința lor îndreptățită. SBIERA, P. 264. DLRLC
etimologie:
  • vezi îndreptăți DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.