27 de definiții pentru îndestulare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; belșug, abundență. – V. îndestula.

îndestulare sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 442/35 / V: ~lire / Pl: ~lări / E: îndestula] 1 Satisfacere a unei nevoi. 2 Săturare cu alimente. 3 (Ccr) Belșug. 4 (Înv; îlav) Cu ~ Din belșug. 5 (îal) De ajuns. 6 (Înv; îlav) Din ~ Suficient. 7 (Fig) Satisfacție.

ÎNDESTULÁRE, îndestulări, s. f. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei; satisfacere a unei nevoi; belșug, abundență. Oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca năsipul mării. RUSSO, O. 25. ◊ Loc. adv. Cu îndestulare = din belșug, din abundență. Era primit cu dragă inimă și ospătat cu îndestulare. CREANGĂ, A. 20. – Variantă: îndestulíre (COȘBUC, P. I 96) s. f.

ÎNDESTULÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNDESTULA. 2) Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitățile obișnuite; belșug; bogăție; abundență. ◊ Cu ~ din belșug. /v. a (se) îndestula

îndestulare f. cantitate suficientă, abundanță.

îndestuláre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a îndestula. Abundanță, belșug. Rar. Satisfacțiune. Cu îndestulare, în abundanță, destul.

ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mâncării). ♦ Refl. A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.

îndestula [At: MINEIUL, (1776) 1252/2 / V: ~li / Pzi: ~lez / E: îndestul] 1-2 vtr (A da sau) a-și lua destul Si: a (se) satisface. 3-4 vtr A (se) sătura după o masă. 5 vr A avea tot ceea ce îi este necesar.

îndestulire sf vz îndestulare

ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A mulțumi (pe cineva) pe deplin, a da cuiva destul; a satisface, a sătura (cu de-ale mîncării). Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era: O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. ♦ Refl. A avea la dispoziție toate cele necesare traiului (în special lucruri de mîncare); a dispune de toate în cantitate suficientă; a se sătura. Unii munceau și alții se îndestulau. SADOVEANU, E. 29. Niciodată mîndru vultur... De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, M. 22. ◊ Fig. O săptămînă să te tot uiți, și tot nu te îndestulezi. ISPIRESCU, L. 66. Curiozitatea mea nu se îndestulă cu atîta. NEGRUZZI, S. I 217.

ÎNDESTULÍRE s. f. v. îndestulare.

ÎNDESTULÍRE s. f. v. îndestulare.

A ÎNDESTULÁ ~éz tranz. pop. 1) A asigura (cu de toate) destul. 2) A face să se îndestuleze. /Din îndestul

A SE ÎNDESTULÁ mă ~éz intranz. pop. 1) A avea (de toate) îndestul. 2) A fi îndestul de mulțumit. /Din îndestul

îndestulà v. 1. a da îndestul; 2. a fi îndestul; 3. a se sătura: de o pradă așa bogată încă nu s’a îndestulat GR. AL.

îndestuléz și (Trans.) -ésc v. tr. (d. destul). Aprovizionez cu tot ce trebuĭe, daŭ destul, satur: a îndestula o casă, un om cu ceva. Maĭ rar. Satisfac, mulțămesc. V. refl. Mă aprovizionez din belșug, mă satur: oameniĭ s’aŭ îndestulat cu mîncare și băutură. – Vechĭ destulez și -esc, mulțămesc, satisfac. Satur, plictisesc: m’am destulit!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestulare s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestuláre s. f., g.-d. art. îndestulării; pl. îndestulări

îndestula (a ~) vb., ind. prez. 3 îndestulea

îndestulá vb., ind. prez. 1 sg. îndestuléz, 3 sg. și pl. îndestuleáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNDESTULARE s. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, prisos, (rar) afluență, mănoșie, răsfăț, risipă, (livr.) opulență, profuziune, (pop.) jertfă, (prin Olt.) temei, (înv.) sătul, saturare, spor. (~ de bunuri.)

Îndestulare ≠ lipsă, sărăcie

ÎNDESTULÁ vb. v. mulțumi, satisface.

ÎNDESTULÁ vb. a (se) sătura, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mâncare.)

ÎNDESTULA vb. a (se) sătura, (prin Transilv. și Olt.) a (se) sățui. (I-a ~ cu mîncare.)

îndestula vb. v. MULȚUMI. SATISFACE.

Intrare: îndestulare
îndestulare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulare
  • ‑ndestulare
  • îndestularea
  • ‑ndestularea
plural
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulările
  • ‑ndestulările
genitiv-dativ singular
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulării
  • ‑ndestulării
plural
  • îndestulări
  • ‑ndestulări
  • îndestulărilor
  • ‑ndestulărilor
vocativ singular
plural
îndestulire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndestulire
  • ‑ndestulire
  • îndestulirea
  • ‑ndestulirea
plural
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirile
  • ‑ndestulirile
genitiv-dativ singular
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirii
  • ‑ndestulirii
plural
  • îndestuliri
  • ‑ndestuliri
  • îndestulirilor
  • ‑ndestulirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îndestula, îndestulezverb

  • 1. A da (sau a lua) destul; a sătura (cu de-ale mâncării). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Boierul plînge timpul cînd țara-a lui era: O vacă ce cu lapte pe el îndestula. BOLINTINEANU, O. 142. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A avea după dorință, a avea tot ce este necesar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Unii munceau și alții se îndestulau. SADOVEANU, E. 29. DLRLC
      • format_quote Niciodată mîndru vultur... De o prad-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. ALEXANDRESCU, M. 22. DLRLC
      • format_quote figurat O săptămînă să te tot uiți, și tot nu te îndestulezi. ISPIRESCU, L. 66. DLRLC
      • format_quote figurat Curiozitatea mea nu se îndestulă cu atîta. NEGRUZZI, S. I 217. DLRLC
etimologie:
  • îndestul DEX '09 DEX '98

îndestulare, îndestulărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) îndestula și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oamenii cresc în îndestulare și se înmulțesc ca năsipul mării. RUSSO, O. 25. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Cu îndestulare = din belșug, din abundență. DLRLC
      • format_quote Era primit cu dragă inimă și ospătat cu îndestulare. CREANGĂ, A. 20. DLRLC
etimologie:
  • vezi îndestula DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.