21 de definiții pentru înconjura

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCONJURÁ, înconjór, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru, al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și: încónjur.Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

înconjura [At: COD. VOR. 99/5 / V: (reg) ~cun~ / Pzi: înconjur, (reg) înconjor / E: în + conjura2] 1 vt A face ocolul unui lucru, al unui loc. 2-3 vtr A(-și) aduna înjur ființe sau lucruri. 4 vr A trăi în tovărășia, în societatea cuiva. 5 vt A cuprinde într-un cerc Si: a încercui. 6 vt (Spc) A încercui cu forțe armate Si: a asedia. 7 vt (Spc) A împrejmui cu gard. 8 vt A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. 9 vt (Fig) A evita ceva sau pe cineva. 10 vt (Pop; fig) A lua pe departe Si: a menaja. 11 vt (Îvp) A umbla mult în căutarea unui lucru. 12 vt (Înv) A ocroti.

ÎNCONJURÁ, încónjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi așezat, a sta de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forțe armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. [Prez. ind. și; înconjór.Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. „a înconjura” < lat.).

ÎNCONJURÁ, încónjur și înconjór, vb. I. Tranz. 1. A se mișca în jurul unui punct fix, a umbla de jur împrejur, a face ocolul unui loc. Înconjura casa alergînd. ♦ (Despre grupuri, colectivități etc.) A se afla, a sta, a fi așezat de jur împrejurul (unei ființe sau al unui lucru); a împresura, a încercui. Oamenii veniră în fața lui și-l înconjurară. DUMITRIU, N. 91. Aș vrea să văd, să-mi umplu sufletul de mișcarea și de priveliștile ce mă-nconjoară. VLAHUȚĂ, O. A. 424. Stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară. EMiNESCU, O. I 152. ◊ (Poetic) Pădurea de brazi de la marginea podișului îl înconjoară cu liniștea ei. BOGZA, C. O. 87. ♦ (Cu privire la o casă, un oraș, o cetate etc.) A încercui cu forțe armate, a împresura, a asedia. Înconjurați casa, strigă Măgură. CAMILAR, N. I 13. ♦ Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») A primi pe lîngă sine, a trăi în societatea, în tovărășia cuiva. S-a înconjurat de oameni harnici. 2. A închide, a izola printr-un gard, a face o împrejmuire. A înconjurat terenul cu gard. ♦ A încercui. Susan a măsurat de cîteva ori din ochi ramurile copacului, pe urmă, zgîriind pămîntul cu bățul, a înconjurat tulpina larg, la cinci-șase metri distanță. GALAN, Z. R. 92. ♦ A cuprinde, a îmbrățișa. Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gîtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. EMINESCU, O. I 42. ◊ Fig. Poporul nostru înconjură cu dragostea sa armata populară. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2235. 3. A umbla mult (în căutarea unui lucru), a bate drumurile, a străbate, a cutreiera, a alerga dintr-un loc într-altul. A înconjurat tot orașul. ♦ A face un ocol, a ocoli. Ca să ajungă la gară trebuie să înconjure mult.Goliciunea înconjură, iară foamea dă de-a dreptul, se spune pentru a arăta că dintre toate nevoile omului foamea e cea mai imperioasă. – Variantă: încunjurá (CREANGĂ, P. 278, EMINESCU, N. 9, ALECSANDRI, P. I 10) vb. I.

A ÎNCONJURÁ încónjur 1. tranz. 1) A ocoli de jur împrejur. ~ Pământul. 2) A cuprinde de jur împrejur (ca într-un cerc); a încercui; a împrejmui; a împresura. Munții înconjoară câmpia. 2. intranz. 1) A trăi în anturajul cuiva. A fi ~t de prieteni. 2) A face un ocol; a merge pe un drum mai lung. Ai ~t mult până la mine? 3) fig. rar A vorbi pe ocolite; a nu spune pe de-a dreptul. [Și înconjor] /în + înv. a conjura

înconjurà v. 1. a pune împrejur: a înconjura cetatea cu ziduri; 2. a fi așezat împrejur: locurile cari înconjurau satul; 3. a asedia. [Lat. CONGYRARE, din GYRUS, ocol].

ÎNCUNJURÁ vb. I v. înconjura.

înconjur sn [At: NEGRUZZI, ap. TDRG / V: (reg) ~cun~ / A și: înconjur / Pl: (rar) ~uri / E: înconjura drr] 1 Ocolire. 2 (Pop; îlav) Fără ~ Direct. 3 (Pop; îlav) Cu ~ Indirect.

2) înconjór și încónjur (vest) și încúnjur și -ngĭur (est), a v. tr. (vrom. cóngĭur, d. lat. con-gýro, -áre, a se învîrti împreună în prejuru cuĭva. V. prejur, jur). Pun în prejur: a înconjura cetatea cu zidurĭ. Îs așezat saŭ merg în prejur, ocolesc: locurile care înconjoară satu, am înconjurat satu călare. Asediez, împresor.

1) încónjur (vest) și încúnjur (est) n., pl. urĭ (d. înconjor). Ocol, mergere saŭ stare în prejur: a face înconjuru lumiĭ. Fără înconjur, de-a dreptu, pe față: a vorbi fără înconjur.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!înconjura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înconjor, 3 înconjoară; conj. prez. 3 înconjoare

înconjurá vb., ind. prez. 1 sg. încónjur/înconjór, 3 sg. și pl. încónjură/înconjoáră; conj. prez. 3 sg. și pl. încónjure/înconjoáre

înconjura (ind. prez. 1 sg. înconjur)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCONJURÁ vb. v. cruța, menaja.

ÎNCONJURÁ vb. 1. v. ocoli. 2. v. ocoli. 3. v. împrejmui. 4. v. încercui. 5. v. asedia. 6. a împresura, a încercui, (fig.) a încinge. (Munții ~ câmpia.) 7. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

ÎNCONJURA vb. 1. a ocoli, (înv.) a împrejura. (A ~ clădirea.) 2. a ocoli. (Ai ~ mult pînă la mine.) 3. a împrejmui, a închide, a îngrădi, (înv. și pop.) a ocoli, (pop.) a țărcui, (reg.) a prejmui. (A ~ un teren cu un gard.) 4. a împresura, a încercui, a învălui, (înv. și pop.) a cuprinde, (înv.) a împrejura. (L-au ~ pe dușman.) 5. a asedia, a împresura, a încercui, (înv. și reg.) a ocoli, (înv.) a închide, a înveriga. (Dușmanul ~ cetatea.) 6. a împresura, a încercui, (fig.) a încinge. (Munții ~ cîmpia.) 7. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a mărgini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

înconjurá (încónjur, înconjurát), vb.1. A face ocolul unui loc, unui obiect. – 2. A împrejmui, a străjui. – 3. A asedia, a încercui. – 4. A evita, a eschiva. – 5. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. Lat. congyrare (Pușcariu 826; Candrea-Dens., 925; DAR). Rezultatul normal, încunjura, var. destul de frecventă, a suferit o disimilație; cf. jur, împrejur.Der. înconjurător, adj. (care înconjură); înconjurime, s. f. (împrejurime).

Intrare: înconjura
înconjura1 (1 -or) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT36)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjurare
  • ‑nconjurare
  • înconjurat
  • ‑nconjurat
  • înconjuratu‑
  • ‑nconjuratu‑
  • înconjurând
  • ‑nconjurând
  • înconjurându‑
  • ‑nconjurându‑
singular plural
  • înconjoa
  • ‑nconjoa
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înconjor
  • ‑nconjor
(să)
  • înconjor
  • ‑nconjor
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (tu)
  • înconjori
  • ‑nconjori
(să)
  • înconjori
  • ‑nconjori
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurași
  • ‑nconjurași
  • înconjuraseși
  • ‑nconjuraseși
a III-a (el, ea)
  • înconjoa
  • ‑nconjoa
(să)
  • înconjoare
  • ‑nconjoare
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjură
  • ‑nconjură
  • înconjurase
  • ‑nconjurase
plural I (noi)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
(să)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurarăm
  • ‑nconjurarăm
  • înconjuraserăm
  • ‑nconjuraserăm
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (voi)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
(să)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurarăți
  • ‑nconjurarăți
  • înconjuraserăți
  • ‑nconjuraserăți
  • înconjuraseți
  • ‑nconjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • înconjoa
  • ‑nconjoa
(să)
  • înconjoare
  • ‑nconjoare
  • înconjurau
  • ‑nconjurau
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjuraseră
  • ‑nconjuraseră
înconjura2 (1 -ur) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjurare
  • ‑nconjurare
  • înconjurat
  • ‑nconjurat
  • înconjuratu‑
  • ‑nconjuratu‑
  • înconjurând
  • ‑nconjurând
  • înconjurându‑
  • ‑nconjurându‑
singular plural
  • înconjură
  • ‑nconjură
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înconjur
  • ‑nconjur
(să)
  • înconjur
  • ‑nconjur
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (tu)
  • înconjuri
  • ‑nconjuri
(să)
  • înconjuri
  • ‑nconjuri
  • înconjurai
  • ‑nconjurai
  • înconjurași
  • ‑nconjurași
  • înconjuraseși
  • ‑nconjuraseși
a III-a (el, ea)
  • înconjură
  • ‑nconjură
(să)
  • înconjure
  • ‑nconjure
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjură
  • ‑nconjură
  • înconjurase
  • ‑nconjurase
plural I (noi)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
(să)
  • înconjurăm
  • ‑nconjurăm
  • înconjuram
  • ‑nconjuram
  • înconjurarăm
  • ‑nconjurarăm
  • înconjuraserăm
  • ‑nconjuraserăm
  • înconjurasem
  • ‑nconjurasem
a II-a (voi)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
(să)
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurați
  • ‑nconjurați
  • înconjurarăți
  • ‑nconjurarăți
  • înconjuraserăți
  • ‑nconjuraserăți
  • înconjuraseți
  • ‑nconjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • înconjură
  • ‑nconjură
(să)
  • înconjure
  • ‑nconjure
  • înconjurau
  • ‑nconjurau
  • înconjura
  • ‑nconjura
  • înconjuraseră
  • ‑nconjuraseră
încunjura1 (1 -ur) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjurare
  • ‑ncunjurare
  • încunjurat
  • ‑ncunjurat
  • încunjuratu‑
  • ‑ncunjuratu‑
  • încunjurând
  • ‑ncunjurând
  • încunjurându‑
  • ‑ncunjurându‑
singular plural
  • încunjură
  • ‑ncunjură
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încunjur
  • ‑ncunjur
(să)
  • încunjur
  • ‑ncunjur
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (tu)
  • încunjuri
  • ‑ncunjuri
(să)
  • încunjuri
  • ‑ncunjuri
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurași
  • ‑ncunjurași
  • încunjuraseși
  • ‑ncunjuraseși
a III-a (el, ea)
  • încunjură
  • ‑ncunjură
(să)
  • încunjure
  • ‑ncunjure
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjură
  • ‑ncunjură
  • încunjurase
  • ‑ncunjurase
plural I (noi)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
(să)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurarăm
  • ‑ncunjurarăm
  • încunjuraserăm
  • ‑ncunjuraserăm
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (voi)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
(să)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurarăți
  • ‑ncunjurarăți
  • încunjuraserăți
  • ‑ncunjuraserăți
  • încunjuraseți
  • ‑ncunjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • încunjură
  • ‑ncunjură
(să)
  • încunjure
  • ‑ncunjure
  • încunjurau
  • ‑ncunjurau
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjuraseră
  • ‑ncunjuraseră
încunjura2 (1 -or) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT36)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjurare
  • ‑ncunjurare
  • încunjurat
  • ‑ncunjurat
  • încunjuratu‑
  • ‑ncunjuratu‑
  • încunjurând
  • ‑ncunjurând
  • încunjurându‑
  • ‑ncunjurându‑
singular plural
  • încunjoa
  • ‑ncunjoa
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încunjor
  • ‑ncunjor
(să)
  • încunjor
  • ‑ncunjor
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (tu)
  • încunjori
  • ‑ncunjori
(să)
  • încunjori
  • ‑ncunjori
  • încunjurai
  • ‑ncunjurai
  • încunjurași
  • ‑ncunjurași
  • încunjuraseși
  • ‑ncunjuraseși
a III-a (el, ea)
  • încunjoa
  • ‑ncunjoa
(să)
  • încunjoare
  • ‑ncunjoare
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjură
  • ‑ncunjură
  • încunjurase
  • ‑ncunjurase
plural I (noi)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
(să)
  • încunjurăm
  • ‑ncunjurăm
  • încunjuram
  • ‑ncunjuram
  • încunjurarăm
  • ‑ncunjurarăm
  • încunjuraserăm
  • ‑ncunjuraserăm
  • încunjurasem
  • ‑ncunjurasem
a II-a (voi)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
(să)
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurați
  • ‑ncunjurați
  • încunjurarăți
  • ‑ncunjurarăți
  • încunjuraserăți
  • ‑ncunjuraserăți
  • încunjuraseți
  • ‑ncunjuraseți
a III-a (ei, ele)
  • încunjoa
  • ‑ncunjoa
(să)
  • încunjoare
  • ‑ncunjoare
  • încunjurau
  • ‑ncunjurau
  • încunjura
  • ‑ncunjura
  • încunjuraseră
  • ‑ncunjuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înconjura, înconjorverb

  • 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Înconjura casa alergând. DLRLC
    • 1.1. A fi așezat, a sta de jur-împrejurul (unei ființe sau al unui lucru). DEX '09 DLRLC
      • format_quote Oamenii veniră în fața lui și-l înconjurară. DUMITRIU, N. 91. DLRLC
      • format_quote Aș vrea să văd, să-mi umplu sufletul de mișcarea și de priveliștile ce mă-nconjoară. VLAHUȚĂ, O. A. 424. DLRLC
      • format_quote Stejarii par o strajă de giganți ce-o înconjoară. EMiNESCU, O. I 152. DLRLC
      • format_quote poetic Pădurea de brazi de la marginea podișului îl înconjoară cu liniștea ei. BOGZA, C. O. 87. DLRLC
    • 1.2. A încercui cu forțe armate. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Înconjurați casa, strigă Măgură. CAMILAR, N. I 13. DLRLC
    • 1.3. reflexiv A aduna în jurul său, a trăi în societate în tovărășia cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote S-a înconjurat de oameni harnici. DLRLC
  • 2. A împrejmui cu gard. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: împrejmui
    • format_quote A înconjurat terenul cu gard. DLRLC
    • 2.1. A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: încercui
      • format_quote Susan a măsurat de cîteva ori din ochi ramurile copacului, pe urmă, zgîriind pămîntul cu bățul, a înconjurat tulpina larg, la cinci-șase metri distanță. GALAN, Z. R. 92. DLRLC
    • 2.2. Cuprinde, îmbrățișa. DLRLC
      • format_quote Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gîtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. EMINESCU, O. I 42. DLRLC
      • format_quote figurat Poporul nostru înconjură cu dragostea sa armata populară. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2235. DLRLC
  • 3. A umbla mult (în căutarea unui lucru), a bate drumurile, a străbate, a cutreiera, a alerga dintr-un loc într-altul. DLRLC
    • format_quote A înconjurat tot orașul. DLRLC
    • 3.1. A merge spre o țintă pe un traseu ocolit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: ocoli
      • format_quote Ca să ajungă la gară trebuie să înconjure mult. DLRLC
      • format_quote Goliciunea înconjură, iară foamea dă de-a dreptul, se spune pentru a arăta că dintre toate nevoile omului foamea e cea mai imperioasă. DLRLC
etimologie:
  • În + conjura (învechit „a înconjura” din limba latină). DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.