12 definiții pentru încheietură

ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură.

ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură.

ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare mobilă a capetelor oaselor; loc unde se îmbină aceste capete (v. articulație); parte a corpului unde se află o articulație. Alisandru era subțire, voinic, cu mîinile mari și roșii și încheieturile groase: oase zdravene. DUMITRIU, N. 94. Și-a încercat încheieturile. Era zdravăn, se putea mișca. C. PETRESCU, S. 155. Începu să tremure din toate încheieturile, căci răcoarea nopții o răzbise. SANDU-ALDEA, U. P. 185. Îl trage frumușel cu untură... pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. ◊ Fig. Poate că vreun brad sau paltin, cu încheieturile slăbite de bătrînețe, se legăna scîrțîind la suflarea aceluiași vînt. HOGAȘ, M. N. 162. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții. Burlanele, lipite la încheieturi cu hîrtie, afumaseră tavanul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 18. Strînse foișorul, desfăcîndu-l din toate încheieturile. ISPIRESCU, L. 369. Vîntul începu a geme rece și a scutura casa cea mică în toate încheieturile căpriorilor. EMINESCU, N. 10.

încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii, pl. încheietúri

încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii; pl. încheietúri

ÎNCHEIETÚRĂ s. v. articulație.

ÎNCHEIETÚRĂ s. v. chingă.

ÎNCHEIETÚRĂ ~i f. 1) Legătură mobilă între două oase și locul acestei legături; articulație. ~a mâinii.A-i slăbi cuiva ~ile a se ramoli. 2) Îmbinare a două elemente și locul unde se îmbină ele. /a încheia + suf. ~ură

încheietură f. 1. rezultatul încheierii; 2. articulațiune, loc de încheiat: încheietura mânecei, încheietura oaselor.

încheĭetúră f., pl. ĭ. Rezultatu încheĭeriĭ. Locu unde se încheĭe niște lucrurĭ, articulațiune: încheĭeturile oaselor, corpuluĭ, caruluĭ, mașiniĭ. – În Buc. și încheietoare, pl. orĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNCHEIETÚRĂ s. (ANAT.) articulație, (înv. și pop.) nod, (înv.) armoníe, (fam. fig.) balamále (pl.).

Intrare: încheietură
încheietură substantiv feminin

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular încheietu încheietura
plural încheieturi încheieturile
genitiv-dativ singular încheieturi încheieturii
plural încheieturi încheieturilor
vocativ singular
plural