13 definiții pentru încheietură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură.

ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație. ♦ Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. – Încheiat + suf. -ură.

încheietu sf [At: DOSOFTEI, V. S. 45/1 / V: (îrg) ~chie~, ~itu / S și: (înv) în cheitură / Pl: ~ri / E: încheiat + -ură] 1 Îmbinare mobilă a capetelor oaselor. 2 (Pex) Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. 3 (Atm; pop; îs) ~ra șalelor Mijloc. 4 Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte, părțile unui obiect etc. 5 Loc unde se îmbină bârnele la casele din lemn. 6 (Pex) Loc unde se întâlnesc, formând un unghi drept, zidurile casei. 7 (Înv; fig) Legătură. 8 (Grm; înv) Articol. 9 (Grm; înv) Silabă. 10 (Muz; înv; pbl) Cadență. 11 (Înv) Grad. 12 (Reg; îf închietură) Gaură în care intră nasturele de la haină. 13 (Înv) Creatură. 14 (Înv) Concluzie.

ÎNCHEIETÚRĂ, încheieturi, s. f. 1. Îmbinare mobilă a capetelor oaselor; loc unde se îmbină aceste capete (v. articulație); parte a corpului unde se află o articulație. Alisandru era subțire, voinic, cu mîinile mari și roșii și încheieturile groase: oase zdravene. DUMITRIU, N. 94. Și-a încercat încheieturile. Era zdravăn, se putea mișca. C. PETRESCU, S. 155. Începu să tremure din toate încheieturile, căci răcoarea nopții o răzbise. SANDU-ALDEA, U. P. 185. Îl trage frumușel cu untură... pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. ◊ Fig. Poate că vreun brad sau paltin, cu încheieturile slăbite de bătrînețe, se legăna scîrțîind la suflarea aceluiași vînt. HOGAȘ, M. N. 162. 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții. Burlanele, lipite la încheieturi cu hîrtie, afumaseră tavanul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 18. Strînse foișorul, desfăcîndu-l din toate încheieturile. ISPIRESCU, L. 369. Vîntul începu a geme rece și a scutura casa cea mică în toate încheieturile căpriorilor. EMINESCU, N. 10.

ÎNCHEIETÚRĂ ~i f. 1) Legătură mobilă între două oase și locul acestei legături; articulație. ~a mâinii.A-i slăbi cuiva ~ile a se ramoli. 2) Îmbinare a două elemente și locul unde se îmbină ele. /a încheia + suf. ~ură

încheietură f. 1. rezultatul încheierii; 2. articulațiune, loc de încheiat: încheietura mânecei, încheietura oaselor.

încheĭetúră f., pl. ĭ. Rezultatu încheĭeriĭ. Locu unde se încheĭe niște lucrurĭ, articulațiune: încheĭeturile oaselor, corpuluĭ, caruluĭ, mașiniĭ. – În Buc. și încheietoare, pl. orĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încheietu s. f., g.-d. art. încheieturii, pl. încheieturi

încheietu s. f., g.-d. art. încheieturii, pl. încheieturi

încheietúră s. f., g.-d. art. încheietúrii; pl. încheietúri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCHEIETÚRĂ s. v. articulație.

ÎNCHEIETU s. (ANAT.) articulație, (înv. și pop.) nod, (înv.) armonie, (fam. fig.) balamale (pl.).

Intrare: încheietură
încheietură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încheietu
  • ‑ncheietu
  • încheietura
  • ‑ncheietura
plural
  • încheieturi
  • ‑ncheieturi
  • încheieturile
  • ‑ncheieturile
genitiv-dativ singular
  • încheieturi
  • ‑ncheieturi
  • încheieturii
  • ‑ncheieturii
plural
  • încheieturi
  • ‑ncheieturi
  • încheieturilor
  • ‑ncheieturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încheietu, încheieturisubstantiv feminin

  • 1. Îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: articulație
    • format_quote Și-a încercat încheieturile. Era zdravăn, se putea mișca. C. PETRESCU, S. 155. DLRLC
    • format_quote Începu să tremure din toate încheieturile, căci răcoarea nopții o răzbise. SANDU-ALDEA, U. P. 185. DLRLC
    • format_quote figurat Poate că vreun brad sau paltin, cu încheieturile slăbite de bătrînețe, se legăna scîrțîind la suflarea aceluiași vînt. HOGAȘ, M. N. 162. DLRLC
    • 1.1. Parte a corpului situată în dreptul unei articulații. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Alisandru era subțire, voinic, cu mîinile mari și roșii și încheieturile groase: oase zdravene. DUMITRIU, N. 94. DLRLC
      • format_quote Îl trage frumușel cu untură... pe la toate încheieturile. CREANGĂ, P. 76. DLRLC
  • 2. Loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Burlanele, lipite la încheieturi cu hîrtie, afumaseră tavanul. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 18. DLRLC
    • format_quote Strînse foișorul, desfăcîndu-l din toate încheieturile. ISPIRESCU, L. 369. DLRLC
    • format_quote Vîntul începu a geme rece și a scutura casa cea mică în toate încheieturile căpriorilor. EMINESCU, N. 10. DLRLC
etimologie:
  • Încheiat + sufix -ură. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.