21 de definiții pentru încâlcire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci.

ÎNCÂLCÍRE, încâlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încâlci și rezultatul ei; încurcătură; încâlceală, încâlcitură. – V. încâlci.

încâlcire sf [At: MACEDONSKI, O. III, 83 / Pl: ~ri / E: încâlci] 1 Încurcare (1) a firelor de ață, de păr etc. Si: încâlcit1 (1), încâlceală (1), încâlcitură (1). 2 (Ccr) Încurcătură. 3 (Fig) Neclaritate a unor gânduri, idei, acțiuni Si: încâlcit1 (2), încâlceală (3), încâlcitură (3). 4 (Fig) Complicare a planurilor cuiva cu elemente neprevăzute Si: încâlcit1 (3), încâlceală (4), încâlcitură (4).

ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) încurca fire de ață, de păr etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlți.

încâlci [At: PSALT. (1651) ap. JAHRESBER. III, 175 / V: (rar) ~căl~, (nob) ~călăci / Pzi: ~lcesc / E: în- + călți] 1-2 vtr A (se) încurca (fire de ață, de păr etc.). 3 vr (Fig; d. gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. 4 vt (Îe) A ~ ițele cuiva A dejuca planurile cuiva.

ÎNCÎLCÍ, încîlcesc, vb. IV. Tranz. (Cu privire la fire, păr etc.) A încurca. Și-atîta tort mi-am încîlcit Și-n graba mare-am spart un geam. COȘBUC, P. I 93. Și cînepa cea de vară O încîlcesc cînii p-afară. BIBICESCU, P. P. 186. ◊ (Cu inversarea construcției) Pare că-și încîlcea degetele în barba lor albă și asculta la graiul lor înțălept. EMINESCU, N. 47. ◊ Refl. Mătușa nu știu cum se încîlcește prin cînepă, ori se împiedică de ceva și cade jos. CREANGĂ, O. A. 57. ◊ Fig. (Despre probleme, idei, vorbe, afaceri etc.) Problemele se îngrămădeau, se încîlceau. PAS, Z. IV 182. Lumea se face mai sumeață și trebile se încîlcesc mai urît. ALECSANDRI, T. 1088.

ÎNCÎLCÍRE, încîlciri, s. f. Acțiunea de a (se) încîlci și rezultatul ei; încurcătură. (Fig.) Iar raza ta, din zare, hipnotic îi îndrumă Prin oarba încîlcire a căilor din humă. TOMA, C. V. 167. Sub un vînt ascuțit ce aleargă țipînd pe încîlcirile ulițelor, Nicu... se duce drept înaintea lui. MACEDONSKI, O. III 83.

A SE ÎNCÂLCÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre fire, ațe, păr etc.) A se amesteca astfel, încât să nu se poată desface ușor; a se încurca. 2) (despre persoane) A pierde firul gândurilor; a se încurca. /în + câlți

A ÎNCÂLCÍ ~ésc tranz. 1) A face să se încâlcească. 2) (urme, drumuri etc.) A amesteca astfel, încât să nu poată fi găsit; a încurca. 3) (persoane) A împiedica sustrăgând atenția; a încurca. /în + câlți

încâlcì v. 1. a se încurca (vorbind de firele de cânepă sau de păr): 2. fig. a (se) încurca în genere. [Derivat din câlți: metaforă luată din tehnica torsului și analogă cu a încurca ițele].

încîlcésc v. tr. (vsl. *klŭčiti, ca’n sŭklŭčiti, a încreți, d. klŭkŭ, urzeală; rus. klok, kločók, cĭuf, moț, kločitĭ, a încîlci. V. cîlțĭ. Cp. cu colcovan). Încurc, amestec (ițele, firele, sfoara, păru). Fig. A încîlci lucrurile, afacerile.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încâlcire s. f., g.-d. art. încâlcirii; pl. încâlciri

încâlcire s. f., g.-d. art. încâlcirii; pl. încâlciri

încâlcíre s. f., g.-d. art. încâlcírii; pl. încâlcíri

încâlci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcesc, imperf. 3 sg. încâlcea; conj. prez. 3 încâlcească

încâlcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încâlcésc, imperf. 3 sg. încâlceá; conj. prez. 3 sg. și pl. încâlceáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCÂLCÍRE s. 1. v. complicare. 2. v. amestecătură.

ÎNCÂLCIRE s. 1. complicare, încurcare. (~ unei situații.) 2. amestecătură, încîlceală, încîlcitură, încurcătură, (livr.) mixtură, (înv.) zăminteală, zămintitură, (fam.) bălmăjeală, mișmaș, talmeș-balmeș. (Era o ~ de nedescris.)

ÎNCÂLCÍ vb. 1. v. încurca. 2. v. complica.

ÎNCÂLCI vb. 1. a (se) amesteca, a (se) încurca, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Ițele s-au ~.) 2. a (se) complica, a (se) încurca. (Lucrurile s-au ~.)

A încâlci ≠ a descâlci, a limpezi

Intrare: încâlcire
încâlcire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încâlcire
  • ‑ncâlcire
  • încâlcirea
  • ‑ncâlcirea
plural
  • încâlciri
  • ‑ncâlciri
  • încâlcirile
  • ‑ncâlcirile
genitiv-dativ singular
  • încâlciri
  • ‑ncâlciri
  • încâlcirii
  • ‑ncâlcirii
plural
  • încâlciri
  • ‑ncâlciri
  • încâlcirilor
  • ‑ncâlcirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încâlci, încâlcescverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) încurca fire de ață, de păr etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: încurca antonime: descâlci
    • format_quote Și-atîta tort mi-am încîlcit Și-n graba mare-am spart un geam. COȘBUC, P. I 93. DLRLC
    • format_quote Și cînepa cea de vară O încîlcesc cînii p-afară. BIBICESCU, P. P. 186. DLRLC
    • format_quote Pare că-și încîlcea degetele în barba lor albă și asculta la graiul lor înțălept. EMINESCU, N. 47. DLRLC
    • format_quote Mătușa nu știu cum se încîlcește prin cînepă, ori se împiedică de ceva și cade jos. CREANGĂ, O. A. 57. DLRLC
  • 2. reflexiv figurat (Despre gânduri, idei, acțiuni) A deveni neclar, confuz. DEX '09 DEX '98
    sinonime: complica antonime: limpezi
    • format_quote Problemele se îngrămădeau, se încîlceau. PAS, Z. IV 182. DLRLC
    • format_quote Lumea se face mai sumeață și trebile se încîlcesc mai urît. ALECSANDRI, T. 1088. DLRLC
etimologie:
  • În + câlți DEX '98 DEX '09

încâlcire, încâlcirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi încâlci DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.