18 definiții pentru încăierare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera.

ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei; bătaie; încăierat, încăierătură. – V. încăiera.

încăierare sf [At: ODOBESCU, S. III, 124 / Pl: ~rări / E: încăiera] 1 Începere a unei bătăi Si: încăierat1 (1), (var) încăierătură (1). 2 Începere a unei lupte Si: încăierat1 (2), (var) încăierătură (2). 3 Batere a cuiva Si: încăierat1 (3), (var) încăierătură (3). 4 (Ccr) Bătaie. 5 Luptă. 6 (Rar) Hărțuială.

ÎNCĂIERÁRE, încăierări, s. f. Acțiunea de a se încăiera; bătaie, ciocnire. În fiecare zi aveam încăierări de avantposturi. CAMIL PETRESCU, U. N. 314. Soarele ieșise dintre nouri, se înălțase sus și privea aprins la încăierarea oamenilor. REBREANU, N. 61. Vede jos încăierarea luptătorilor voinici, Un amestec orb ca-n cuibul răscolitelor furnici. COȘBUC, P. II 45.

ÎNCĂIERÁRE ~ări f. 1) v. A ÎNCĂIERA și A SE ÎNCĂIERA. 2) Bătaie îndârjită între două sau mai multe persoane. ~ între tabere dușmane. /v. a (se) încăiera

ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. Refl. recipr. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. ♦ Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. – În + caier.

încăiera [At: PANN, P. V. 12/14 / Pzi: încaier / E: în- + caier] 1 vrr A se lua la bătaie. 2 vr A începe o luptă. 3 vt (Rar) A hărțui. 4 vt A face să se încaiere. 5 vt (Nob) A lua la bătaie. 6 vt A face caier din in sau din cânepă.

ÎNCĂIERÁ, încáier, vb. I. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a începe o luptă. M-am certat cu frate-meu și ne-am încăierat. STANCU, D. 259. S-au încăierat acolo sus, în vîrful catargului, deasupra abisului, în suflarea vîntului. BART, E. 273. ◊ (Urmat de determinări pleonastice) Era cît pe ce să se încaiere la bătaie. CREANGĂ, A. 107. Se-ncaieră la pumni Cu cine se-ntîlnește. NEGRUZZI, S. II 230. ◊ Fig. Dar culmile din dreapta și din stînga se-ncăierară deodată, schimbînd înfățișarea locului și frîngînd linia aproape dreaptă a drumului. GALACTION, O. I 37. 2. Tranz. (Rar) A ataca, a hărțui. Nenorocitul îndrăzneț, perpelindu-se ca un cîine încăierat de viespi... venea de-a rostogolul către iaz. GALACTION, O. I 44.

A ÎNCĂIERÁ încáier tranz. A ataca înconjurând din toate părțile. /în + caier

A SE ÎNCĂIERÁ mă încáier intranz. A se lua la bătaie (unul cu altul); a începe să se bată (unul cu altul). /în + caier

încăierà v. 1. a se lua la bătaie, apucându-se de păr: era cât pe ce să se încaiere la bătaie CR.; 2. a începe lupta: oștile se încăierară. [Lit. a pune în caier (și cu sensul de «smoc de păr»): metaforă luată din tehnica țesutului].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

încăierare s. f., g.-d. art. încăierării; pl. încăierări

încăieráre s. f., g.-d. art. încăierării, pl. încăierări

încăiera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încaier, 3 încaieră

încăierá vb., ind. prez. 1 sg. încáier, 3 sg. și pl. încáieră; conj. prez. 3 sg. și pl. încáiere

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNCĂIERÁRE s. 1. v. bătaie. 2. harță, hărțuială, hărțuire. (O ~ în joacă.) 3. încleștare. (~ lor la luptă.) 4. înfruntare, (înv. și reg.) război, (fig.) ciocnire. (~ între unități armate dușmane.)

ÎNCĂIERARE s. 1. bătaie, luptă, (rar) încaier, încăierătură, (reg.) încăierat, (fam.) tăvăleală, trînteală. (~ dintre ei n-a durat mult.) 2. harță, hărțuială, hărțuire. (O ~ în joacă.) 3. încleștare. (~ lor la luptă.) 4. înfruntare, (înv. și reg.) război, (fig.) ciocnire. (~ între unități armate dușmane.)

ÎNCĂIERÁ vb. 1. (pop.) a se încăibăra. (De ce v-ați ~?) 2. a se hărțui. (Se ~ în joacă.) 3. a se încleșta, (reg.) a se încocleți. (S-au ~ la luptă.) 4. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Două tabere care se ~.) 5. (înv.) a se sfădi. (Dulăii s-au ~.)

ÎNCĂIERA vb. 1. (pop.) a se încăibăra. (De ce v-ați ~?) 2. a se hărțui. (Se ~ în joacă.) 3. a se încleșta, (reg.) a se încocleți. (S-au ~ la luptă.) 4. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Două armate care se ~.) 5. (înv.) a se sfădi. (Dulăii s-au ~.)

Intrare: încăierare
încăierare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încăierare
  • ‑ncăierare
  • încăierarea
  • ‑ncăierarea
plural
  • încăierări
  • ‑ncăierări
  • încăierările
  • ‑ncăierările
genitiv-dativ singular
  • încăierări
  • ‑ncăierări
  • încăierării
  • ‑ncăierării
plural
  • încăierări
  • ‑ncăierări
  • încăierărilor
  • ‑ncăierărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

încăiera, încaierverb

  • 1. A se lua la bătaie, a începe o luptă; a se încăibăra. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: încăibăra
    • format_quote M-am certat cu frate-meu și ne-am încăierat. STANCU, D. 259. DLRLC
    • format_quote S-au încăierat acolo sus, în vîrful catargului, deasupra abisului, în suflarea vîntului. BART, E. 273. DLRLC
    • format_quote pleonastic Era cît pe ce să se încaiere la bătaie. CREANGĂ, A. 107. DLRLC
    • format_quote pleonastic Se-ncaieră la pumni Cu cine se-ntîlnește. NEGRUZZI, S. II 230. DLRLC
    • format_quote figurat Dar culmile din dreapta și din stînga se-ncăierară deodată, schimbînd înfățișarea locului și frîngînd linia aproape dreaptă a drumului. GALACTION, O. I 37. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv rar Ataca, hărțui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nenorocitul îndrăzneț, perpelindu-se ca un cîine încăierat de viespi... venea de-a rostogolul către iaz. GALACTION, O. I 44. DLRLC
etimologie:
  • În + caier DEX '98 DEX '09

încăierare, încăierărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) încăiera și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote În fiecare zi aveam încăierări de avantposturi. CAMIL PETRESCU, U. N. 314. DLRLC
    • format_quote Soarele ieșise dintre nouri, se înălțase sus și privea aprins la încăierarea oamenilor. REBREANU, N. 61. DLRLC
    • format_quote Vede jos încăierarea luptătorilor voinici, Un amestec orb ca-n cuibul răscolitelor furnici. COȘBUC, P. II 45. DLRLC
etimologie:
  • vezi încăiera DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.