16 definiții pentru înavuțit

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înavuțit2, ~ă a [At: KLOPȘTOCK, F. 232 / Pl: ~iți, ~e / E: înavuți] Îmbogățit2 (1).

înavuțit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înavuți] (Rar) 1-2 Îmbogățire (1-2).

ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) îmbogăți (1). – În + avut (după îmbogăți).

înavuți vtr [At: I. IONESCU, M. 195 / S și: înna~ / Pzi: esc / E: în- + avut] 1-2 A (se) îmbogăți (1-2).

ÎNAVUȚÍ, înavuțesc, vb. IV. Refl. A se îmbogăți. Să ne dai tu nouă socoteală acum din ce te-ai înavuțit. V. ROM. noiembrie 1953, 117. De ce s-a lăsat omul de un meșteșug și s-a apucat de altul, cînd nici cu întîiul nu murea de foame și cînd nici cu al doilea nu putea să se înavuțească? PAS, Z. I 159. ◊ Tranz. Fig. A înavuțit istoria noastră cu un tezaur de documente. MACEDONSKI, O. IV 26. Versurile și... proza cu care a înavuțit tînăra noastră literatură. CARAGIALE, O. III 14.

A ÎNAVUȚÍ ~ésc tranz. A face să se înavuțească; a înstări. [Sil. în-a-] /în + avut

A SE ÎNAVUȚÍ mă ~ésc intranz. A deveni avut; a acumula bunuri materiale în cantități mari; a se înstări. /în + avut

înavuțésc v. tr. Rar. Fac avut, îmbogățesc. V. refl. Mă îmbogățesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!înavuți (a ~) (î-na-/în-a-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțesc, imperf. 3 sg. înavuțea; conj. prez. 3 înavuțească

înavuțí vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înavuțésc, imperf. 3 sg. înavuțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înavuțeáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNAVUȚIT adj. bogat, căpătuit, chivernisit, îmbogățit, înstărit, pricopsit, (pop. și depr.) ajuns. (Om ~.)

ÎNAVUȚÍ vb. 1. v. îmbogăți. 2. a se îmbogăți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

ÎNAVUȚI vb. 1. a se ajunge, a se căpătui, a se chivernisi, a se îmbogăți, a se înstări, a parveni, a se pricopsi. (S-a ~ prin mijloace necinstite.) 2. a se îmbogăți, a se închiaburi, (pop.) a se chiaburi. (Un țăran care s-a ~.)

A (se) înavuți ≠ a (se) ruina, a sărăci

Intrare: înavuțit
înavuțit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înavuțit
  • ‑navuțit
  • înavuțitul
  • înavuțitu‑
  • ‑navuțitul
  • ‑navuțitu‑
  • înavuți
  • ‑navuți
  • înavuțita
  • ‑navuțita
plural
  • înavuțiți
  • ‑navuțiți
  • înavuțiții
  • ‑navuțiții
  • înavuțite
  • ‑navuțite
  • înavuțitele
  • ‑navuțitele
genitiv-dativ singular
  • înavuțit
  • ‑navuțit
  • înavuțitului
  • ‑navuțitului
  • înavuțite
  • ‑navuțite
  • înavuțitei
  • ‑navuțitei
plural
  • înavuțiți
  • ‑navuțiți
  • înavuțiților
  • ‑navuțiților
  • înavuțite
  • ‑navuțite
  • înavuțitelor
  • ‑navuțitelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înavuți, înavuțescverb

  • 1. A (se) îmbogăți (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să ne dai tu nouă socoteală acum din ce te-ai înavuțit. V. ROM. noiembrie 1953, 117. DLRLC
    • format_quote De ce s-a lăsat omul de un meșteșug și s-a apucat de altul, cînd nici cu întîiul nu murea de foame și cînd nici cu al doilea nu putea să se înavuțească? PAS, Z. I 159. DLRLC
    • format_quote figurat A înavuțit istoria noastră cu un tezaur de documente. MACEDONSKI, O. IV 26. DLRLC
    • format_quote figurat Versurile și... proza cu care a înavuțit tînăra noastră literatură. CARAGIALE, O. III 14. DLRLC
etimologie:
  • În + avut (după îmbogăți). DEX '09 DEX '98

înavuțit, înavuțiadjectiv

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.