19 definiții pentru înșurubat

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înșurubat2, ~ă a [At: CONV. LIT. XLII, 451 / V: ~upat / Pl: ~ați, ~e / E: înșuruba] 1 (D. piese cu ghivent) Fixat în locașul destinat. 2 Prins prin strângerea unui șurub. 3 (D. două piese cu ghivent) Asamblate. 4 (Pex) Potrivit la locul lui.

înșurubat1 sn [At: DA ms / V: ~upat / Pl: ~uri / E: înșuruba] 1-5 Înșurubare (1-5). 6 Potrivire.

ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. ♦ A asambla două piese prevăzute cu ghivent. – În + șurub.

înșuruba [At: HERZ. – GHER. M. IV, 214 / V: ~upa / Pzi: ~bez / E: în- + șurub] 1 vt A fixa în locașul ei o piesă cu ghivent Si: a înșurubui (1). 2 vt A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa ceva Si: a înșurubui (2). 3 vt A asambla două piese prevăzute cu ghivent Si: a înșurubui (3). 4 vr A se strânge de jur-împrejurul cuiva. 5 vt A potrivi. 6 vt A ține din scurt. 7 vt (Îe) A ~ pe cineva împotriva altuia A ațâța.

înșurupat2, ~ă a vz înșurubat2

înșurupat1 sn vz înșurubat1

ÎNȘURUBÁ, înșurubez, vb. I. Tranz. 1. A da unui șurub sau altei piese filetate o mișcare de rotație, astfel încît să pătrundă într-un material sau într-o piesă filetată. Înșurubez o piuliță. Înșurubez un bec electric.Omul... începuse să taie ceva, să lipească și să înșurubeze ceva. C. PETRESCU, C. V. 139. ◊ Fig. Țipă jandarmul, înșurubîndu-și arma la umăr. CAMILAR, N. I 233. ♦ Refl. Fig. A se învîrti în spirală. În ciuda frigului și vîntului tăios pe care-l auzeau... cum plînge înșurubîndu-se în hornul sobei de tuci stinse, totuși afară stătea cineva și-i privea. DUMITRIU, V. L. 29. 2. Fig. A încurca, a înfunda (pe cineva). Îl înșuruba în articole de legi, il purta la judecătorie. PAS, Z. I 151. – Variantă: înșurupá vb. I.

A ÎNȘURUBÁ ~éz tranz. 1) (obiect) A fixa printr-un șurub. 2) (piulițe) A îmbrăca pe filetul unui șurub (prin răsucire). /în + șurub

înșurubéz (est) și -péz (vest) v. tr. (d. șurub și șurup). Vîr un șurub: înșurubez un șurub. V. refl. Șurubu s’a înșurubat bine.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înșuruba (a ~) vb., ind. prez. 3 înșurubea

înșurubá vb., ind. prez. 1 sg. înșurubéz, 3 sg. și pl. înșurubeáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNȘURUBÁ vb. (TEHN.) a strânge, (pop.) a șurubui, (reg.) a șurubi. (A ~ piulița.)

ÎNȘURUBA vb. a strînge, (pop.) a șurubui, (reg.) a șurubi. (A ~ piulița.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

înșuruba, înșurubez v. t. 1. a avea contact sexual cu o femeie. 2. (pol.) a condamna la închisoare. 3. a bate foarte rău. 4. a imobiliza, a anihila.

Intrare: înșurubat
înșurubat participiu
participiu (PT2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înșurubat
  • ‑nșurubat
  • înșurubatul
  • înșurubatu‑
  • ‑nșurubatul
  • ‑nșurubatu‑
  • înșuruba
  • ‑nșuruba
  • înșurubata
  • ‑nșurubata
plural
  • înșurubați
  • ‑nșurubați
  • înșurubații
  • ‑nșurubații
  • înșurubate
  • ‑nșurubate
  • înșurubatele
  • ‑nșurubatele
genitiv-dativ singular
  • înșurubat
  • ‑nșurubat
  • înșurubatului
  • ‑nșurubatului
  • înșurubate
  • ‑nșurubate
  • înșurubatei
  • ‑nșurubatei
plural
  • înșurubați
  • ‑nșurubați
  • înșurubaților
  • ‑nșurubaților
  • înșurubate
  • ‑nșurubate
  • înșurubatelor
  • ‑nșurubatelor
vocativ singular
plural
înșurupat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înșurupat
  • ‑nșurupat
  • înșurupatul
  • înșurupatu‑
  • ‑nșurupatul
  • ‑nșurupatu‑
  • înșurupa
  • ‑nșurupa
  • înșurupata
  • ‑nșurupata
plural
  • înșurupați
  • ‑nșurupați
  • înșurupații
  • ‑nșurupații
  • înșurupate
  • ‑nșurupate
  • înșurupatele
  • ‑nșurupatele
genitiv-dativ singular
  • înșurupat
  • ‑nșurupat
  • înșurupatului
  • ‑nșurupatului
  • înșurupate
  • ‑nșurupate
  • înșurupatei
  • ‑nșurupatei
plural
  • înșurupați
  • ‑nșurupați
  • înșurupaților
  • ‑nșurupaților
  • înșurupate
  • ‑nșurupate
  • înșurupatelor
  • ‑nșurupatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înșuruba, înșurubezverb

  • 1. A strânge un șurub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    antonime: deșuruba
    • format_quote Înșurubez o piuliță. Înșurubez un bec electric. DLRLC
    • format_quote Omul... începuse să taie ceva, să lipească și să înșurubeze ceva. C. PETRESCU, C. V. 139. DLRLC
    • format_quote figurat Țipă jandarmul, înșurubîndu-și arma la umăr. CAMILAR, N. I 233. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune A fixa în locașul ei o piesă cu ghivent. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. A asambla două piese prevăzute cu ghivent. DEX '09 DEX '98
    • 1.3. reflexiv figurat A se învârti în spirală. DLRLC
      • format_quote În ciuda frigului și vîntului tăios pe care-l auzeau... cum plînge înșurubîndu-se în hornul sobei de tuci stinse, totuși afară stătea cineva și-i privea. DUMITRIU, V. L. 29. DLRLC
  • 2. figurat A încurca, a înfunda (pe cineva). DLRLC
    • format_quote Îl înșuruba în articole de legi, îl purta la judecătorie. PAS, Z. I 151. DLRLC
etimologie:
  • În + șurub DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.