23 de definiții pentru înțepenire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni.V. înțepeni.

ÎNȚEPENÍRE s. f. Faptul de a (se) înțepeni.V. înțepeni.

înțepenire sf [At: CALENDARIU (1814), 174/25 / V: (înv) ~țăp~ / Pl: ~ri / E: înțepeni] 1 Dobândire a unei mari rigidități Si: înțepenitură (1). 2 Încetare de se mișca Si: înțepenitură (2). 3 Fixare puternică în ceva Si: înțepenitură (3). 4 (Fig) Neclintire într-o hotărâre Si: înțepenitură (4). 5 (Irn) Somn adânc Si: înțepenitură 6 Luare a unei poziții dârze în fața cuiva Si: înțepenitură (6). 7 Deces. 8 (Mpp; îs) ~ de încheietură Pierdere totală sau parțială a mobilității încheieturilor. 9 (Pop; îs) ~a cailor Pierdere momentană a mobilității, la cai, cauzată de oboseală extremă. 10 Înfigere în ceva. 11 Fixare a unui obiect în locașul său, astfel încât să nu se mai miște. 12 Imobilizare în noroi, în nisip etc. 13 Sporire a solidității unui obiect. 14-15 (Fig) (Păstrare sau) conservare mai îndelungată. 16 Luare a unei atitudini dârze în fața cuiva Si: înțepușare (4).

ÎNȚEPENÍRE, înțepeniri, s. f. Faptul de a (se) înțepeni. 1. Înlemnire, încremenire. 2. Fixare.

ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert; a încremeni, a înlemni. 2. Tranz. și refl. A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. ♦ Refl. Fig. A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. 3. Tranz. A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea; a întări. – În + țeapăn.

înțepeni [At: VARLAAM, C. II, 86 / V: (înv) ~țăp~ / Pzi: ~nesc / E: în- + țeapăn] 1 vi A deveni rigid Si: a încremeni, a înlemni. 2 vi A nu mai mișca. 3-4 vtr A (se) prinde bine în ceva Si: a (se) fixa. 5 vr (Fig) A rămâne neclintit într-o hotărâre Si: a se încăpățâna. 6 vi (Irn) A adormi adânc. 7 vi (Pex) A muri. 8 vi (Înv) A avea un atac de epilepsie. 9 vr (D. oameni) A lua o poziție dârză în fața cuiva Si: (pop) a se înțepușa (5). 10 vr A se înfige în ceva. 11 vt A fixa bine un obiect astfel încât să nu mai aibă joc în locașul lui. 12 vr A rămâne afundat în noroi, în nisip etc. 13 vt A face să devină solid Si: a întări, a strânge. 14 vr (Înv; imp) A deveni mai tare, mai rezistent. 15-16 vr (Fig) A se (păstra sau) conserva mai bine.

ÎNȚEPENÍ, înțepenesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni țeapăn, imobil, inert; a nu se mai putea mișca; a înlemni, a încremeni. Îi pieri orice grai și înțepeni tot, ca un lemn. GALACTION, O. I 298. Ia mai dă-te și d-ta oleacă pe jos, pîn-om sui dealul, că nu mi-i de alta, dar mă tem că-i înțepeni în căruță. CREANGĂ, O. A. 122. Pe jilțul lui de piatră înțepenește drept. EMINESCU, O. I 99. ◊ Tranz. Crede, mîndro, n-am venit, Că somn greu m-a-nțepenit Lîng-un păr, mîndro-nflorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. 2. Refl. Fig. A lua o poziție rigidă, dîrză. Perceptorul se înțepeni în mijlocul odăiței și se uită împrejur cercetător. REBREANU, R. I 198. Deschise ușa-n lături și se-nțepeni dîrz dinaintea bătrînei. VLAHUȚĂ, N. 130. Manea-n scări se-nțepenea. ALECSANDRI, P. P. 73. 3. Tranz. A fixa. Înnodă funia Sîmbotinei de belciugul de fier înțepenit în zid și plecă. MIHALE, O. 504. Puse Greuceanu cuiul la capul osiei, îl înțepeni bine, se urcă în căruță, și pe ici ți-e drumul! ISPIRESCU, L. 226. ◊ Refl. Barca lui se înțepenise între niște stînci. EMINESCU, N. 126.

A ÎNȚEPENÍ ~ésc 1. intranz. 1) (despre corp sau părți ale lui) A-și pierde (temporar) capacitatea de a reacționa la excitanți exteriori; a deveni țeapăn; a amorți. 2) (despre mortar, glod etc.) A trece în stare solidă; a se întări; a se învârtoșa; a se solidifica. 2. tranz. 1) A face să devină țeapăn. 2) pop. (obiecte) A întări ca să nu se miște; a fixa. ~ un stâlp. /în + țeapăn

A SE ÎNȚEPENÍ mă ~ésc intranz. A lua o poziție rigidă, rămânând ca înfipt. /în + țeapăn

înțepenì v. 1. a (se) face țeapăn; 2. a înfige.

înțepenésc v. intr. (vsl. o-cĭepĭenĭetĭ, d. cĭepĭenŭ, țeapăn; rus. [o-]cĭepenĭetĭ). Mă fac țeapăn (rigid): membrele cadavrelor înțepenesc. V. tr. Fac țeapăn, fixez: a înțepeni un par în pămînt. – În Btș. și înțepinez, pop. înță-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

înțepenire s. f., g.-d. art. înțepenirii

înțepeníre s. f., g.-d. art. înțepenírii

înțepeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenesc, imperf. 3 sg. înțepenea; conj. prez. 3 înțepenească

înțepení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înțepenésc, imperf. 3 sg. înțepeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. înțepeneáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNȚEPENÍRE s. 1. v. fixare. 2. (MED.) înțepeneală. (Senzație de ~.) 3. v. anchiloză. 4. v. înmărmurire.

ÎNȚEPENÍRE s. v. consolidare, întărire.

înțepenire s. v. CONSOLIDARE. ÎNTĂRIRE.

ÎNȚEPENIRE s. 1. fixare, fixat, imobilizare, pironire, prindere, țintuire, (rar) pecetluire. (~ în cuie a unui obiect.) 2. înțepeneală. (Senzație de ~.) 3. (MED.) anchilozare, anchiloză, prindere. (~ articulațiilor.) 4. împietrire, încremenire, înlemnire, înmărmurire, petrificare, (înv. și pop.) mărmurire. (~ unui personaj din basme.)

ÎNȚEPENÍ vb. v. consolida, întări.

ÎNȚEPENÍ vb. 1. v. fixa. 2. a fixa, a pecetlui. (~ piatra pe mormânt.) 3. (MED.) v. anchiloza. 4. v. amorți. 5. v. înmărmuri. 6. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)

ÎNȚEPENI vb. 1. a fixa, a imobiliza, a pironi, a prinde, (reg.) a proțăpi. (A ~ ceva în cuie.) 2. a fixa, a pecetlui. (~ piatra pe mormînt.) 3. (MED.) a anchiloza, a prinde. (Reumatismul i-a ~ articulațiile.) 4. a amorți, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.) 5. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a (se) petrifica, (înv. și pop.) a mărmuri, (Mold. și Bucov.) a (se) întrecleți, (prin Transilv. și Ban.) a merei, (fig.) a (se) înțeleni. (Un erou din basme care a ~.) 6. a împietri, a încremeni, a înlemni, a înmărmuri, a paraliza, (înv. și pop.) a mărmuri, (fig.) a îngheța. (A ~ de spaimă.)

înțepeni vb. v. CONSOLIDA. ÎNTĂRI.

A înțepeni ≠ a (se) dezmorți

Intrare: înțepenire
înțepenire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înțepenire
  • ‑nțepenire
  • înțepenirea
  • ‑nțepenirea
plural
  • înțepeniri
  • ‑nțepeniri
  • înțepenirile
  • ‑nțepenirile
genitiv-dativ singular
  • înțepeniri
  • ‑nțepeniri
  • înțepenirii
  • ‑nțepenirii
plural
  • înțepeniri
  • ‑nțepeniri
  • înțepenirilor
  • ‑nțepenirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înțepeni, înțepenescverb

  • 1. intranzitiv A deveni țeapăn, a nu-și mai putea mișca membrele, a rămâne imobil, rigid, inert. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îi pieri orice grai și înțepeni tot, ca un lemn. GALACTION, O. I 298. DLRLC
    • format_quote Ia mai dă-te și d-ta oleacă pe jos, pîn-om sui dealul, că nu mi-i de alta, dar mă tem că-i înțepeni în căruță. CREANGĂ, O. A. 122. DLRLC
    • format_quote Pe jilțul lui de piatră înțepenește drept. EMINESCU, O. I 99. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Crede, mîndro, n-am venit, Că somn greu m-a-nțepenit Lîng-un păr, mîndro-nflorit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv A (se) prinde bine în ceva; a (se) fixa. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: fixa
    • format_quote Înnodă funia Sîmbotinei de belciugul de fier înțepenit în zid și plecă. MIHALE, O. 504. DLRLC
    • format_quote Puse Greuceanu cuiul la capul osiei, îl înțepeni bine, se urcă în căruță, și pe ici ți-e drumul! ISPIRESCU, L. 226. DLRLC
    • format_quote Barca lui se înțepenise între niște stînci. EMINESCU, N. 126. DLRLC
    • 2.1. reflexiv figurat A rămâne neclintit într-o hotărâre; a se încăpățâna. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Perceptorul se înțepeni în mijlocul odăiței și se uită împrejur cercetător. REBREANU, R. I 198. DLRLC
      • format_quote Deschise ușa-n lături și se-nțepeni dîrz dinaintea bătrînei. VLAHUȚĂ, N. 130. DLRLC
      • format_quote Manea-n scări se-nțepenea. ALECSANDRI, P. P. 73. DLRLC
      • diferențiere A lua o poziție rigidă, dârză. DLRLC
  • 3. tranzitiv A face ca un obiect să nu mai aibă joc în locașul lui, a-l fixa, a-i asigura stabilitatea. DEX '09 DEX '98
etimologie:
  • În + țeapăn DEX '09 DEX '98

înțepenire, înțepenirisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi înțepeni DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.