15 definiții pentru împuternici

împuternici [At: BIBLIA (1688) ap. DA / Pzi: ~icesc / E: în- + puternic] 1-2 vtr (Îvp) A (se) întări (1-2). 3 vr (Îvp) A se întrece în forță. 4 vr (Îvp) A se opinti. 5 vr (Îvp) A se însănătoși. 6 vt (Jur) A da cuiva un mandat Si: a autoriza. 7 vt A autoriza pe cineva să facă ceva.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva. ♦ (Jur.) A da mandat, a autoriza. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări. – În + puternic.

ÎMPUTERNICÍ, împuternicesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva puterea de a face ceva, de a exercita anumite atribuții; (Jur.) a da mandat. L-a împuternicit să ia măsurile pe care le crede de cuviință. 2. (Învechit și popular) A da puteri (cuiva), a întări; a reface puterile (cuiva). Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31. Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118. ◊ Refl. Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.

împuternicí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 împuterniceáscă

împuternicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împuternicésc, imperf. 3 sg. împuterniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. împuterniceáscă

ÎMPUTERNICÍ vb. v. autoriza.

ÎMPUTERNICÍ vb. v. fortifica, îndrepta, înfiripa, întări, întrema, înzdrăveni, reconforta, reface, restabili, tonifica.

A se împuternici ≠ a se moleși

A ÎMPUTERNICÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A învesti cu puteri (pentru a săvârși ceva în numele cuiva); a autoriza. 2) pop. A face să se împuternicească; a fortifica. /în + puternic

A SE ÎMPUTERNICÍ mă ~ésc intranz. pop. A deveni mai puternic; a căpăta forțe fizice și/sau morale noi; a prinde puteri; a se fortifica. /în + puternic

împuternicì v. 1. a prinde puteri, a întări; 2. a da puteri depline.

împuternicésc v. tr. Autorizez, daŭ puterĭ depline. V. refl. Rar. Mă întăresc, prind putere.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎMPUTERNICI vb. a autoriza, a delega, a învesti, (înv.) a isprăvnici, a slobozi. (L-a ~ să facă următorul lucru...)

împuternici vb. v. FORTIFICA. ÎNDREPTA. ÎNFIRIPA. ÎNTĂRI. ÎNTREMA. ÎNZDRĂVENI. RECONFORTA. REFACE. RESTABILI. TONIFICA.

Intrare: împuternici
împuternici
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuternicire
  • ‑mputernicire
  • împuternicit
  • ‑mputernicit
  • împuternicitu‑
  • ‑mputernicitu‑
  • împuternicind
  • ‑mputernicind
  • împuternicindu‑
  • ‑mputernicindu‑
singular plural
  • împuternicește
  • ‑mputernicește
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
(să)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
  • împuterniceam
  • ‑mputerniceam
  • împuternicii
  • ‑mputernicii
  • împuternicisem
  • ‑mputernicisem
a II-a (tu)
  • împuternicești
  • ‑mputernicești
(să)
  • împuternicești
  • ‑mputernicești
  • împuterniceai
  • ‑mputerniceai
  • împuterniciși
  • ‑mputerniciși
  • împuterniciseși
  • ‑mputerniciseși
a III-a (el, ea)
  • împuternicește
  • ‑mputernicește
(să)
  • împuternicească
  • ‑mputernicească
  • împuternicea
  • ‑mputernicea
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuternicise
  • ‑mputernicise
plural I (noi)
  • împuternicim
  • ‑mputernicim
(să)
  • împuternicim
  • ‑mputernicim
  • împuterniceam
  • ‑mputerniceam
  • împuternicirăm
  • ‑mputernicirăm
  • împuterniciserăm
  • ‑mputerniciserăm
  • împuternicisem
  • ‑mputernicisem
a II-a (voi)
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
(să)
  • împuterniciți
  • ‑mputerniciți
  • împuterniceați
  • ‑mputerniceați
  • împuternicirăți
  • ‑mputernicirăți
  • împuterniciserăți
  • ‑mputerniciserăți
  • împuterniciseți
  • ‑mputerniciseți
a III-a (ei, ele)
  • împuternicesc
  • ‑mputernicesc
(să)
  • împuternicească
  • ‑mputernicească
  • împuterniceau
  • ‑mputerniceau
  • împuternici
  • ‑mputernici
  • împuterniciseră
  • ‑mputerniciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împuternici împuternicire împuternicit

  • 1. A da cuiva puterea de a face ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. reflexiv învechit popular A da sau a prinde putere, a(-și) reface forțele, a (se) face mai puternic; a (se) întări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fortifica întări antonime: moleși 3 exemple
    exemple
    • Dar gîndul că tot chinul îi vine din dragostea cu Maranda îl făcea să-i fie și mai dragă și-l împuternicea mai mult în răbdare. MIRONESCU, S. A. 31.
      surse: DLRLC
    • Trebuiră a mai ședea pe loc... spre a împuternici oastea muncită de drum. BĂLCESCU, O. II 118.
      surse: DLRLC
    • Sînt de părere să-i izbim, să nu se împuternicească mai mult pe locul acesta. VISSARION, B. 343.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + puternic
    surse: DEX '98 DEX '09