8 definiții pentru împricinare

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

împricinare sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: împricina] 1 Ceartă care provoacă un proces. 2 Judecare cu cineva. 3 (Pex) Învinuire a cuiva de ceva.

ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină.

ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. recipr. (Pop.) A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. – În + pricină.

împricina [At: MARIAN, SA. 65 / Pzi: ~nez / E: în- + pricină] (Pop) 1 vrr A găsi pricină de judecată cu cineva. 2 vt A se judeca cu cineva. 3 vt (Pex) A învinui pe cineva de ceva.

ÎMPRICINÁ, împricinez, vb. I. Refl. reciproc. (Popular) A se certa, a găsi (cuiva) pricină de judecată. Ei să-mpricinară. Pricea lor ce-a fost? Pent’ un spic de grîu. PĂSCULESCU, L. P. 42. Iar dacă ne-mpricinam, La vornicul ne duceam Și-acolo ne împăcam. MARIAN, S. 65.

A SE ÎMPRICINÁ mă ~éz intranz. pop. 1) A intra în judecată (cu cineva); a se judeca. 2) A se pune de pricină (cu cineva). [Sil. îm-pri-] /în + pricină

împricinéz (mă) v. refl. Intru în pricină, mă cert.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!împricina (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se împricinea

împriciná vb., ind. prez. 1 sg. împricinéz, 3 sg. și pl. împricineáză

Intrare: împricinare
împricinare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împricinare
  • ‑mpricinare
  • împricinarea
  • ‑mpricinarea
plural
  • împricinări
  • ‑mpricinări
  • împricinările
  • ‑mpricinările
genitiv-dativ singular
  • împricinări
  • ‑mpricinări
  • împricinării
  • ‑mpricinării
plural
  • împricinări
  • ‑mpricinări
  • împricinărilor
  • ‑mpricinărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împricina, împricinezverb

  • 1. popular A găsi pricină de judecată (cu cineva); a se judeca cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ei să-mpricinară. Pricea lor ce-a fost? Pent’ un spic de grîu. PĂSCULESCU, L. P. 42. DLRLC
    • format_quote Iar dacă ne-mpricinam, La vornicul ne duceam Și-acolo ne împăcam. MARIAN, S. 65. DLRLC
etimologie:
  • În + pricină DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.