26 de definiții pentru împrejurare

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPREJURÁRE, împrejurări, s. f. Situație în care se află cineva; circumstanță; întâmplare. ◊ Loc. adv. După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. – V. împrejura.

ÎMPREJURÁRE, împrejurări, s. f. Situație în care se află cineva; circumstanță; întâmplare. ◊ Loc. adv. După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. – V. împrejura.

împrejurare sf [At: MARCOVICI, D. 16 / V: (înv) ~egiu~ / Pl: ~rări / E: împrejura] 1 Cuprindere din toate părțile. 2 Învelire de jur-împrejur. 3 Încingere la brâu cu ceva. 4 (Înv) Împresurare. 5 (Înv) Împrejurime. 6 Situație în care se află cineva Si: circumstanță, întâmplare, ocazie. 7 (Îlav) După ~rări Potrivit situației. 8 (Îal) De la caz la caz. 9 (Înv) Asediu.

ÎMPREJURÁRE, împrejurări, s. f. 1. Situație în care se află cineva sau ceva, circumstanță; întîmplare. Rog să fiu iertat, dacă aceste două împrejurări mi se par deosebit de ciudate. SADOVEANU, Z. C. 282. Ce-mprejurare Grabnică te face, Vlade, să mă chemi așa tîrziu? DAVILA, V. V. 151. Cum sînteți dumneavoastră bărbații! Vă pricepeți la împrejurările mari, și la ale mici vă pierdeți cumpătul și rostul. CARAGIALE, P. 118. Am acolo un hambar plin cu posmagi; ia așa, pentru împrejurări grele. CREANGĂ, P. 330. ◊ Loc. adv. După împrejurări = de la caz la caz, potrivit situației. Era unul dintr-acei oameni, din norocire rari, adevărați cameleoni ai societății care-și prefac sufletul și portul după vreme și împrejurări. NEGRUZZI, S. I 71. 2. (Învechit) Perimetru. În scurt, toată această mărime de zidire, a căriia împrejurarea este ca de 240 stînjini, este toată de marmură. GOLESCU, Î. 124.

ÎMPREJURÁRE ~ări f. Situație în care are loc un eveniment oarecare; circumstanță. O ~ nimerită.După ~ări în concordanță cu situația. [G.-D. împrejurării] /v. a împrejura

Împrejurare f. circumstanță: împrejurările vieții.

împrejuráre f., pl. ărĭ (d. împrejur). Circumstanță.

ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur.

împrejura [At: PSALT. (1651) ap. JAHRESBER III, 176 / V: (înv) ~egiu~ / Pzi: împrejur / E: împrejur] 1 vt (Îrg) A cuprinde din toate părțile Si: a împrejmui, a înconjura, a ocoli. 2-3 vtr (Îvp) A (se) înveli de jur-împrejur. 4-5 vtr A (se) încinge la brâu cu ceva.

ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Înv.) A ocoli de jur împrejur, a cuprinde din toate părțile; a înconjura. ♦ (Reg.) A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur; a încinge. – Lat. pop. inpergyrare sau din împrejur.

ÎMPREJURÁ, împréjur, vb. I. Tranz. (Învechit) A înconjura, a cuprinde din toate părțile; a ocoli de jur împrejur. Intrînd nunta acasă, împrejură masa de trei ori. SEVASTOS, N. 219. Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. (Cu pronunțare regională) Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lăsase pe un scaun, unde-l împrejiuraseră copiii, amețit, zăpăcit. NEGRUZZI, S. I 6. ♦ (Rar) A lega de jur împrejur, a încinge. Oșlobanul ia atunci lemnele... descinge brîul de pe lîngă sine și le împrejură. CREANGĂ, A. 83.

A ÎMPREJURÁ împréjur tranz. 1) înv. A cuprinde din toate părțile; a încercui; a înconjura; a împrejmui; a împresura. 2) pop. A ocoli de jur împrejur. /Din împrejur

împrejurà v. 1. a înconjura; îl împrejuraseră copiii NEGR.; 2. a închide cu gard: a împrejurat locul. [Lat. PRAEGYRARE].

împrejuréz v. tr. Înconjor, împresor: a împrejura un loc cu gard, îl împrejurase copiiĭ, (fig.) greutățile.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împrejurare s. f., g.-d. art. împrejurării; pl. împrejurări

împrejurare s. f., g.-d. art. împrejurării; pl. împrejurări

împrejuráre s. f., g.-d. art. împrejurării; pl. împrejurări

împrejura (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 împrejură

împrejurá vb., ind. prez. 1 sg. împréjur, 3 sg. și pl. împréjură

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPREJURÁRE s. v. circumferință, perimetru.

ÎMPREJURÁRE s. 1. v. situație. 2. circumstanță, ipostază, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) v. vremuri. 4. întâmplare, ocazie, prilej. (~ a făcut ca...)

împrejurare s. v. CIRCUMFERINȚĂ. PERIMETRU.

ÎMPREJURARE s. 1. caz, circumstanță, condiție, conjunctură, ipostază, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~ poate acționa.) 2. circumstanță, ipostază, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) circumstanțe (pl.), conjunctură, timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ile erau foarte grele.) 4. întîmplare, ocazie, prilej. (~ a făcut ca...)

ÎMPREJURÁ vb. v. împresura, încercui, încinge, înconjura, înfășura, învălui, ocoli, strânge.

MĂSURĂ ÎMPREJÚR s. v. circumferință, perimetru.

împrejura vb. v. ÎMPRESURA. ÎNCERCUI. ÎNCINGE. ÎNCONJURA. ÎNVĂLUI. OCOLI.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AMICUS CERTUS IN RE INCERTA CERNITUR (lat.) prietenul sigur se cunoaște într-o împrejurare nesigură – Cicero, „De amicitia”, 17, 64, Ennius, „Fragmenta scenica”, 296. În românește îi corespunde proverbului: prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.

Intrare: împrejurare
împrejurare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împrejurare
  • ‑mprejurare
  • împrejurarea
  • ‑mprejurarea
plural
  • împrejurări
  • ‑mprejurări
  • împrejurările
  • ‑mprejurările
genitiv-dativ singular
  • împrejurări
  • ‑mprejurări
  • împrejurării
  • ‑mprejurării
plural
  • împrejurări
  • ‑mprejurări
  • împrejurărilor
  • ‑mprejurărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împrejura, împrejurverb

  • 1. învechit regional A ocoli de jur-împrejur, a cuprinde din toate părțile. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: înconjura
    • format_quote Intrînd nunta acasă, împrejură masa de trei ori. SEVASTOS, N. 219. DLRLC
    • format_quote Cîmpii frumoase, împrejurate de munți verzi se întindeau mai mult decît putea prinde ochiul. RUSSO, O. 24. DLRLC
    • format_quote cu pronunțare regională Bătrînul Socoleanu, doborît sub grindina laudelor... se lăsase pe un scaun, unde-l împrejiuraseră copiii, amețit, zăpăcit. NEGRUZZI, S. I 6. DLRLC
    • 1.1. regional A lega un obiect cu o sfoară etc. trecută împrejur. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: încinge
      • format_quote Oșlobanul ia atunci lemnele... descinge brîul de pe lîngă sine și le împrejură. CREANGĂ, A. 83. DLRLC
etimologie:

împrejurare, împrejurărisubstantiv feminin

  • 1. Situație în care se află cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Rog să fiu iertat, dacă aceste două împrejurări mi se par deosebit de ciudate. SADOVEANU, Z. C. 282. DLRLC
    • format_quote Ce-mprejurare Grabnică te face, Vlade, să mă chemi așa tîrziu? DAVILA, V. V. 151. DLRLC
    • format_quote Cum sînteți dumneavoastră bărbații! Vă pricepeți la împrejurările mari, și la ale mici vă pierdeți cumpătul și rostul. CARAGIALE, P. 118. DLRLC
    • format_quote Am acolo un hambar plin cu posmagi; ia așa, pentru împrejurări grele. CREANGĂ, P. 330. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială După împrejurări = potrivit situației; de la caz la caz. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Era unul dintr-acei oameni, din norocire rari, adevărați cameleoni ai societății care-și prefac sufletul și portul după vreme și împrejurări. NEGRUZZI, S. I 71. DLRLC
  • 2. învechit Circumferință, perimetru. DLRLC
    • format_quote În scurt, toată această mărime de zidire, a căriia împrejurarea este ca de 240 stînjini, este toată de marmură. GOLESCU, Î. 124. DLRLC
etimologie:
  • vezi împrejura DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.