15 definiții pentru îmbucătură

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi introdusă o dată în gură; înghițitură, dumicat; p. ext. mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + suf. -ătură.

îmbucătu sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: îmbuca + -(ă)tură] 1 Îmbucare (1). 2 Bucată de mâncare care se poate înghiți dintr-o dată Si: bucătură, dumicat, înghițitură, sorbitură. 3 (Nob) Fel de mâncare Si: bucată. 4 $(D. instrumentele muzicale de suflat) Orificiu prin care pătrunde aerul. 5-6 Îmbucare (5-6).

ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi vârâtă o dată în gură; înghițitură, dumicat; p. ext. mâncare; bucătură. 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. – Îmbuca + suf. -ătură.

ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucături, s. f. 1. Cantitate dintr-un aliment care se ia în gură și se înghite deodată; p. ext. mîncare. Ați mîncat voi ceva de nămiazi?Nici o îmbucătură, răspunse fratele cel mare. POPESCU, B. II 50. Baba îi dădea îmbucătura de pîine în gură. CARAGIALE, O. VII 523. De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, O. A. 218. ♦ Înghițitură. L-a înghițit dintr-o îmbucătură. 2. Locul unde se îmbucă două obiecte. Așeză fiecare lemnișor la îmbucătura lui și clădi foișorul din nou. ISPIRESCU, L. 378. – Variantă: bucătúră (VLAHUȚĂ, O. A. III 198, RETEGANUL, P. III 65, ȘEZ. III 47) s. f.

ÎMBUCĂTÚRĂ ~i f. 1) Cantitate dintr-un aliment care poate fi îmbucată dintr-o singură dată. 2) Loc unde se îmbucă două piese. /a îmbuca + suf. ~ătură

îmbucătură f. 1. cât se poate lua dintr’odată în gură; 2. împreunarea a două lucruri cari se îmbucă unul într’altul; 3. partea unui instrument de muzică ce se pune în gură.

îmbucătúră f., pl. ĭ. Mîncare cît poțĭ îmbuca odată, înghițitură (V. bucătură, gălătuv). Locu unde se îmbucă doŭă lucrurĭ orĭ se varsă un rîŭ (gură de rîŭ). Muștĭuc, acea parte a uneĭ trompete care se pune în gură. V. bîzîitoare.

bucătu s.f. (pop.) Cantitate de alimente ce poate fi luată în gură; îmbucătură. Bucătură de pîine. • pl. -i. /bucată + -ură.

BUCĂTÚRĂ s. f. v. îmbucătură.

BUCĂTÚRĂ s. f. v. îmbucătură.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

îmbucătu s. f., g.-d. art. îmbucăturii; pl. îmbucături

îmbucătu s. f., g.-d. art. îmbucăturii; pl. îmbucături

îmbucătúră s. f., g.-d. art. îmbucătúrii; pl. îmbucătúri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMBUCĂTÚRĂ s. gură, înghițitură, mușcătură, (pop.) dumicat, (prin Transilv.) bușcă. (O ~ de pâine.)

ÎMBUCĂTU s. gură, înghițitură, mușcătură, (pop.) dumicat, (prin Transilv.) bușcă. (O ~ de pîine.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a-i număra cuiva bucățelele / îmbucăturile expr. (peior.d. gazde, în raport cu oaspeții) a fi zgârcit cu tratația oferită unui musafir.

Intrare: îmbucătură
îmbucătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îmbucătu
  • ‑mbucătu
  • îmbucătura
  • ‑mbucătura
plural
  • îmbucături
  • ‑mbucături
  • îmbucăturile
  • ‑mbucăturile
genitiv-dativ singular
  • îmbucături
  • ‑mbucături
  • îmbucăturii
  • ‑mbucăturii
plural
  • îmbucături
  • ‑mbucături
  • îmbucăturilor
  • ‑mbucăturilor
vocativ singular
plural
bucătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bucătu
  • bucătura
plural
  • bucături
  • bucăturile
genitiv-dativ singular
  • bucături
  • bucăturii
plural
  • bucături
  • bucăturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

îmbucătu, îmbucăturisubstantiv feminin

  • 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi introdusă o dată în gură. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Ați mîncat voi ceva de nămiazi? – Nici o îmbucătură, răspunse fratele cel mare. POPESCU, B. II 50. DLRLC
    • format_quote Baba îi dădea îmbucătura de pîine în gură. CARAGIALE, O. VII 523. DLRLC
    • format_quote De leneș ce era, nici îmbucătura din gură nu și-o mesteca. CREANGĂ, O. A. 218. DLRLC
    • format_quote L-a înghițit dintr-o îmbucătură. DLRLC
  • 2. Loc de asamblare a două țevi, două burlane etc., a unui știft care intră în locașul său etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Așeză fiecare lemnișor la îmbucătura lui și clădi foișorul din nou. ISPIRESCU, L. 378. DLRLC
etimologie:
  • Îmbuca + sufix -ătură. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.