19 definiții pentru țiglă (placă)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚIGLĂ1, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din sb. cigla.

țiglă1 sf [At: (a. 1795) IORGA, S. D. XII, 119 / V: țeg~, (reg) țiclă, țag~ / Pl: ~le / E: ger Ziegel] 1 (Adesea csc) Piesă de argilă arsă, de sticlă sau de ciment, de obicei în formă de placă dreptunghiulară, folosită pentru executarea unor învelitori de acoperiș Si: (reg) cirip1 (1). 2 (Ban; șîs ~ arsă) Cărămidă (1). 3 (Îs) ~ de pământ (sau nearsă, crudă) Chirpici.

ȚÍGLĂ1, țigle, s. f. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele. – Din scr. cigla.

ȚÍGLĂ1, țigle, s. f. (Adesea cu sens colectiv) Piesă de argilă arsă, de sticlă sau de ciment în formă de placă dreptunghiulară, folosită pentru executarea unor tipuri de învelitori de acoperiș. Era o casă la marginea satului, învelită cu țiglă. PREDA, Î. 133. Pătratul din stînga era făcut din ziduri înalte, cu acoperiș țuguiat de țiglă. CĂLINESCU, E. O. I 110. Cîrciuma... avea acoperișul de țiglă. REBREANU, I. 32. Peste țigla cazărmii au căzut primii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 113.

ȚÍGLĂ ~e f. Material de construcție în formă de plăci, fabricat din argilă arsă sau din ciment, folosit pentru acoperit; oală. Acoperiș de ~. [G.-D. țiglei] /<sb. cigla

țiglă f. cărămidă de pământ ars pentru învelit case. [Serb. ȚIGLA (din nemț. Ziegel)].

1) țíglă f., pl. e (sîrb. cigla, bg. cikla, rut. cegla, germ. ziegel, vgerm. tegel, d. lat. tégula, olană [d. tégere, a acoperi] de unde vine și it. tégola, fr. tuile; ung. [d. germ.] tégla. V. pro-tejez). Vest. Placă de pămînt ars de acoperit casa.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țíglă (ți-glă) s. f., g.-d. art. țíglei; pl. țígle

țíglă (plăcuță de argilă, frigare) s. f. (sil. -glă), g.-d. art. țíglei; pl. țígle


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚÍGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.

ȚIGLĂ s. (CONSTR.) (reg.) oală.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

țíglă (-le), s. f. – Placă de argilă, ceramică etc. pentru învelit casele. Germ. Ziegel (Borcea 216; Tiktin) prin intermediul sb. cigla (Miklosich, Fremdw., 81; Cihac, II, 433; cf. REW 8618), pol. cegla, rut. tjaglij (Byhan 336). – Der. țiglar, s. m. (persoană care face sau pune țigla).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

țiglă, țigle s. f. (glum.) bască.

a nu avea toată țigla pe casă expr. (adol.) a fi nebun

Intrare: țiglă (placă)
  • silabație: ți-glă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țiglă
  • țigla
plural
  • țigle
  • țiglele
genitiv-dativ singular
  • țigle
  • țiglei
plural
  • țigle
  • țiglelor
vocativ singular
plural

țiglă (placă)

  • 1. Piesă de argilă arsă, de sticlă, de mortar, de ciment, în formă de placă, folosită la învelit casele.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: oală 4 exemple
    exemple
    • Era o casă la marginea satului, învelită cu țiglă. PREDA, Î. 133.
      surse: DLRLC
    • Pătratul din stînga era făcut din ziduri înalte, cu acoperiș țuguiat de țiglă. CĂLINESCU, E. O. I 110.
      surse: DLRLC
    • Cîrciuma... avea acoperișul de țiglă. REBREANU, I. 32.
      surse: DLRLC
    • Peste țigla cazărmii au căzut primii fulgi de zăpadă. SAHIA, N. 113.
      surse: DLRLC

etimologie: