ștanță sf [At: NICA, L. VAM. 227 / V: (rar) st~ / Pl: ~țe / E: ger Stanze] 1 Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită la tăierea dintr-o dată a întregului contur al unei piese Si: șnit (5). 2 Unealtă folosită la fasonarea prin deformare plastică prin presiune a unor materiale Si: șnit (6). 3 Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese sau a unui produs finit.

ȘTANȚĂ, ștanțe, s. f. Unealtă compusă din două piese cu muchii tăioase, montate într-o presă sau într-o mașină specială, cu ajutorul căreia se taie (fără așchiere) obiecte de aceeași formă dintr-un material (aflat de obicei sub formă de placă sau bandă); p. ext. unealtă compusă din două piese asociate, care se folosește la diferite operații de tăiere și de fasonare prin deformarea plastică a unui material. – Variantă: stanță s. f.

ȘTANȚĂ s.f. Unealtă cu o muchie tăioasă sau avînd la un capăt un model în relief, care se folosește pentru ștanțarea pieselor. [Var. stanță s.f. / < germ. Stanze].

ȘTANȚĂ s. f. unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, pentru ștanțarea pieselor. (< germ. Stanze)

ȘTANȚĂ ~e f. 1) Unealtă formată dintr-o piesă și o placă tăietoare, folosită la prelucrarea obiectelor din tablă prin deformare plastică. ~ de perforat. 2) Unealtă folosită la imprimarea sub presiune a unui model pe suprafața unei piese. [G.-D. ștanței] /<germ. Stanze

stanță² sf vz ștanță

STANȚĂ¹ s. f. v. ștanță.

STANȚĂ¹ s.f. v. ștanță.

ștanță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștanței; pl. ștanțe

ștanță (unealtă) s. f., g.-d. art. ștanței; pl. ștanțe

ștanță (tehn.) s. f., g.-d. art. ștanței; pl. ștanțe

ștanță

ȘTANȚĂ s. (TEHN.) 1. tipar. (~ pentru baterea monedelor.) 2. (rar) șnit. (~ pentru piese de tablă.)

ȘTANȚĂ s. (TEHN.) 1. tipar. (~ pentru baterea monedelor.) 2. (rar) șnit. (~ pentru piese de tablă.)