11 definiții pentru ștab (stat-major)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.[1]

  1. Transliterarea din alfabetul chirilic este greșită, pentru ш s-a folosit întotdeauna ș, vezi și ultimul Îndreptar ortografic raduborza

ȘTAB (1) ștaburi, s. n., (2, 3) ștabi, s. m. 1. S. n. (Înv.) Stat-major. 2. S. m. (Înv.) Ofițer care făcea parte dintr-un ștab (1); p. ext. ofițer superior. ◊ Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. 3. S. m. (Fam.) Persoană de vază pe plan social; șef, conducător. – Din germ. Stab, rus. štab.

ȘTAB, (1) ștaburi, s. n., și (2) ștabi, s. m. 1. (Germanism învechit) Stat-major. Rugasem pe doctorul ștabului să-mi dea vrun leac. RUSSO, O. 49. ◊ Fig. Craiul sta ocolit d-o numeroasă curte; Cerbii cu coarne lungi, urșii cu coade scurte Alcătuiau un ștab vrednic a fi privit. ALEXANDRESCU, P. 128. ♦ (Cu sens colectiv) Ofițerii care alcătuiesc statul-major; p. ext. grup de ofițeri superiori. Nu e de loc bucuros acum, cînd vede venind pe poteca de pietricele dinspre cancelarie, ștabul. CAMIL PETRESCU, O. I 245. Ștab-ofițer = ofițer de stat-major. Această comisie a venit în adevăr, compusă fiind de un aghiotant domnesc german... și de un ștab-ofițer austriac. I. IONESCU, M. 29. 2. (Astăzi familiar) Șef, conducător.

ȘTAB1 ~uri n. Organ de conducere a forțelor armate; stat-major. /<germ. Stab, rus. štab

ștab n. stat-major: ștabul regimentului. [Nemț. (GENERAL)STAB].

ștab n., pl. urĭ (rus. štab, d. germ. [general]-stab). Vechĭ. Stat-major. Sediŭ: ștabu regimentuluĭ. V. dejurstvă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ștab (stat-major) s. n., pl. ștáburi


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘTAB s. v. conducător, stat-major, șef.

ștab s. v. CONDUCĂTOR. STAT-MAJOR. ȘEF.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ștab (ștaburi), s. n.1. (Înv.) Stat Major. – 2. (S. m.) Ofițer din Statul Major. Germ. Stab, prin intermediul rus. štab (Candrea). Este dubletul lui șteap, s. m. (spin, mărăcine), prin intermediul săs. stap (Drăganu, Dacor., III, 709; cf. Graur, BL, III, 43), cf. sb. štap, rus. štepa (în Munt., mai curînd în forma ștep).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ștab s.n. (reg.) rindea cu care se rotunjesc muchiile la obiectele din lemn.

Intrare: ștab (stat-major)
ștab2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștab
  • ștabul
  • ștabu‑
plural
  • ștaburi
  • ștaburile
genitiv-dativ singular
  • ștab
  • ștabului
plural
  • ștaburi
  • ștaburilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștab (stat-major)

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Rugasem pe doctorul ștabului să-mi dea vrun leac. RUSSO, O. 49.
      surse: DLRLC
    • figurat Craiul sta ocolit d-o numeroasă curte; Cerbii cu coarne lungi, urșii cu coade scurte Alcătuiau un ștab vrednic a fi privit. ALEXANDRESCU, P. 128.
      surse: DLRLC

etimologie: