12 definiții pentru șerpar (brâu)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

șerpar [At: CLEMENS / V: (reg) șelp~, (îrg) șelpariu, ~iu sn / Pl: ~e sn, ~i sm / E: șarpe + -ar] 1 sn (Trs) Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii Si: (reg) chimir, șărpăoaș. 2 sn (Reg; îe) A fi cu ~ de ață A fi sărac. 3 sm (Trs; dep) Cal bătrân, istovit de puteri. 4 sm (Iht; reg) Țipar (Misgurnus fossilis). 5 sm (Buc) Pește cu corpul cilindric, alungit, fără înotătoare (Petromyzon fluviatilis). 6 sm (Reg; șîc vultur-~) Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu abdomenul alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus).

ȘERPÁR, (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaetus gallicus).Șarpe + suf. -ar.

ȘERPÁR (1) șerpare, s. n., (2) șerpari, s. m. 1. S. n. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii; chimir. 2. S. m. Pasăre răpitoare, asemănătoare cu acvila, cu spatele de culoare brună-cenușie și cu pântecele alburiu, care se hrănește mai ales cu șerpi, șopârle și broaște (Circaëtus gallicus).Șarpe + suf. -ar.

ȘERPÁR2, șerpare, s. n. (Mai ales în Transilv.) Chimir. Cu degetele înfipte în curelușa încinsă peste cămașă, aștepta, cum a văzut că stau flăcăii la sfat, cu mîna afundată în șerpar. C. PETRESCU, R. DR. 13. Celelalte le vîra după șerparul lat. AGÎRBICEANU, S. P. 22. Toader atunci bagă mîna stingă în șerpar, scoate un pumn de bani, îi aruncă lăutarului și strigă: «Acum una pe pofta mea!». SLAVICI, N. I 82.

ȘERPÁR1 ~e n. rar Cingătoare lată din piele (ornamentată) prevăzută cu buzunare, purtată de tărani; chimir. /șarpe + suf. ~ar

șerpar n. cingătoare țărănească de piele în care se păstrează bani: șerpar cu galbeni îndesat. [Lit. care se încolăcește în jurul pântecelui ca un șarpe].

șerpár m. (d. șerpe). Țipar. S. n., pl. e. Chimir, cingătoare de ținut banĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șerpár2 (chimir) (reg.) s. n., pl. șerpáre

șerpár (chimir) s. n., pl. șerpáre

șerpar, -ri (vultur) și -re (cingătoare).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘERPAR s. chimir, (înv. și reg.) tisău, (reg.) chingă, (Ban. și Olt.) praștie. (Ține banii în ~.)

Intrare: șerpar (brâu)
șerpar2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șerpar
  • șerparul
  • șerparu‑
plural
  • șerpare
  • șerparele
genitiv-dativ singular
  • șerpar
  • șerparului
plural
  • șerpare
  • șerparelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șerpar (brâu)

  • 1. Brâu lat de piele (prevăzut cu buzunare) pe care îl poartă țăranii.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: chimir diminutive: șerpăraș 3 exemple
    exemple
    • Cu degetele înfipte în curelușa încinsă peste cămașă, aștepta, cum a văzut că stau flăcăii la sfat, cu mîna afundată în șerpar. C. PETRESCU, R. DR. 13.
      surse: DLRLC
    • Celelalte le vîra după șerparul lat. AGÎRBICEANU, S. P. 22.
      surse: DLRLC
    • Toader atunci bagă mîna stîngă în șerpar, scoate un pumn de bani, îi aruncă lăutarului și strigă: «Acum una pe pofta mea!». SLAVICI, N. I 82.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Șarpe + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98