13 definiții pentru șarlatan


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘARLATÁN, șarlatani, s. m. Persoană necinstită care înșală buna-credință a cuiva; farsor; escroc. – Din fr. charlatan.

ȘARLATÁN, șarlatani, s. m. Persoană necinstită care profită de naivitatea sau de buna-credință a cuiva; înșelător, impostor, farsor; escroc. – Din fr. charlatan.

ȘARLATÁN, șarlatani, s. m. Persoană necinstită care abuzează de buna-credință a cuiva pentru a înșela; înșelător, șmecher, impostor. Șarlatanul ăsta care a înșelat pe toți... și le-a luat pădurile pe nimic! GALACTION, O. I Toți oamenii aceștia care ocolesc orice control și-ți spun la fiece pas «ai încredere în mine» sînt de regulă niște șarlatani. CAMIL PETRESCU, T. II 184. Acei care atacă pe cei de la 1848 ca pe niște șarlatani raționaliști ignorează istoria romînilor. IBRĂILEANU, SP. CR. 80. S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii. VLAHUȚĂ, O. A. 274.

ȘARLATÁN s.m. Pungaș, farsor, impostor. [< fr. charlatan, cf. it. ciarlatano < ciarlare – a flecări, a trăncăni].

ȘARLATÁN s. m. om necinstit, care înșală buna-credință a cuiva; pungaș, escroc, impostor. (< fr. charlatan)

ȘARLATÁN ~i m. Persoană necinstită care își atinge scopurile profitând de naivitatea cuiva; escroc; impostor; potlogar; coțcar. /<fr. charlatan

șarlatan m. 1. cel ce exploatează credulitatea publicului; 2. fig. cel ce caută a impune: șarlatan politic.

*șarlatán, -că s. (fr. charlatan, d. it. ciarlatáno, care vine d. ciarlare, a vorbi cu enfază). Înșelător, mincinos, exploatator al credulitățiĭ poporuluĭ: Tabarin (un Francez mort la 1633) a fost un mare șarlatan, avem și noĭ mariĭ noștri șarlatanĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șarlatán s. m., pl. șarlatáni

șarlatán s. m., pl. șarlatáni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘARLATÁN s. 1. v. escroc. 2. v. impostor.

ȘARLATAN s. escroc, hoț, impostor, înșelător, pungaș, șnapan, (rar) pîrlea (art.), (pop. și fam.) pezevenchi, potlogar, (înv. și reg.) mafler, pîrlaci, (reg.) pasmarghiol, potcaș, (Mold., Bucov. și Dobr.) șalvir, (înv.) calpuzan, (înv., în Mold.) șuler, (fam.) coțcar, pehlivan, pișicher, (fig.) panglicar, papugiu, scamator. (Mare ~ mai e!)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șarlatán (șarlatáni), s. m. – Pungaș, escroc. – Mr. șarlatan. Fr. charlatan.Der. șarlatanie, s. f. (escrocherie, pungășie); șarlatanism, s. n., din fr. charlatanisme. Mr., prin intermediul ngr. τσαρλατάνος.

Intrare: șarlatan
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șarlatan
  • șarlatanul
  • șarlatanu‑
plural
  • șarlatani
  • șarlatanii
genitiv-dativ singular
  • șarlatan
  • șarlatanului
plural
  • șarlatani
  • șarlatanilor
vocativ singular
  • șarlatanule
  • șarlatane
plural
  • șarlatanilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șarlatan, -că șarlatan șarlatancă

  • 1. Persoană necinstită care înșală buna-credință a cuiva.
    exemple
    • Șarlatanul ăsta care a înșelat pe toți... și le-a luat pădurile pe nimic! GALACTION, O. I 103.
      surse: DLRLC
    • Toți oamenii aceștia care ocolesc orice control și-ți spun la fiece pas «ai încredere în mine» sînt de regulă niște șarlatani. CAMIL PETRESCU, T. II 184.
      surse: DLRLC
    • Acei care atacă pe cei de la 1848 ca pe niște șarlatani raționaliști ignorează istoria romînilor. IBRĂILEANU, SP. CR. 80.
      surse: DLRLC
    • S-a lăsat dus de nas și tras pe sfoară de toți șarlatanii. VLAHUȚĂ, O. A. 274.
      surse: DLRLC

etimologie: