13 definiții pentru întemeietor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator, ctitor. [Pr.: -me-ie-] – Întemeia + suf. -ător.

întemeietor, ~oare smf, a [At: E. VĂCĂRESCU, IST. 147 / V: ~itor / Pl: ~i, ~oare / E: întemeia + -itor] 1-2 (Persoană) care a întemeiat (1) ceva Si: ctitor, fondator, (înv) întemeliitor (1-2).

ÎNTEMEIETÓR, -OÁRE, întemeietori, -oare, s. m. și f. Persoană care a întemeiat ceva; fondator. Chilia ieșise cam după măsura măruntă a harnicului ei întemeietor. HOGAȘ, M. N. 136. Lui Mircea dar se dă mai cu seamă cinstea de întemeietorul armatei romînești. BĂLCESCU, O. I l2.

ÎNTEMEIETÓR ~i m. Persoană care a întemeiat ceva; fondator. /a întemeia + suf. ~tor

întemeietor m. cel ce întemeiază.

întemeĭetór, -oáre adj. și s. Care întemeĭază.

întemeitor, ~oare smf, a vz întemeietor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întemeietór s. m., pl. întemeietóri

întemeietór s. m. (sil. -me-ie-), pl. întemeietóri

întemeiez, -meiază 3, -meieze 3 conj., -meiat prt., -meind ger., -meiere inf. s., -meietor adj. v.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTEMEIETÓR s. 1. v. fondator. 2. creator, făuritor, fondator, (înv.) tocmitor. (~ de școală.)

ÎNTEMEIETOR s. 1. ctitor, fondator, (înv.) așezător, (înv. fig.) urzitor. (~ al unui așezămînt.) 2. creator, făuritor, fondator, (înv.) tocmitor. (~ de școală.)

Intrare: întemeietor
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întemeietor
  • ‑ntemeietor
  • întemeietorul
  • întemeietoru‑
  • ‑ntemeietorul
  • ‑ntemeietoru‑
plural
  • întemeietori
  • ‑ntemeietori
  • întemeietorii
  • ‑ntemeietorii
genitiv-dativ singular
  • întemeietor
  • ‑ntemeietor
  • întemeietorului
  • ‑ntemeietorului
plural
  • întemeietori
  • ‑ntemeietori
  • întemeietorilor
  • ‑ntemeietorilor
vocativ singular
  • întemeietorule
  • ‑ntemeietorule
plural
  • întemeietorilor
  • ‑ntemeietorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întemeietor, -oare întemeietoare

  • 1. Persoană care a întemeiat ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ctitor, -ă fondator, -oare 2 exemple
    exemple
    • Chilia ieșise cam după măsura măruntă a harnicului ei întemeietor. HOGAȘ, M. N. 136.
      surse: DLRLC
    • Lui Mircea dar se dă mai cu seamă cinstea de întemeietorul armatei romînești. BĂLCESCU, O. I l2.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Întemeia + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98