17 definiții pentru înfulecat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înfulecat1 sn [At: DA ms / V: ~lic~ / Pl: ~uri / E: înfuleca] 1-3 (Rar) Înfulecare (1-3). 4 (Reg) Încărcare. 5 (Reg) Clădire.

înfulecat2, ~ă a [At: MARIAN, D. 9 / V: ~lic~ / Pl: ~ați, ~e / E: înfuleca] 1 Mâncat2 cu lăcomie. 2 (Îrg) Suflecat.

înfuleca vt [At: CREANGĂ, P. 261 / V: ~lica / Pzi: înfulec / E: ml *infollicare] 1 (D. animale, irn d. oameni) A mânca lacom și repede Si: (înv) a înfuli. 2 (Reg) A ridica pentru a transporta ceva greu. 3 (Reg) A încărca. 4 (Reg) A clădi. 5 (Reg; d. haine) A sufleca.

înfulica v vz înfuleca

ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

ÎNFULICÁ vb. I v. înfuleca.

ÎNFULICÁ vb. I v. înfuleca.

ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. (Fam.) A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.

ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I Tranz. (Familiar) A mînca repede și cu lăcomie, a se îndopa, a înghiți pe nerăsuflate, a îmbuca zgomotos și lacom. Copiii, intimidați, se supravegheau să nu înfulice hartane prea mari. C. PETRESCU, A. 292. ◊ Fig. Iacătă, rîul înjură și latră. Cînd vin apele mari se azvîrle și mușcă: Înfulecă holda și focu din vatră. DEȘLIU, G. 25. ◊ Absol. V-a privit în timp ce-nfulecați cu gurile mînjite de zahărul gogoșilor. PAS, Z. I 76. – Variantă: înfulicá (VLAHUȚĂ, O. A. 386, CREANGĂ, P. 261) vb. I.

A ÎNFULECÁ înfúlec tranz. pop. A mânca repede și cu lăcomie (înghițind fără a mesteca). /<lat. infollicare

înfulicà v. Mold. a înghiți cu lăcomie (de vite când scapă la strânsură și ironic despre oameni): mi ți le-a înfulicat CR. [Lat. FOLLICARE (lit. a băga în foale)].

înfúlic, a v. tr. (d. foale, stomah, orĭ d. lat. infoilicare). Est. Fam. Înghit cu lăcomie. Rar. Apuc mult, car în mare cantitate. – Și înfulesc (N. R. R. 1, 225, și Pușc.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfulecá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfúlecă

înfulecá vb., ind. prez. 1 sg. înfúlec, 3 sg. și pl. înfúlecă; ger. înfulecând


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFULECÁ vb. (reg.) a hutupi, (prin Transilv.) a huzdupa, a sovâlca, (fam.) a îmbuca. (~ cu multă poftă.)

ÎNFULECA vb. (reg.) a hutupi, (prin Transilv.) a huzdupa, a sovîlca, (fam.) a îmbuca. (~ cu multă poftă.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

înfulicá (înfúlic, înfulicát), vb.1. A împovăra, a copleși, a covîrși. – 2. A înghiți, a înfuleca. – Var. înfuleca, (rar) înfuli. Lat. fullĭcāre „a scutura, a bate”, de la fullo „bătătoare, piuă”. Pentru trecerea semantică, cf. sp. cargar. Explicația tradițională, pe baza lat. follĭcāre, de la follis (Pușcariu 846; Candrea-Dens., 620; REW 3417; DAR), pare mai puțin convingătoare, întrucît lat. înseamnă „a sufla, a pufni” (pentru a explica semantismul, Tiktin admite influența lui foale), și că primul sens, care trebuie să fie cel original, rămîne neexplicat. Ultima var., pentru care se citează un singur ex., este neclară.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

înfuleca, înfulec v. t. a mânca lacom și repede; a înghiți pe nerăsuflate

Intrare: înfulecat
înfulecat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfulecat
  • ‑nfulecat
  • înfulecatul
  • înfulecatu‑
  • ‑nfulecatul
  • ‑nfulecatu‑
  • înfuleca
  • ‑nfuleca
  • înfulecata
  • ‑nfulecata
plural
  • înfulecați
  • ‑nfulecați
  • înfulecații
  • ‑nfulecații
  • înfulecate
  • ‑nfulecate
  • înfulecatele
  • ‑nfulecatele
genitiv-dativ singular
  • înfulecat
  • ‑nfulecat
  • înfulecatului
  • ‑nfulecatului
  • înfulecate
  • ‑nfulecate
  • înfulecatei
  • ‑nfulecatei
plural
  • înfulecați
  • ‑nfulecați
  • înfulecaților
  • ‑nfulecaților
  • înfulecate
  • ‑nfulecate
  • înfulecatelor
  • ‑nfulecatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfuleca înfulecare înfulica înfulicare

  • 1. A mânca lacom și repede, a înghiți pe nerăsuflate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mânca îmbuca 3 exemple
    exemple
    • Copiii, intimidați, se supravegheau să nu înfulice hartane prea mari. C. PETRESCU, A. 292.
      surse: DLRLC
    • figurat Iacătă, rîul înjură și latră. Cînd vin apele mari se azvîrle și mușcă: Înfulecă holda și focu din vatră. DEȘLIU, G. 25.
      surse: DLRLC
    • absolut V-a privit în timp ce-nfulecați cu gurile mînjite de zahărul gogoșilor. PAS, Z. I 76.
      surse: DLRLC

etimologie: