13 definiții pentru înfiera (marca, condamna)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înfiera2 vt [At: DOSOFTEI, V. S. 60/2 / S și: înfera / V: (reg) înhera / Pzi: ~rez / E: în- + fier] 1 A însemna un condamnat, animal, un arbore cu fier înroșit. 2 (Fig) A condamna cu severitate. 3 A defăima în public. 4 (Rar; îf înfera) A îmbrăca sau a lega în fier Si: a fereca.

ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

ÎNFIERÁ1, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A aplica pe corpul unui animal un fier înroșit în foc, pentru a-i face un semn distinctiv. (Refl. pas.) După două luni de la nașterea mînzului se înfierează... la șold. I. IONESCU, D. 534. ◊ (Cu privire la oameni, în special la sclavi) Să faci așa ca cei doi cumnați ai mei să nemerească la castel și, în schimbul laptelui de mistrețe, să primească să-mi fie robi și să-i înfierez. VISSARION, B. 66. Ea-l chemă la sine și, cu un fier ce l-a fost ars în foc, îl înfieră la mîna dreaptă. RETEGANUL, P. IV 37. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osîndi în public, a stigmatiza, a veșteji. [Bălcescu] a înfierat cu putere pe boierii cosmopoliți, fără patrie, turciți și franțuziți, după cum le dictau interesele. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540. – Pronunțat: -fie-.

A ÎNFIERÁ ~éz tranz. 1) (animale) A însemna cu un fier roșu; a marca printr-o danga; a dăngălui. ~ un mânz. 2) fig. (persoane, fapte etc.) A condamna în mod public; a osândi; a stigmatiza; a blama. /în + fier

înfierà v. a însemna cu un fier ars: a înfiera un cal; 2. fig. a defăima, a dezonora.

înferéz (est) și înfĭeréz (vest) v. tr. (d. fer, fĭer). Stampilez cu feru înroșit în foc, pun dangaŭa. Fig. Stigmatizez, aplic stampila infamiiĭ. V. și înfir.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfierá (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfiereáză

înfierá vb. (sil. -fie-), ind. prez. 1 sg. înfieréz, 3 sg. și pl. înfiereáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFIERÁ vb. 1. (reg.) a săgni, (înv.) a pecetlui, a semna. (A ~ un animal domestic.) 2. v. stigmatiza. 3. v. dezaproba.

ÎNFIERA vb. 1. (reg.) a săgni, (înv.) a pecetlui, a semna. (A ~ un animal domestic.) 2. a stigmatiza, (înv.) a pecetlui. (A ~ sclavii, condamnații.) 3. a blama, a condamna, a dezaproba, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sancționa, (pop.) a osîndi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a veșteji. (Opinia publică a ~ gestul lui necugetat.)

Intrare: înfiera (marca, condamna)
  • silabație: în-fie-ra
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfierare
  • ‑nfierare
  • înfierat
  • ‑nfierat
  • înfieratu‑
  • ‑nfieratu‑
  • înfierând
  • ‑nfierând
  • înfierându‑
  • ‑nfierându‑
singular plural
  • înfierea
  • ‑nfierea
  • înfierați
  • ‑nfierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfierez
  • ‑nfierez
(să)
  • înfierez
  • ‑nfierez
  • înfieram
  • ‑nfieram
  • înfierai
  • ‑nfierai
  • înfierasem
  • ‑nfierasem
a II-a (tu)
  • înfierezi
  • ‑nfierezi
(să)
  • înfierezi
  • ‑nfierezi
  • înfierai
  • ‑nfierai
  • înfierași
  • ‑nfierași
  • înfieraseși
  • ‑nfieraseși
a III-a (el, ea)
  • înfierea
  • ‑nfierea
(să)
  • înfiereze
  • ‑nfiereze
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfieră
  • ‑nfieră
  • înfierase
  • ‑nfierase
plural I (noi)
  • înfierăm
  • ‑nfierăm
(să)
  • înfierăm
  • ‑nfierăm
  • înfieram
  • ‑nfieram
  • înfierarăm
  • ‑nfierarăm
  • înfieraserăm
  • ‑nfieraserăm
  • înfierasem
  • ‑nfierasem
a II-a (voi)
  • înfierați
  • ‑nfierați
(să)
  • înfierați
  • ‑nfierați
  • înfierați
  • ‑nfierați
  • înfierarăți
  • ‑nfierarăți
  • înfieraserăți
  • ‑nfieraserăți
  • înfieraseți
  • ‑nfieraseți
a III-a (ei, ele)
  • înfierea
  • ‑nfierea
(să)
  • înfiereze
  • ‑nfiereze
  • înfierau
  • ‑nfierau
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfieraseră
  • ‑nfieraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfiera (marca, condamna) înfierare tranzitiv

  • 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: însemna (nota) 3 exemple
    exemple
    • reflexiv pasiv După două luni de la nașterea mînzului se înfierează... la șold. I. IONESCU, D. 534.
      surse: DLRLC
    • Să faci așa ca cei doi cumnați ai mei să nemerească la castel și, în schimbul laptelui de mistrețe, să primească să-mi fie robi și să-i înfierez. VISSARION, B. 66.
      surse: DLRLC
    • Ea-l chemă la sine și, cu un fier ce l-a fost ars în foc, îl înfieră la mîna dreaptă. RETEGANUL, P. IV 37.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat A condamna cu toată severitatea, a osândi în public.
    exemple
    • [Bălcescu] a înfierat cu putere pe boierii cosmopoliți, fără patrie, turciți și franțuziți, după cum le dictau interesele. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + fier
    surse: DEX '09 DEX '98