7 definiții pentru înșelare (amăgire)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

ÎNȘELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; înșelăciune; iluzie. – V. înșela.

înșelare2 sf [At: GHEREA, ST. CR. II, 133 / Pl: ~lări / V: (reg) ~șal~, ~șăl~ / E: înșela2] 1 (Înv) Câștigare. 2 Inducere în eroare Si: înșelat2 (2). 3 Păgubire a cuiva mințind Si: înșelat2 (3). 4 Dezamăgire. 5 Funcționare defectuoasă a memoriei, a simțurilor, care dau o imagine eronată a realității Si: înșelat2 (5). 6 Formare a unei păreri greșite despre cineva sau ceva Si: înșelat2 (6). 7 Escrocare a cuiva Si: înșelat2 (7). 8 Infidelitate conjugală Si: înșelat2 (8). 9 Necredință în dragoste Si: înșelat2 (9). 10 Seducere a unei femei Si: înșelat2 (10).

ÎNȘELÁRE1, înșelări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) înșela1; inducere în eroare, înșelăciune. ◊ Expr. Înșelare a așteptărilor cuiva (sau a unei așteptări) = dezamăgire. Prin această înșelare a unei anumite așteptări ne explicăm, în parte, nereușita «Năpastei», care merită cu totul altă soartă. GHEREA, ST. CR. II 133. 2. Iluzie. Celor care asudă lacrimi și sînge în robie li se dă înșelarea unui vis într-un liman veșnic. SADOVEANU, P. M. 139.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înșeláre s. f., g.-d. art. înșelắrii

înșeláre s. f.. g.-d. art. înșelării; pl. înșelări


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNȘELÁRE s. 1. ademenire, amăgire, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mâgliseală, mâglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva cu vorbe mincinoase.) 2. trădare. (~ soției.) 3. v. escrocare.

ÎNȘELARE s. 1. ademenire, amăgire, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 2. trădare. (~ soției.) 3. escrocare, pungășire, (fam.) potlogărire. (~ unei persoane.)

Intrare: înșelare (amăgire)
înșelare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înșelare
  • ‑nșelare
  • înșelarea
  • ‑nșelarea
plural
  • înșelări
  • ‑nșelări
  • înșelările
  • ‑nșelările
genitiv-dativ singular
  • înșelări
  • ‑nșelări
  • înșelării
  • ‑nșelării
plural
  • înșelări
  • ‑nșelări
  • înșelărilor
  • ‑nșelărilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înșelare (amăgire)

  • 1. Acțiunea de a (se) înșela și rezultatul ei; inducere în eroare.
    surse: DEX '09 DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC
      • 1.1.1. expresie Înșelare a așteptărilor cuiva (sau a unei așteptări) = dezamăgire
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Prin această înșelare a unei anumite așteptări ne explicăm, în parte, nereușita «Năpastei», care merită cu totul altă soartă. GHEREA, ST. CR. II 133.
          surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Celor care asudă lacrimi și sînge în robie li se dă înșelarea unui vis într-un liman veșnic. SADOVEANU, P. M. 139.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înșela
    surse: DEX '09