12 definiții pentru împărțitor (s.m., poștaș)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPĂRȚITÓR, împărțitori, s. m. 1. (Înv.) Factor poștal, poștaș. 2. (Aritm.) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor. – Împărți + suf. -tor.

împărțitor, ~oare [At: VARLAAM, C. II, 57 / Pl: ~i, ~oare / E: împărți + -tor] 1 a (Înv) Care trebuie să fie împărțit. 2 a (Înv; d. boli) Contagios. 3 a Care împarte. 4 sm (Mat; îoc deîmpărțit) Divizor. 5 sm (Înv) Poștaș.

ÎMPĂRȚITÓR, împărțitori, s. m. 1. (Înv.) Factor poștal, poștaș. 2. (Aritmetică) Număr prin care se împarte deîmpărțitul; divizor. – Împărți + suf. -tor.

ÎMPĂRȚITÓR2, -OÁRE, împărțitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Distribuitor de scrisori; factor poștal. Impărțitorul... trecînd lăsa o scrisoare. D. ZAMFIRESCU, la TDRG.

împărțitor a. care împarte. ║ m. cel ce distribue: împărțitor de scrisori.

împărțitór, -oáre adj. și s. Care împarte: împărțitor de scrisorĭ (factor). S. n., pl. oare. Aritm. Divizor, număru care-l împarte pe altu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

împărțitór s. m., pl. împărțitóri

împărțitór s. m., pl. împărțitóri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎMPĂRȚITÓR s. 1. v. distribuitor. 2. (MAT.) divizor.

ÎMPĂRȚITÓR s. v. factor, poștar, poștaș, poștă.

ÎMPĂRȚITOR s. 1. distribuitor. (~ de ziare.) 2. (MAT.) divizor.

împărțitor s. v. FACTOR. POȘTAR. POȘTAȘ. POȘTĂ.

Intrare: împărțitor (s.m., poștaș)
împărțitor1 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împărțitor
  • ‑mpărțitor
  • împărțitorul
  • împărțitoru‑
  • ‑mpărțitorul
  • ‑mpărțitoru‑
plural
  • împărțitori
  • ‑mpărțitori
  • împărțitorii
  • ‑mpărțitorii
genitiv-dativ singular
  • împărțitor
  • ‑mpărțitor
  • împărțitorului
  • ‑mpărțitorului
plural
  • împărțitori
  • ‑mpărțitori
  • împărțitorilor
  • ‑mpărțitorilor
vocativ singular
  • împărțitorule
  • ‑mpărțitorule
plural
  • împărțitorilor
  • ‑mpărțitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

împărțitor, -oare împărțitoare împărțitor

etimologie:

  • Împărți + sufix -tor.
    surse: DEX '98 DEX '09