întemeiat¹ sn [At: NECULCE, ap. LET. II, 414/14 / Pl: ~uri / E: întemeia] 1-2 Întemeiere (1-2). 3 (Rar) Zidire. 4 Întărire. 5-6 Întemeiere (5-6). 7 Consolidare. 8 (Mil; înv) Apărare. 9-11 Întemeiere (9-11). 12 Înrădăcinare. 13 (Înv) Împuternicire. 14 Înființare. 15 Instituire.

întemeiat², ~ă [At: N. TEST. (1648), ap. DA / Pl: ~ați, ~e / E: întemeia] 1 a (D. clădiri) Pus pe temelii Si: clădit, zidit. 2 a (D. o instituție, un stat etc.) Fondat. 3 a (Rar) Zidit. 4 a (D. tinerii căsătoriți) Binecuvântat. 5 a Așezat pe baze sigure Si: consolidat, întărit. 6 a (Pex) Solid. 7 a (D. abstracte) Sprijinit pe argumente solide, potrivit cu regulile logicii Si: just, logic, rațional. 8 a (Mil; înv) Apărat. 9 a (D. o plantație, cultură) Îngrijit. 10 a (D. un act, o donație) Confirmat. 11 a În plină vigoare. 12 a Stabilit într-un loc. 13 a Care a prins rădăcini Si: înrădăcinat (1). 14 a (Fig) Așezat la vorbă. 15 a Care se referă la ceva. 16 a Care are dreptul de a face ceva. 17 a (Nob) Care insistă. 18 av Serios. 19 av Bazat pe ceva.

ÎNTEMEIAT, -Ă, întemeiați, -te, adj. 1. (Despre abstracte) Sprijinit pe argumente solide, bine susținut. În adevăr, bănuiala îi era întemeiată. CARAGIALE, O. III 40. 2. (Învechit) Întărit, tare, puternic, consolidat. Oraș în cetate... avînd trei părți ale cetății ocolite de o baltă curgătoare și a patra parte, cea făr’ de apă, este foarte întemeiată. GOLESCU, Î. 129.

ÎNTEMEIAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNTEMEIA și A SE ÎNTEMEIA. 2) Care este susținut prin argumente solide; argumentat; motivat. 3) înv. Care are putere de rezistență. /v. a întemeia

întemeiez, -meiază 3, -meieze 3 conj., -meiat prt., -meind ger., -meiere inf. s., -meietor adj. v.

ÎNTEMEIAT adj., adv. 1. adj. v. fundamentat. 2. adv. v. just.

ÎNTEMEIAT adj., adv. 1. adj. fundamentat, îndreptățit, just, justificat, legitim, logic, motivat, serios, temeinic, (livr.) îndrituit, (fig.) binecuvîntat. (Are obiecții ~; o scuză ~.) 2. adv. drept, just, temeinic. (A judecat ~.)

Întemeiat ≠ neîntemeiat, netemeinic