întețire sf [At: PISCUPESCU, O. 246/5 / V: ~țare / Pl: ~ri / E: înteți] 1-2 Provocare a (creșterii sau) intensificării unui fenomen Si: întețit¹ (1-2). 3-4 Provocare a unei agitații (intense) Si: întețit¹ (3-4). 5 Creștere. 6 Intensificare. 7 Sporire. 8 Iuțire. 9 Repetare. 10 Agitare. 11 Chinuire. 12 Răspândire. 13 (Fig) Stăpânire a unei ființe de către un sentiment Si: întețit¹ (13). 14 Agasare prin insistențe repetate Si: întețit¹ (14). 15 Îndemnare la fugă a unui animal de călărie Si: întețit¹ (15). 16 Împreunare a vitelor Si: întețit¹ (16). 17 Agravare a unui conflict Si: întețit¹ (17). 18 Aprindere a focului Si: întețit¹ (18). 19-20 (Nob) Criză a unei boli Si: întețit¹ (19-20). 21 Constrângere. 22 Stimulare. 23 Gonire. 24 Opintire. 25 Îndemnare. 26 Accentuare.

ÎNTEȚIRE s. f. Acțiunea de a (se) înteți; intensificare, creștere, sporire, accentuare. La un moment de groaznică întețire a focurilor turcești... descalecă în pripă. ODOBESCU, S. III 594.

întețare sf vz întețire

întețire s. f., g.-d. art. întețirii

întețire s. f., g.-d. art. întețirii

întețire s. f., g.-d. art. întețirii; pl. întețiri

ÎNTEȚIRE s. 1. ațâțare, înviorare. (~ focului.) 2. creștere, intensificare, întărire, mărire, sporire. (~ vitezei vântului.)

ÎNTEȚIRE s. 1. ațîțare, înviorare. (~ focului.) 2. creștere, intensificare, întărire, mărire, sporire. (~ vitezei vîntului.)