îngropăciune sf [At: DOSOFTEI, V. S. 25/1 / V: (înv) ~rup~ / Pl: ~ni / E: îngropa + -(ă)ciune] (Îvp) 1 Înmormântare. 2 Ceremonie de înmormântare. 3 Jale.

ÎNGROPĂCIUNE, îngropăciuni, s. f. Înmormîntare; ceremonie de înmormîntare. Făcut-am oare-n lume ceva, ca să fiu demn De astă-ngropăciune, cu muzici triumfale? MACEDONSKI, O. I 44. Ce cîntări oi cînta La îngropăciunea ta? ȘEZ. VIII 49. ◊ Loc. adj. De îngropăciune = trist, cernit. Îndată înțelese și ce va urma, cînd văzu ochii de îngropăciune ai femeii. SADOVEANU, Z. C. 300.

ÎNGROPĂCIUNE ~i f. Ceremonie de înhumare a unui mort; îngropare; înmormântare. ◊ De ~ a) de înmormântare; b) foarte trist. /a îngropa + suf. ~ăciune

îngropăciune f. înmormântare: cântece de îngropăciune Od.

îngropăcĭúne f. Acțiunea de a îngropa morțiĭ, înmormîntare.

îngrupăciune sf vz îngropăciune

îngropăciune (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciunii; pl. îngropăciuni

îngropăciune (pop.) s. f., g.-d. art. îngropăciunii; pl. îngropăciuni

îngropăciune s. f., g.-d. art. îngropăciunii; pl. îngropăciuni

ÎNGROPĂCIUNE s. v. îngropare, îngropat, înhumare, înmormântare.

îngropăciune s. v. ÎNGROPARE. ÎNGROPAT. ÎNHUMARE. ÎNMORMÎNTARE.

îngropăciune, îngropăciuni, s.f. – (rel.) Ceremonie de înmormântare. – Din îngropa (< în + groapă) + suf. -ăciune (DEX, MDA).